Actorul Arnold Schwarzenegger, interpretul durului Terminator, a trăit momente de… teamă în timpul unui safari în Africa de Sud, unde a avut o întâlnire mai neobişnuită cu un elefant, relatează miercuri Daily Mirror.
Actorul se afla într-o maşină de teren când un elefant s-a întors din drumul său încercând parcă să „înfrunte” autovehiculul în care se afla vedeta.În clipul postat pe reţeaua Instagram, care a atins repede peste 300.000 de vizualizări, Schwarzenegger poate fi văzut în partea din dreapta jos în timp ce elefantul se apropie de vehicul. Se aude cum ghidul, aflat pe locul din faţă al maşinii, spune ”Nu, nu, nu”, în timp ce animalul apropie unul dintre colţii săi de capotă, producând un zgomot metalic puternic.
Potrivit Daily Mail, elefantul a părut iniţial interesat de autovehicul, dar apoi s-a apropiat într-atât încât părea că provoacă maşina la o confruntare. Mai întâi şoferul a oprit motorul ca să nu sperie animalul, care a părut că se îndepărtează, însă a revenit lansând un nou atac fulger asupra vehiculului, speriindu-i pe pasageri. În acel moment, maşina a demarat cu spatele, realizând o manevră de retragere din faţa elefantului.
”Am un respect absolut pentru aceste frumoase animale puternice, chiar dacă unii dintre noi trebuie să îşi schimbe pantalonii după întâmplarea asta. Trebuie să ne oprim din a le ucide, să facem o fotografie, nu să tragem cu arma”, a spus Schwarzenegger, referindu-se la acest incident, conform dailymail.co.uk.
Arnold Schwarzenegger s-a aflat în Africa de Sus pentru promovarea la Johannesburg a evenimentului Arnold Sports South Africa, despre care actorul spune că este cel mai mare festival dedicat mai multor sporturi. Evenimente similare sunt organizate în Australia, Brazilia, Hong Kong, Spania şi SUA. (Text: Agerpres, Foto si video: facebook.com/Arnold Schwarzenegger)