La cei 82 de ani, Floare Finta din Negreşti Oaş este una dintre puţinele femei din ţară care a fost declarată „tezaur uman viu” de către Ministerul Culturii, datorită faptului că păstrează vechi tradiţii ale Oaşului, având amenajată o cameră muzeu în curtea locuinţei sale.
Povestea ei e plină de greutăţi care ar fi doborât mulţi oameni, dar mătuşa Floare – cum i se spune – are puterea să râdă, să-i înveselească pe cei din jur şi să meargă mai departe cu optimism. După ce a fost „mamă eroină”, mătuşa Floare a ajuns să trăiască singură, toţi copiii fiind plecaţi în străinătate. Acum speră să ajungă în Statele Unite ale Americii, după ce a văzut mai multe ţări din Europa.
Floare Finta îşi întreţine casa singură, nu se plânge, spune doar că n-ar vrea să retrăiască anii tinereţii din cauza greutăţilor prin care a trecut. „Am umblat la şcoală în clasa I, pe când am vrut să merg în clasa a II-a au venit ungurii, a fost Ungaria aici. A trebuit să umblu iară în clasa I şi a II-a, învaţă ungureşte. Egy, ketto, harom, negy (unu, doi, trei patru – n.r.) – cu atât am rămas (râde). Nici acele două clase nu le-am gătat, o venit armata, o fo război, n-o mai fost şcoală, gata. Amu ştiu citi, dar nu ştiu scrie. De aste n-ai văzut. Da şi a citi m-am învăţat cu pruncii când au umblat la şcoală. Amu citesc în Biblie şi cărţile de rugăciuni, de zici Doamne cine ştie câte şcoli am eu. Da abia îmi scriu numele, fac F. F., Finta Floare”, povesteşte amuzată, în graiul oşenilor, octogenara.
A avut nouă copii, cu toţii fiind întreţinuţi de soţul ei, care a lucrat la alimentară, pe urmă la restaurant. Au supravieţuit cu ajutorul animalelor pe care le aveau în gospodărie. Întrebată cu ce s-a ocupat când a avut atâţia copii de crescut, mătura Floare răspunde simplu: „cu ei”. „Au fost mulţi, mici, eu am stat acasă, n-am lucrat nicăieri. A trebuit să spăl, să fac mâncare, să-i culc, să-i scol”, îşi aminteşte mătuşa.
Toţi copiii au plecat la muncă în străinătate, după cum e moda în Ţara Oaşului. S-au dus fie în Statele Unite ale Americii, Austria sau Italia, pentru un trai mai bun, s-au stabilit acolo şi nu prea mai revin pe acasă. „Toţi o fugit, o plecat, că aici dacă lucră la om umblă în batjocură cu tine, nu-ţi dă nici bani şi râde de tine. Nu-s sătui cei mari, nu pot da la cei mici. Şi acolo îi rău. Vezi că aici, în Parlament, tot o furat, amu ne-or fura şi pe noi, tot o luat şi nu-s sătui nici amu. Un om câte 300 de lei primeşte pensie şi trăieşte, îşi mai plăteşte şi dările. Lor sute de milioane nu le ajung. Oare Cel de Sus nu i-a sătura? Ori cel cu coarne?”, spune Floare Finta.
Mătuşa Floare recunoaşte că, de-a lungul timpului, s-a schimbat şi ea şi copii ei, dar a rămas dragostea dintre ei. Nepoţii o mai sună din când în când. „Mă uit la ei, parcă nu-s ai mei, parcă n-o fost niciodată… Îmi pare şi mie că nu-s de atâţia ani acolo. Am şi eu atâţia ani? Mă duc şi eu de colo colo, vin, stau. Îs tare mulţi de numărat anii, dar apoi prin câte am trecut. Uă mămucă Doamne”, explică mătuşa.
Din cei nouă copii ai săi, şapte sunt în viaţă, şi-au întemeiat familii, iar acum mătuşa Floare are peste 10 nepoţi şi strănepoţi. Nu ştie exact câţi are, doar că „îs mulţi”.
„Tre să-i număr, nu ştiu, vreo 13-14 nepoţi. Strănepoţi am trei, ori patru, trebuie să-i număr. O fată îi măritată în Austria după neamţ, la băiat n-am ştiut că-i zic numele trei ani de zile. Apoi mi-am amintit că-i la L, îi zice Loris. La trei ani, sau patru, mi-a zis fata: Măi mamă, adu-ţi aminte de L. Apoi la fete nu le ştiu zice, şi la ăla mai mic nu-i ştiu zice, n-o pus nume ca la noi”, spune aceasta. Nepoţii şi strănepoţii înţeleg româneşte, dar trei dintre ei nu vor să vorbească limba părinţilor, ei „grăiesc italiană şi austriacă„.
Cum copiii nu prea revin acasă, cel mult o dată pe an, mătuşa Floare a plecat ea în vizită la copiii din Europa. Acum speră că primească viză şi să plece în State. Nu vrea să rămână nicăieri pentru că n-ar avea cine să-i grijească locuinţa şi micul muzeu. „Am fost eu de câte ori la ei, numai în America n-am fost. Nu rămân nicăieri, rămân la casa mea, cine îmi spală mie, cine mi le grijeşte? Copiii n-o fost amu de Crăciun acasă, nu ştiu de vin de Paşti, de nu, poate m-oi duce eu până la ei. Cred că-mi face Liviu chemare în America”, spune femeia.
