Horoscopul zilei de sâmbătă, 18 aprilie 2015

BERBEC – Daca vezi ca atmosfera se tensioneaza in jurul tau prin mediile prin care treci, iesi imediat de acolo, ca sa nu te influenteze si pe tine negativ. Esti ca un burete care absoarbe energiile celor cu care intri in contact, iar azi nu ai parte de tovarasi prea placuti. Unii critica prea mult si nimic nu le convine, altii aduc injurii sau barfesc, deci cum sa te simti in largul tau intr-un spatiu din care lipsesc bunavointa, amabilitatea, armonia? Cel mai bine e sa eviti astfel de grupuri, pentru ca vei simti de la o posta daca ceva nu e in regula acolo. Daca ii tolerezi asa, nu trece mult si te iau si pe tine in vizor cu judecati severe.

TAUR – Sunt momente cand cel mai bine e sa ramai in umbra si sa nu atragi prea mult atentia asupra ta, pentru ca unii abia asteapta sa se lege de cel mai mic motiv ca sa te critice sau sa te atace. Mai bine taci si faci, decat sa povestesti inainte de ai de gand sa realizezi, pentru ca rautatile unora te-ar putea opri din elan inainte de a incerca. Nu ai alaturi de tine companioni prea buni, ci mai degraba nimeresti printre invidiosi care stau cu ochii pe tine gata sa-ti fure ideile sau sa-ti taie elanul. Daca vezi ca nu ai cu cine discuta astazi, mai bine stai pe margine si-i lasi pe ei sa se manifeste cum vor, dar nu interveni ca sa nu atragi tirul sagetilor lor catre tine.

GEMENI – Bazeaza-te numai pe cifre certe si fapte concrete, nu te lua dupa idei aruncate in vant sau dupa presupuneri care nu au la origine nimic clar. Exista in preajma ta o persoana demna de tot respectul care ofera numai informatii verificate si bine documentate si daca tii cont de parerile sale, ai numai de castigat. Totul e sa-i spui ca nu stii cum sa rezolvi o anumita problema, ca nu ai experiente necesara pentru a trece printr-un moment dificil, pentru ca el va interveni in favoarea ta cu cele mai bune sfaturi. Considera-l un profesor la scoala vietii, deci stai cu urechile palnie la tot ce are sa-ti impartaseasca.

RAC – Nu mai trece in revista tot ce ai pierdut sau ce nu ai reusit sa obtii de la viata, pentru ca nu golurile conteaza acum, ci lunga lista de puncte bifate din tot ce ti-ai propus sa realizezi. Ai sa vezi ca lista succeselor e mult mai lunga si mai demna de lauda decat cea a lipsurilor sau esecurilor. Ca atare detaseaza-te de ceea ce nu ai reusit inainte si concentreaza-te asupra multelor motive de satisfactie si de mandrie. E momentul sa te rupi de o amintire neplacuta pe care o tot cari dupa tine si care nu face decat sa scoata in evidenta un fost esec, care nu mai e de multa vreme valabil. Uita si inchide capitolul!

LEU – Nu te mai crampona de lucruri marunte care nu sunt chiar asa cum ai fi dorit. Mai bine iti canalizezi energia spre un scop nou, care are mai mari sanse sa fie atins, decat sa te tot chinui sa duci mai departe acest drum care s-a impotmolit. Uneori, piedicile sunt cel mai bun lucru care ti se poate intampla, semn ca planul in care iti aduci contribuția nu are sanse si ar fi mai bine sa te apuci de altceva. Asta trebuie sa faci si tu azi, sa abandonezi acel sens care nu mai vrea deloc sa inainteze si sa alegi un alt tel, mai frumos, mai entuziasmant, mai motivant. Propune-ti altceva, deci!

FECIOARA – Pune suflet in ceea ce ai inceput, trage tare, implica-te cu adevarat si nu te lasa pana nu duci la indeplinire acest proiect. Nu te gandi neaparat la ceea ce vei obtine la final, ci atat timp cat tu detii mijloacele de a construi acest edificiu, pune si tu umarul serios. Nu spera nici recunostinta, nici recompense, nici aprecieri, ci fa acest lucru pentru ca vrei, pentru ca e o provocare ce iti pune la incercare calitatile. E spre binele tau, pentru satisfactia ta, nu neaparat pentru a demonstra ceva altora, deci nu pretinde ca lumea sa aplaude la final. E posibil sa n-o faca, dar important e sa fii tu multumit cu ce obtii!

