„Iaşi, Capitala Renaşterii Naţionale”

iasi-centenar-02

Departamentul Centenar din cadrul Guvernului României, Banca Naţională a României şi Primăria Municipiului Iaşi au anunţat, marţi, 13 decembrie, organizarea la Iaşi, în perioada 14-16 decembrie, a unor manifestări intitulate „Iaşi, Capitala Renaşterii Naţionale”.

Secretarul de stat Florin Daniel Şandru, coordonatorul Departamentului Centenar, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că evenimentele care vor fi organizate în această săptămână la Iaşi vor fi dedicate împlinirii unui secol de când municipiul a fost capitală de război.

Totodată, prin aceste manifestări se doreşte şi iniţierea unui proces de reevaluare a rolului istoric jucat de Moldova şi de Iaşi în efortul comun de renaştere politică şi militară a Statului Român.

„În urmă cu o sută de ani, autorităţile române, dat fiind că Bucureştiul a fost ocupat de forţele germane şi aliaţii acestora, s-au retras în capitala Moldovei. Timp de doi ani, Iaşiul a dus tot efortul de război nu doar din perspectiva faptului că aici au locuit şi au lucrat pentru binele ţării Majestăţile Lor Regele Ferdinand şi Regina Maria, Guvernul României, Parlamentul României, Banca Naţională a României, ci şi pentru faptul că a existat un refugiu al celor năpăstuiţi, al civililor, al eroilor anonimi care şi-au regăsit speranţa, renaşterea aici, la Iaşi”, a declarat  secretarul de stat Florin Daniel Şandru, coordonatorul Departamentului Centenar.

romania-centenara

Potrivit programului prezentat de Şandru, manifestările vor debuta miercuri, la ora 12.30, cu depunerea unor coroane de flori şi oficierea unei scurte slujbe religioase în sectorul militar al Cimitirului Eternitatea. După aceasta, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” va prelua oficiile de gazdă. Ziua se va încheia cu şedinţa Festivă a Academiei Române, ce se va desfăşura în Aula „Mihai Eminescu” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, între orele 14.30 şi 17.00.

Cea de-a doua zi a manifestărilor, joi, 15 decembrie, se va deschide cu dezvelirea unor plăci comemorative care să marcheze clădirile în care au funcţionat instituţiile reprezentative ale Statului Român, în perioada 1916-1918, după cum urmează: ora 11.00 la reşedinţa Reginei Maria (Palatul Copiilor din Iaşi), ora 11.30 — Palatul Rosetti-Roznovanu (azi, sediul Primăriei Municipiului Iaşi), ora 12.00 — sediul BNR Iaşi.

La ora 15.00 va avea loc, la Palatul Culturii, vernisajul Expoziţiei „BNR în timpul Marelui Război”, organizată de BNR. Publicul va avea apoi ocazia să asiste, de la ora 16.00, la proiecţia filmului documentar „Iaşi, Capitală de Război”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, ce va avea loc la Ateneul Tătăraşi.

Vineri, 16 decembrie, în ultima zi a manifestărilor, va avea loc dezvelirea unor plăci comemorative, la ora 10.00, la sediul Senatului României (Palatul Universităţii / Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi) şi la ora 11.00, la sediul Camerei Deputaţilor (Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi). De la ora 12.00, Asociaţia „Tradiţia Militară” va efectua demonstraţii în Piaţa Unirii.

romania-centenara-01

În Complexul Palas Mall va avea loc, începând cu ora 13,00, vernisajul expoziţiei fotografice „Personalităţi ale Marelui Război”, realizată de către Departamentul Centenar în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României şi Arhivele Naţionale ale României.

În Gara din Iaşi va sosi, la ora 14,00, Trenul Regal. Membrii Familiei Regale vor fi primiţi de către reprezentanţii autorităţilor locale, după care se va organiza un ceremonial militar. Pe toată durata staţionării în Gara Iaşi, vineri, Trenul Regal va putea fi vizitat de către public în intervalul 14,30-21,00, iar pe 17 decembrie, în intervalul 9.00-12.00. În aceeaşi locaţie, publicul va putea admira şi Expoziţia fotografică intitulată „Căile Ferate Române în Primul Război Mondial”, realizată de către Departamentul Centenar, în colaborare cu Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară.

Ultima plăcuţă comemorativă, ce semnalizează clădirea în care a funcţionat, în perioada 1916-1918, reşedinţa Regelui Ferdinand I (azi, Muzeul Unirii din Iaşi), va fi dezvelită la ora 14,30.

Suita evenimentelor de la Iaşi se va încheia cu o recepţie oficială organizată de către BNR în holul central al Palatului Culturii, începând cu ora 19,00, la care vor participa reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, reprezentanţi ai Familiei Regale, reprezentanţi ai Academiei Române, reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, rectorii universităţilor din Iaşi, reprezentanţi ai corpului universitar şi ai societăţii civile.

Dănuţ Crăciun, directorul Sucursalei Regionale a BNR — Iaşi şi Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, au fost prezenţi marţi, alături de Florin Daniel Şandru, la evenimentul în care au fost prezentate manifestările care se vor desfăşura în această săptămână la Iaşi.

A fost lansat site-ul Departamentului Centenar

iasi-centenar-01

Departamentul Centenar din cadrul Guvernului şi-a lansat site-ul, marţi, la Iaşi, în debutul manifestărilor reunite sub titlul „Iaşi, Capitala Renaşterii Naţionale”.

Lansarea site-ului www.centenar.gov.ro a avut loc în Sala Mare a Primăriei Iaşi, în prezenţa unui reprezentant al Băncii Naţionale Române, a oamenilor de cultură şi a autorităţilor locale.

„Am plecat de la constatarea că Departamentul Centenar nu trebuie să funcţioneze ca un institut de istorie. Avem institut de istorie foarte bun la nivelul Academiei Române, avem facultăţi excelente la nivelul universitar din spaţiul românesc. Ceea ce ne interesează pe noi este ca dincolo de reflectarea activităţii Departamentului Centenar să oferim o resursă educaţională pentru că e momentul în care trebuie să reconciliem publicul cu istoria noastră. Această resursă educaţională nu se adresează exclusiv tinerilor, ci tuturor generaţiilor, pentru că urmărim să difuzăm informaţia referitor la Primul Război Mondial şi rolul pe care l-a avut România în această conflagraţie teribilă şi în ceea ce priveşte realizarea Marii Uniri într-o manieră uşor de înţeles şi care să fie în acelaşi timp atractivă prin conţinutul digital”, a declarat secretarul de stat Florin Daniel Şandru, coordonatorul Departamentului Centenar.

Potrivit acestuia, noul site este un proiect la care au lucrat foarte mult şi foarte intens departamentul IT de la Guvern şi bursierii din cadrul proiectului Govithub.

„Vom încerca pe parcursul evoluţiei următoare a Departamentului să digitalizăm cât mai multe informaţii. Mă bucur că am putut lansa site-ul Departamentului Centenar la Iaşi în contextul acestei serii de manifestări. Cred că este un semn de bun început al programului Centenar care se va dezvolta nu numai pe latura socio-culturală, ci şi pe latura marilor proiecte de infrastructură”, a mai spus Daniel Şandru.

Departamentul Centenar a fost înfiinţat în urmă cu câteva luni şi are ca obiectiv coordonarea la nivel naţional a pregătirii, organizării şi desfăşurării manifestărilor, a acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului României (1919 — 2018) şi a Primului Război Mondial. Departamentul se află în subordinea premierului şi este finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.  (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/ Romania Centenara)