Fostul fotbalist Daniel Prodan a murit, la 16 noiembrie 2016, în urma unui stop cardio-respirator, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu.
Daniel „Didi” Prodan s-a născut la 23 martie 1972, la Satu Mare. A jucat pentru echipa naţională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994 şi la Campionatul European de Fotbal din 1996.
A început să joace fotbal ca fundaş central la echipa-fanion a oraşului său natal, Olimpia Satu Mare. În anul 1991, şi-a făcut debutul la echipa mare a Olimpiei. După două sezoane în care a evoluat pentru echipa sătmăreană, a făcut cel mai important pas al carierei sale, prin transferul la Steaua Bucureşti. Din anul 1993 şi până în 1997, a evoluat la formaţia roş-albastră.
A câştigat cinci titluri de campion al României cu Steaua Bucureşti, reuşind să se remarce şi la echipa naţională a României, pentru care a debutat la 2 iunie 1993, la Kosice, Cehoslovacia. România a pierdut meciul cu scorul de 5-2, însă la sfârşitul campaniei de calificare s-a calificat la Campionatul Mondial de Fotbal din Statele Unite ale Americii din 1994. Daniel Prodan a fost selecţionat de către antrenorul Anghel Iordănescu în lotul pentru acest turneu final.
Prodan a jucat toate minutele disputate de către naţionala României la CM din SUA, evoluând în meciurile cu Columbia, Elveţia, SUA, Argentina şi Suedia. După turneul final, la 12 noiembrie 1994, marca primul său gol la echipa naţională, în meciul cu Slovacia, un gol decisiv, care a asigurat victoria României cu 3-2. Datorită acestei victorii, România s-a calificat la Campionatul European din 1996, din Anglia. La turneul final, Daniel Prodan nu a evoluat în meciul cu Franţa, dar a jucat tot meciul cu Bulgaria şi până în minutul 86 în ultimul meci al grupei, cu Spania.
În 1997, Daniel Prodan pleca de la Steaua pentru un transfer în Primera Division, la Atletico Madrid. În primul sezon la echipa spaniolă, a evoluat în 17 meciuri, marcând patru goluri, iar în al doilea sezon tot atâtea meciuri, însă fără să mai înscrie. S-a transferat apoi în anul 1998 în Scoţia, la Glasgow Rangers, dar nu a evoluat în niciun meci pentru scoţieni, din cauza unei grave accidentări la genunchi. În 2000 s-a întors la Steaua, evoluând un singur meci, după care s-a transferat la Rocar Bucureşti. A evoluat în 15 meciuri pentru această echipă, pentru care a marcat trei goluri.
S-a retras din echipa naţională după meciul cu Ungaria, din preliminariile Mondialului din 2002, câştigat de România cu 2-0. A evoluat în 54 de partide pentru echipa naţională.
A mai evoluat la FC Naţional, echipă la care şi-a încheiat cariera de jucător, cu o pauză în care a evoluat la Messina, în Italia, în 2002.
În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a pentru rezultatele obţinute la turneele finale din perioada 1990-2000 şi pentru întreaga sa activitate.(Text: Agerpres, Foto: csconcordia.ro)