BALANTA – Stai si cantareste atent, ca intr-o balanta, argumentele pro sau contra, informatii pe care le detii, senzatiile care te incearca, pentru ca vei reusi sa faci ordine intre situatiile extreme. Chiar daca totul oscileaza intre alb si negru, bine si rau, da si nu, vei reusi sa discerni foarte atent intre toate aspectele diametral opuse si sa iei decizia corecta. Nu te grabi la prima idee care iti vine in minte, mai bine mai aduni detalii inainte de a-ti exprima ultimul cuvant, pentru ca lucrurile se pot schimba si de la o ora la alta, si te vor deruta si mai si. Chibzuieste pe indelete si abia dupa aceea spune ce ai ales.

SCORPION – Chiar daca aui de a face cu caractere nu tocmai frumoase de oameni, nu incerca sa te erijezi intr-un fel de judecator sau profesor pentru a-i schimba pe cei din jur. Unii oameni nu pot fi schimbati, nici tu nu te poti schimba, deci accepta-i pe ceilalti asa cum sunt, singurul lucru pe care poti sa-l faci cand intri in contact cu caractere urate, e sa le ocolesti, sa nu le permiti sa te afecteze cumva, dar evita sa-i critici sau sa-i judeci. Nu ai de unde sa stii ce anume ii face pe ei sa se comporte asa, ca atare tolereaza-i, dar nu pica in plasa lor: de a te face si pe tine sa te porti la fel ca ei!

SAGETATOR – Priveste-te pe tine insuti intr-o lumina mai frumoasa, pentru ca esti un copil al lui Dumnezeu. Nu te mai privi in oglinda cu ochi critici, nu-ti mai gasi doar defecte si slabiciuni. Admira-te mai mult, lauda-ti talentele cu mai mult entuziasm, pentru ca esti perfect asa cum esti. A-ti scoate mai mult in valoare calitatile e un semn ca te respecti pe tine insuti, in toata splendoarea, deci evita sa te mai asezi singur la zid si sa tragi fara intrerupere. De ce te vezi ca pe cel mai mare dusman al tau? Schimba polaritatea gandurilor atunci cand te analizezi din cap pana in picioare si descopera acel punct forte care te aseaza in fruntea tuturor!

CAPRICORN – Marile schimbari nu trebuie sa survina ca un buldozer care le distruge pe toate peste noapte, ci poti incepe putin cate putin, pana reusesti sa ajungi acolo unde doresti. Nu insista sa transformi totul de la zero, ci ia-o mai moale, cu schimbari minore, ridicand mai apoi complexitatea transformarilor la care te supui cu buna stiinta. Totul va fi diferit, la final, dar nu insista sa rastorni muntii dintr-o singura miscare. Schimbarile lente, de durata, sunt mult mai bune decat cele care seamana cu un cutremur ce darama totul intr-un minut. Transforma-ti viata intr-un ritm moderat, pas cu pas!

VARSATOR – Iesi afara, mergi unde vezi cu ochii, pentru ca e o zi in care iti vei incarca bateriile daca esti in conexiune directa cu natura. Mergi in spatii in care poti vedea linia orizontului, in care poti observa cerul senin si soarele, in care descoperi copacii si iarba intr-o lumina noua, pentru ca acela va fi locul miracolelor frumoase. Esti cumva meteodependent, pentru ca starea ta va fi in stransa legatura cu vremea de afara. Daca ai o zi superba in program, la fel te vei simti si tu, dar daca incep sa se mai adune norii, parca devii si tu un pic mai posac. Cauta deci un decor viu, luminos, larg, in care sa te simti liber si ferice!

PESTI – Nici nu ai idee cate poti realiza daca te rupi de anturajul negativ care te inconjoara, ca atare primul lucru pe care trebuie sa-l faci e sa inveti sa inchizi poarte musafirilor nepoftiti. Daca nu incepi sa faci curat in jurul tau, vei tot cara dupa tine niste prieteni care te vor impovara cu problemele lor. Vor gasi in tine un umar numai bun de plans si o ureche disponibila de ascultat si isi vor desarta tot balastul asupra ta, dar tu nu ai nevoie de asta. Fa tu o magie, ceva, ca sa iesi repede de sub influenta lor altfel iti strici singur toata ziua. Evadeaza!