Fiica secretă a Prinţului Charles şi a soţiei Diana

Charles-Diana

Regretata Lady Diana şi Prinţul Charles al Marii Britanii au avut o fiică secretă, care se numeşte Sarah, trăieşte la New York şi seamănă uluitor cu cea supranumită „prinţesa inimilor”, a scris ziarul spaniol ABC, relatând o „incredibilă poveste publicată în exclusivitate” de revista „Globe”.

Conform acestei versiuni, fiul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi prima lui soţie nu au avut cunoştinţă de existenţa acestei fiice. După anunţarea logodnei dintre cei doi, Casa Regală ar fi vrut să se asigure că viitoarea mireasă putea avea copii, aşa încât Diana ar fi fost supusă unor controale de specialitate.

Pentru siguranţă, medicii i-ar fi prelevat ovule, pe care apoi le-au fecundat cu spermă de la Prinţul Charles. Unul dintre medici a furat un asemenea ovul, l-a implantat propriei soţii şi aşa s-a născut Sarah.

Publicaţia afirmă că această informaţie, apărută în contextul în care William, fiul cel mare al Prinţului Charles, se pregătea să devină tată pentru a doua oară, ar fi provocat o vie preocupare la Palatul Buckingham. Considerând că este cazul să-şi cunoască „sora”, Prinţul William ar fi intenţionat să o întâlnească cu ocazia unei vizite efectuate, cu câteva luni în urmă, în SUA. Până la urmă, la întâlnirea respectivă s-ar fi dus soţia lui, Catherine, care s-ar fi arătat impresionată de asemănarea tinerei Sarah cu Lady Di.

„Globe” scrie că, la sugestia fiului său, şi Prinţul Charles s-a văzut cu presupusa lui fiică, dar ar fi refuzat categoric solicitarea acesteia de a face un test de paternitate. Deşi întâlnirea fusese organizată în cel mai mare secret, el ar fi fost surprins de camerele de supraveghere, iar acum Casa Regală încearcă să împiedice difuzarea acelor imagini. Conform ştirii apărute chiar pe coperta revistei, Sarah l-ar fi acuzat pe Charles de omorârea Dianei. (Text:Agerpres, Foto: kalooga.com)