Etnicii germani din Reşiţa au dat, la sfârşit de ianuarie, startul manifestărilor dedicate Făşangului, acea perioada din an, premergătoare intrării în Postul Paştelui, iar conform tradiţiei, prima în calendar este sărbătoarea tăiţeilor, o acţiune ce reuneşte, în fiecare an, atât germani, cât şi alte naţionalităţi.
„Începând cu anul 2000, an de an, la sediul Forumului Democratic al Germanilor din Reşiţa, organizăm sărbătoarea tăiţeilor. Este prima manifestare de acest gen dedicată Făşangului din anul în curs, urmând ca, în zilele care vin, până la intrarea în Postul Paştelui, să aibă loc alte asemenea acţiuni. Şi de această dată, ne bucurăm de prezenţa unui numeros public, de toate vârstele, de unde rezultă că reşiţenii, indiferent de etnie, iubesc mult această sărbătoare”, a declarat Erwin Josef Țigla, preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin.
Sărbătoarea tăiţeilor este o manifestare gustată, şi la propriu, şi la figurat, de toţi cei prezenţi.
„Dacă la Timişoara sau în alte localităţi din Banat are loc, anual, sărbătoarea cârnaţilor, la Reşiţa se derulează, an de an, sărbătoarea tăiţeilor. Această sărbătoare iese din arealul tradiţiilor germane, deoarece, aici, doamnelor de etnie germană le-a plăcut, întotdeauna, să gătească tăiţei de casă. Înainte vreme, aceşti tăiţei erau serviţi doar cu mac şi cu nucă şi, uneori, cu gem. Acum, adaptându-ne vieţii moderne, preparăm şi mâncăm tăiţeii şi cu carne. Tradiţionali, însă, erau tăiţeii cu mac şi cu nucă”, a precizat preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin.
Făşangul este perioada cuprinsă între prima săptămână de după Bobotează şi Miercurea Cenuşii, adica ziua în care creştinii apuseni (romano-catolicii, evanghelicii-luterani şi reformaţii) intră în Postul Mare al sărbătorii Paştelui.
„Cu prilejul Făşangului, pe străzile Reşiţei, umblau mascaţii. În duminica făşangului, obiceiul îşi găsea apogeul. Mascaţii cutreierau străzile singuri sau în grup, străzile vuiau de spectatori. Întreaga vale a Bârzavei răsuna de strigături, sunete de zurgălăi, de ţipete de bucurie şi plânsete, sunete de diferite intensităţi şi tonalităţi, acorduri de acordeoane şi alte instrumente muzicale. Copiii fugeau după mascaţi strigând Ripp-Ripp-hali-pup”, astfel descria profesorul, scriitorul şi etnograful reşiţean Alexander Tietz, în cartea sa ‘Wo in den Tälern die Schlote rauchen’ (‘Unde fumegă furnalele în văi’), perioada de făşang la Reşiţa.
Povestea zilelor de făşang la Reşiţa poate continua cu amintiri ale oamenilor în vârstă de astăzi. Astfel, rememorând anii dintre cele două Războaie Mondiale, ei povestesc despre o atmosferă incadescentă. Toată populaţia era prezentă, fie pe stradă, ziua, fie în diferitele localuri, unde se continua distracţia, seara, respectiv toată noaptea.
Erau prezentate diferite măşti, diversitatea lor fiind recunoscută şi apreciată de spectatori. Noaptea, aveau loc demascările, spre deliciul participanţilor. Manifestarea culmina cu petrecerea din ultima zi a făşangului. La ora 24,00, se ardea simbolic făşangul sau se înmormânta, depinde de locul desfăşurării.
Din păcate, războiul şi perioada de persecuţii care a urmat, au condus la ‘îngheţarea’ acestei sărbători. Abia în anii ’70, Ansamblul de Operetă în limba germană, mentorul activităţii culturale germane din acea perioadă, a revigorat această tradiţie, prin organizarea faimoaselor baluri mascate la care participau până la 1.200 de invitaţi. Muzica era asigurată de renumite formaţii de muzică germană din Banatul de Şes şi din Reşiţa. Însă, din cauza emigrării multor persoane din conducerea ansamblului, acesta şi-a încheiat activitatea în mijlocul anilor ’80 şi, implicit, nu s-au mai organizat nici aceste baluri.
Primul bal de făşang de după 1989 a avut loc, la Reşiţa, în anul 1991, în organizarea Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din municipiu. De atunci, asociaţia organizează această manifestare în fiecare an. Anul acesta, balul de făşang se desfăşoară în ziua de 6 februarie, pentru a 26-a oară. (Text si foto: Agerpres)
