Grădina Palatului Elisabeta a devenit un tărâm al copilăriei

palatul-elisabeta-01

Sute de copii şi familiile lor au fost invitaţi duminică, 29 mai,  de Principesa Moştenitoare Margareta în grădina Palatului Elisabeta pentru a sărbători Ziua Internaţională a Copilului.

Cei prezenţi au fost întâmpinaţi de principesa Margareta şi de principesa Muna a Iordaniei, mama suveranului haşemit al Iordaniei, regele Abdullah al II-lea.

Grădina Palatului Elisabeta a devenit astfel un tărâm de poveste pentru cei mici, unde au avut prilejul să se joace în cadrul mai multor ateliere şi să asiste la momente artistice speciale, la un spectacol de dans sportiv cu campionii naţionali ai Academiei „Mihai Petre” şi asculte un recital muzical al bursierilor „Tinere Talente ale Fundaţiei Principesa Margareta”.

Principesa-Margareta-01

„Sunt profesoară în Colegiul german „Goethe” şi am început în 2011 colaborarea cu familia regală. Astăzi am venit cu nepoţeii mei, unul de 9 ani şi celălalt de 3, şi ne simţim foarte bine, este foarte frumos. (…) Împreună cu familia regală am efectuat de-a lungul anilor proiecte educaţionale”, a declarat Cristina Popescu, una dintre doamnele prezente la eveniment.

Principesa Margareta şi principesa Muna a Iordaniei, gazdele evenimentului, au considerat oportun să fie alături de cei mici şi au vizitat alături de ei atelierele de coroniţe şi meşteşuguri româneşti, au asistat la demonstraţiile de aeromodelism, scrimă, karate, dar şi salonul de coafură cu flori şi expoziţia de porumbei.

De asemenea, copiii au primit baloane albe, au mâncat dulciuri, îngheţată, au făcut fotografii cu clovnul Cristiano, au asistat la demonstraţii de magie şi au văzut în grădina Palatului o expoziţie fotografică inedită cu imagini din copilăria regelui Mihai.

palatul-elisabeta-02

Evenimentul dedicat celor mici a fost organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României.

„Considerăm că fiecare copil are dreptul la o copilărie fericită. De aceea, în centrul eforturilor Fundaţiei a fost preocuparea de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale copiilor aflaţi în situaţii dificile de viaţă şi accesul lor la educaţie”, a declarat jurnaliştilor Mugurel Mărgărit Enescu, director executiv al Fundaţiei Principesa Margareta a României.

palatul-elisabeta-03

Clovnul Cristiano de la Circul Globus a fost foarte bucuros că a făcut lumea să râdă, în special pe copii.

„Le-am dăruit baloane, le-am făcut un spectacol mic de magie şi nişte numere de dresaj cu două căţeluşe. Îmi face mare plăcere să fiu aici, că am înveselit pe mulţi, foarte mulţi copii”, a spus Cristiano. (Text, foto si video: Agerpres)