Poetul George Coşbuc s-a născut la Hordou, în judeţul Bistriţa-Năsăud, la 8/20 septembrie 1866.
A urmat şcoala primară în satul Telciu şi la Năsăud, în perioada 1874-1876, iar liceul la Năsăud (1876-1884), devenind membru extraordinar şi apoi preşedinte al Societăţii de lectură ”Virtus Romana Rediviva”. Între 1882-1883 a publicat poezii şi traduceri în revista liceului, ”Muza someşeană”, conform dicţionarului ”Membrii Academiei Române” (2003).
În 1884 s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Literatură a Universităţii din Cluj, unde a frecventat cursurile de teoria şi istoria retoricii la greci şi romani, sintaxa greacă, istoria literaturii latine, istoria vechilor greci. În acelaşi an devine membru în comitetul Societăţii ”Iulia” a studenţilor români.
La îndemnul lui Ioan Slavici a început colaborarea la ”Tribuna” din Sibiu, devenind redactor aici în 1887. În ”Tribuna” are loc şi adevăratul său debut, cu ”Filosofii şi plugarii”, conform ”Dicţionarului scriitorilor români” (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu; Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995). În paginile acesteia a publicat, între anii 1888 şi 1889, ”Nunta Zamfirei”, ”Rada”, ”Mânioasă”, ”Fata morarului”, ”Crăiasa zânelor”, ”Numai una”.
În 1889 se stabileşte la Bucureşti. A fost funcţionar la Ministerul Cultelor (1890-1893), şef al Biroului administrativ şi de corespondenţă al Casei Școalelor (1902), dedicându-se muncii de ridicare culturală a satului. Astfel, a făcut călătorii în scopul îndrumării învăţătorilor, a selecţionat cărţi pentru bibliotecile rurale, iar după numirea sa, în 1907, ca şef al Biroului de activităţi extraşcolare, a îndrumat şi organizat conferinţe săteşti.
Desfăşoară şi o intensă activitate publicistică. Astfel, în 1894 editează, împreună cu I. Slavici şi I.L. Caragiale, revista ”Vatra”, în paginile căreia a publicat ”Doina”, ”Noi vrem pământ”, ”In opressores”, ”Dragoste învrăjbită”, ”Paşa Hassan”, ”Scara”, ”Iarna pe uliţă”, ”Lupta vieţii” ş.a. În 1901 a editat ”Semănătorul” , împreună cu Al. Vlahuţă, iar în 1906 — ”Viaţa literară”.
A colaborat la numeroase publicaţii ale vremii, dintre care amintim ”Albina”, ”Convorbiri literare”, ”Epoca literară”, ”Flacăra”, ”Foaia ilustrată”, ”Povestea vorbei”, ”Românul”, ”Vieaţa” etc.
Versurile sale scrise de-a lungul vremii au fost reunite în volumele ”Balade şi idile” (1893), ”Fire de tort” (1896), ”Povestea unei coroane de oţel” (1899), ”Ziarul unui pierde-vară” (1902), ”Cântece de vitejie” (1904).
”Culegerile lui Coşbuc, îndeosebi ”Balade şi idile”, ”Fire de tort”, sunt presărate cu anume compuneri epice cărora li s-ar putea spune balade. Unele, cu subiecte din istoria naţională, ca ”Ștefăniţă-vodă”, ”Voichiţa lui Ștefan”, par şi sunt într-o măsură inspirate de legendele lui Bolintineanu şi ale lui Alecsandri. Dar mai numeroase sunt baladele cu subiecte gotice, arabe, indiene, greco-latine. Toate laolaltă îşi au punctul lor de plecare în poezia germană. Genul fusese ilustrat cu putere de Schiller şi reluat apoi de toţi romanticii minori sau târzii în frunte cu Uhland şi Platen. Versificaţia, epicul rece, lapidar, din unele balade, amintesc de-a dreptul pe-acestea din urmă (…)”, scrie criticul literar George Călinescu în ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Minerva, Bucureşti, 1982). ” ”La Paşti”, ”În miezul verii”, ”Iarna pe uliţă”, cele mai bune poezii de acest fel în afară de ”Noapte de vară”, continuă a fi monografii ale unor momente din viaţa satului, cu vii desfăşurări de grupuri umane. În ciuda simplităţii mijloacelor şi a totalei obiectivităţi, originalitatea lor e vădită; şi fiindcă nu se poate dovedi, inefabilă. Avem înainte nişte tablouri care povestesc momentele eterne ale satului şi care izolate în cadrul lor perfect stârnesc acea emoţie de ordin contemplativ pe care ne-o dă vechea pictură narativă (…)”, mai remarcă George Călinescu.
”Coşbuc este unul dintre cei mai marcanţi promotori ai elegiei civice din lirica românească, reeditând fie ipostaza eroului, a legislatorului, precum în ”Decebal către popor”, fie imaginea eroului deopotrivă tragic şi mesianic , în ”Moartea lui Gelu”, fie, în sfârşit, pe aceea a eroului prin excelenţă războinic, în ”Paşa Hassan” (…)” (”Dicţionarul scriitorilor români” (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu; Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995).
George Coşbuc a publicat şi studii referitoare la însemnătatea estetică şi poetică a creaţiei populare: ”Elementele literaturii poporale” (1900), ”Legendele mănăstirilor noastre” (1902), ”Ghicitorile poporale” (1903), ”Naşterea proverbilor” (1903), ”Baladele poporale” (1903) ş.a.
De asemenea, a tradus câteva capodopere ale literaturii universale: ”Odiseea” de Homer, ”Eneida” de Vergiliu, ”Divina Comedie” de Dante, precum şi ”Sakuntala” de Kalidasa.
A fost ales membru corespondent (la 1 aprilie 1900), apoi membru titular (la 20 mai 1916) al Academiei Române.
George Coşbuc a încetat din viaţă la 9 mai 1918, la Bucureşti.(Text: Agerpres, Foto: cuvintecelebre.ro, casememoriale.ro)
