Poetul Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru. A absolvit şcoala de 7 clase din satul natal, în 1950, după care a urmat şcoala medie din oraşul Lipcani, pe care a finalizat-o în 1953.
În 1957 a debutat editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, „Alarma„, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, Facultatea Filologie şi Istorie. În 1960 s-a angajat redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960-1963 a fost redactor la editura Cartea Moldovenească.
A fost un oaspete des al „Căsuţei Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir, unde a scris celebra carte pentru preşcolari „Albinuţa”.
În 1964, poetul a publicat în revista „Nistru” poemul „Legământ”, dedicat lui Mihai Eminescu. Anul 1968 a adus o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice „Numele tău”, cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea a fost apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. În chiar anul lansării a devenit obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuşi, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apăreau pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.
În volumul de poezii pentru copii „Trei iezi”, ieşit de sub tipar în 1970, se găsea şi poezia „Curcubeul”, în care Vieru, prin metafora curcubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor românilor. Peste câteva zile de la difuzare, cenzura sovietică a retras cartea din librării, dând-o la topit, iar autorul a fost acuzat de diversiune. Tot în 1970, a apărut şi Abecedarul, elaborat de Vieru în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. De pe acest manual, modificat întrucâtva de-a lungul timpului, învaţă şi, în prezent, micii basarabeni în clasa I. În 1989, Vieru şi Vangheli au realizat varianta în grafie latină a Abecedarului.
În 1973, Grigore Vieru a trecut Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici şi a participat la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul 20: Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban, Tatiana Nicolescu. A vizitat mănăstirile Putna, Voroneţ, Suceviţa, Dragomirna, Văratec şi s-a întors la Chişinău cu un sac de cărţi. Mai târziu, poetul făcea următoarea mărturisire: „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul”.
Scriitorul Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, i-a adresat, în 1974, o invitaţie oficială din partea societăţii Uniunii, căreia poetul i-a dat curs. A vizitat Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În 1977, tot la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România, a vizitat, împreună cu soţia, mai multe oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi.
În 1988 i s-a acordat cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. În acelaşi an, în ziarul din Chişinău „Literatura şi arta” apare primul text cu grafie latină din Basarabia postbelică. Autor – Grigore Vieru.
A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993.
La sfârşitul anilor ’80, Grigore Vieru se afla în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deşteptarea conştiinţei naţionale a românilor din Basarabia. Vieru a fost unul dintre fondatorii Frontului Popular şi s-a aflat printre organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care s-a votat limba română ca limbă oficială şi trecerea la grafia latină.
Mulţi compozitori basarabeni s-au inspirat din poezia lui Grigore Vieru (culegeri de cântece „Poftim de intraţi”, „Cine crede” ş.a.). Grigore Vieru însuşi este autor al unor melodii de cântece pentru copii („Să creşti mare” ş.a.), dar cea mai fecundă era colaborarea lui cu compozitoare Iulia Ţibulschi (culegeri „Soare, soare”, „Clopoţeii”, „Stea-stea, logostea”, „Ramule-neamule”, „Cîntînd cu iubire” ş.a.)
„În viaţa mea am trecut prin mai multe cumpene. Bunul Dumnezeu m-a ajutat să ies din ele. (…) Pentru prima oară, poate, am luat în serios moartea şi am căutat să dialoghez cu ea. Pe un ton destul de senin. Gândurile însă mi s-au îndreptat mai mult spre Dumnezeu. (…). Mă bucur că s-a redeschis biserica din satul meu de pe malul Prutului. Prin anii ’50-’80 glasul clopotului ei fusese înăbuşit. Sătenii noştri sfinţeau pasca în zvonul clopotului bisericii de pe malul drept al Prutului – din Miorcanii lui Ion Pillat, zvon care zbura peste sârma ghimpată. (…) La ora actuală principalul obiectiv moral şi politic este apărarea Bisericii naţionale, a limbii române şi a istoriei românilor. Nu putem zbura peste Prut fără aceste aripi esenţiale”, spunea Vieru într-un interviu acordat în februarie 2008.
Un an mai târziu, la 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie şi a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Chişinău. Accidentul a avut loc pe traseul R-3 Chişinău-Hînceşti-Cimişlia-Basarabească, când poetul de întorcea de la o manifestare dedicată lui Mihai Eminescu. La două zile după accident, la 18 ianuarie, poetul a murit.
Epitaful pe care şi l-a ales chiar Vieru, când a realizat că va pleca, în curând, în aceleaşi stele în care era şi Mihai Eminescu, este: „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi”.
Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce „în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru dragostea şi talentul cu care a militat, de-a lungul întregii sale vieţi, prin puterea cuvântului, pentru convieţuirea oamenilor în pace şi înţelegere, rămânând în sufletul tuturor românilor ca un simbol al legăturilor dintre fraţii de aceeaşi limbă„. (Text: Agerpres, Foto: cinemagia.ro, ro.wikipedia.org, Video: youtube.com)