La cei 82 de ani, nu-i e frică să zboare cu avionul pe distanţă aşa de mare. „Am mai fost eu cu avionul, n-am eu treabă. De mi-e somn mă culc, de-mi vine de râd râd, de-mi vine de sete beau apă. Mă sui şi mă duc”.
Mătuşa îşi arată, cu mândrie, micul muzeu pe care l-a amenajat în locuinţa sa, toate piese autentice moştenite de la mama, de la desăgi, traiste, clopuri, la cele peste 30 de oluri primite de la cei pe care i-a botezat. „Le am de când am fost fată. Blidele o fost acasă, la celelalte fete nu le-o trebuit, eu le-am luat toate şi n-am zis nimic, le-am pus aici. Tare mulţi prunci am botezat. Treizeci şi ceva numai fete. La Paşti, luni după Paşti, veneau finii cu colacul şi mi-au adus oluri şi colac”, mărturiseşte femeia.
E mândră şi de diplomele pe care le-a primit de la diferite instituţii de cultură în semn de recunoştinţă pentru meritele deosebite în păstrarea culturii şi tradiţiei oşeneşti. Cel mai important este titlul de „tezaur uman viu” primit de la Ministerul Culturii, diplomă pe care a primit-o la Bucureşti.
„Amu mai lucru toată ziua, că n-am ce face. Toţi îs duşi. Mai vine vecina la mine, ne punem şi coasem străiţucă, clopuri, mai îmbrăcăm păpuşi, facem miri, nuntaşi. Mai am oaspeţi, vin, se uită, fac poză. A venit şi Ceauşescu aici, n-o fost la mine în casă, dar de la Consiliu trimitea la şcoală să-i trimită pe copiii mei acasă să-i îmbrăc să se ducă toţi îmbrăcaţi oşeneşte să-i dea flori”, mai spune Floare Finta.
Ea e supărată că „nu mai este danţ, oşenia se duce”, e foarte multă răutate în lume, dar se consolează cu gândul că „n-ai ce face, e scris în Biblie”.
„Lumea se mai îmbracă în straie. S-o mai schimbat costumul, că nu lasă să puie cânepă, c-o zis că-s droguri, amu te-or duce în puşcărie de pui cânepă. S-o schimbat că o fost prea mult de lucru, o trebuit a coase de mână toate, apoi aşa, aeştia tineri mai bine o luat un pantalon, o bluză şi s-o dus. Acum se fac cu pânzuri aduse din străinătate, nu-i cu pânză de-a noastră, nu mai ţese nimeni, nu mai coase nimeni. Şi amu mă ştiu încălţa cu opinci, aşa o fo portul, nu au de ce să-ţi fie ruşine, dar amu l-i ruşine de portul lor, că n-o crescut în pindileu, n-o făcut lipideu de câlţ, amu le trabă puf şi perini”, spune mătuşa.
Ea îşi aminteşte cu nostalgie de vremurile de demult, când legăturile dintre persoane erau mai puternice, dar cu toate acestea parcă nu vrea să le mai retrăiască, din cauza greutăţilor pe care le-a întâmpinat. „O fo tare fain mai demult, se adunau când se tăia porcul, coseau împreună, torceau, colindau, amu gândeşti că nici nu-i Crăciun, nu merge nimeni la nimeni. Mergeam afară le uliţă, amu gândeşti că nu locuieşte nimeni aici. Când se înserează toţi îs închişi. Când vine primăvara un pic eu afară-s. Nu îmi place în casă”, spune mătuşa.
Acum, Flore Finta trăieşte dintr-o jumătate de pensie după soţ, după ce pensia ei de „mamă eroină” a fost tăiată. „Aveam acea pensie a mea, dar Iliescu a luat-o toată. Amu toţi se omoară că le ia un pic din pensie şi fac bai. Şi n-am murit, aici îs, mi-o luat toată. A luat la toate femeile. Ce a dat Ceauşescu, Iliescu a luat. Aşe-i, ce să facem, şi mi-a rămas jumătate de pensie de-a lui bărbatul meu”, spune Floare Finta.
A ajuns să descopere călătoritul şi împărtăşitul tradiţiei la o vârstă înaintată. Abia aşteaptă să mai fie un târg la care să fie prezentă. Timpul şi-l petrece alături de o vecină, Floare Hotca, cosind sau făcând mici obiecte artizanale specifice Oaşului, pe care le vând sau le dăruiesc.
Din păcate, nu prea are pe cine să înveţe cum s-a cusut pe vremuri, dar speranţa nu este pierdută, din moment ce două absolvente de arte plastice, din Maramureş, au stat două zile la ea pentru a învăţa unele tehnici vechi.
Floare Finta spune că, pentru avea o viaţă frumoasă, trebuie să te comporţi frumos, şi, obligatoriu, să glumeşti. Altfel, dacă s-ar fi gândit doar la greutăţile din viaţă, cine ştie cum ar fi trecut peste cei 82 de ani. „Eu nu m-am sfădit cu nimeni în veci. Grăieşti frumos, de te întreabă, răspunzi, nu te doare gura. După ce să stai mânios? Mai bine râzi, glumeşti”, conchide mătuşa Floare. (Text: Agerpres, Foto: negresti-oas.ro)
