Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, surprinsă de o cameră indiscretă, a afirmat marţi, 10 mai, că unii oficiali chinezi au fost „foarte nepoliticoşi”, apreciere făcută la o recepţie la numai câteva ore după o gafă a premierului David Cameron cu privire la Nigeria şi Afganistan.
Suverana britanică a făcut această afirmaţie într-o convorbire cu Lucy D’Orsi din conducerea poliţiei londoneze, care îi relata despre dificultăţile întâmpinate în timpul vizitei de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping din luna octombrie a anului trecut, relatează miercuri AFP.
Lucy D’Orsi a supervizat securitatea în timpul vizitei preşedintelui chinez.
„Nu ştiu dacă aţi aflat, dar au fost momente destul de solicitante pentru mine„, a spus D’Orsi, iar regina a răspuns afirmativ. Continuând descrierea evenimentelor, cadrul superior din poliţia londoneză a povestit felul în care oficiali chinezi au plecat de la o întâlnire cu Barbara Woodward, ambasador al Regatului Unit în China, spunându-i că vizita lor s-a terminat.
„Au fost foarte nepoliticoşi cu ambasadorul”, a afirmat atunci regina.
Un purtător de cuvânt al palatului regal a refuzat să comenteze „conversaţiile private ale reginei”, desfăşurate în cadrul unui eveniment organizat pentru a 90-a aniversare a suveranei britanice. El a subliniat totuşi că vizita lui Xi Jinping a fost „un adevărat succes”, toate părţile implicate „conlucrând strâns pentru a se asigura că totul se desfăşoară bine”.
Și poliţia engleză a anunţat că nu intenţionează să comenteze acea „convorbire privată”.
Nu există deocamdată nicio reacţie din partea autorităţilor chineze. Totuşi, când afirmaţiile reginei au fost relatate la postul BBC World, emisiunea a fost întreruptă în China, scrie AFP.
Tot marţi, cu câteva ore înainte, premierul David Cameron a fost surprins, tot de o cameră indiscretă, spunându-i reginei că Nigeria şi Afganistan că sunt „poate cele mai corupte două ţări din lume”.
„Este stânjenitor pentru noi, ţinând seama de activitatea bună pe care o desfăşoară preşedintele”, a scris pe Twitter Garba Shehu, purtător de cuvânt al preşedintelui nigerian, Muhammadu Buhari. „Lucrurile se schimbă în privinţa corupţiei şi a restului” lucrurilor, a adăugat el, citat de AFP. (Text: Agerpres, Foto: AP, Video: youtube.com)