Amália Rodrigues
Un şal, o chitară, o voce şi o emoţie sinceră. Acestea sunt ingredientele muzicii Fado, o formă celebră din muzica lumii, care surprinde esenţa portugheză.
Fado este probabil cel mai vechi cântec urban din lume şi reprezintă sufletul portughez, astfel că dacă interpretarea Fado nu stârneşte lacrimile audienţei înseamnă că nu a fost una de succes.
Denumirea ”Fado” vine din latinescul ”fatum”, care înseamă soartă, destin. Termenul nici nu putea descrie mai bine spiritul poporului portughez: credinţa în destinul care copleşeşte şi de la care nu ne putem abate, dominaţia sufletului şi a inimii în faţa raţiunii, care duce la pasiune şi disperare, notează site-ul Fado.com.
Inspiraţia pentru Fado poate veni din aproape orice sursă. Temele predominante sunt: destinul, sentimente profunde, dezamăgiri în dragoste, simţirea tristeţii şi a lipsei cuiva, neşansa, urcuşurile şi coborâşurile vieţii, marea, viaţa marinarilor şi a pescarilor şi nu în cele din urmă ”Saudade”—una din principalele teme din Fado – care înseamnă un fel de dor.
Pe lângă lipsa dovezilor clare cu privire la originea cântecului, se pare că Fado ar fi apărut la început în Lisabona şi Porto, fiind mai târziu transmis şi în Coimbra, prin intermediul studenţilor la universitate. A asculta muzica Fado este precum o vizită în Lisabona, întâlnirea oamenilor portughezi, cei care odată au avut de înfruntat marea necunoscută. Acest gen de muzică, care a unit nobili, vagabonzi şi călători pe mare, reprezintă în zilele noastre o pasiune împărtăşită de toţi portughezii.
De la începutul secolului XX, Fado a devenit un element permanent al vieţii de zi cu zi a clasei muncitoare din Lisabona. Era cântat de plăcere şi pentru a uşura suferinţa vieţii. Cântăreţii ”fadistas” interpretau aceste balade de la sfârşitul zilei până târziu în noapte. Fado reprezenta muzica timpurie a tavernelor, a bordelurilor şi a colţurilor de stradă din cartiere precum Alfama, Mouraria, Bairro Alto şi Madragoa.
Fado a ajuns la momentul de apogeu în prima jumătate a secolului XX, când în timpul dictaturii lui António de Oliveira Salazar, premier timp de 36 de ani (1932-1968), interpreţii de Fado au fost obligaţi să devină profesionişti şi să cânte în casele de fado, denumite ”revistas”. În această perioadă, s-au remarcat artişti precum Alfredo Marceneiro, Amália Rodrigues, Maria Teresa de Noronha, Armandinho şi Jaime Santos.
Fado a devenit popular datorită cântăreţei Maria Severa, care a trăit în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi a murit la vârsta de 26 de ani. Ea a adus cântecul în cercurile aristocratice odată cu idila avută cu Contele de Vimioso. Viaţa ei a devenit mai târziu subiectul primului film sonor al Portugaliei, ”A Severa”, în 1931. Până în zilele noastre, interpretele de Fado poartă un şal negru în memoria ei şi a poveştii sale de viaţă, care a reprezentat sursa de inspiraţie pentru mai multe cântece, poeme, romane şi piese de teatru.
Muzica Fado poate fi interpretată de bărbaţi şi femei, deşi emoţia pură din vocea feminină este preferată aproape întotdeauna. Îmbrăcată în negru, cu un şal înfăşurat peste umeri, o ”fadista” stă în faţa muzicienilor şi comunică prin gesturi şi expresii faciale. Mâinile se mişcă, dar corpul rămâne nemişcat în interpretarea solemnă.
În mod tradiţional acompaniat de chitara portugheză, Fado poate fi interpretat în mai multe feluri: de la cântecul rapid corrido din Mouraria până la improvizaţia denumită ”desgarrada” sau muzica de jale a studenţilor din Coimbra. Există versiuni care descriu cuceririle, aventurile amoroase şi alte experienţe de viaţă petrecute în cartiere.
Din anii ’40 până în 1999, Fado s-a înfăţişat lumii prin vocea artistei Amália Rodrigues, care a dus muzica Fado dincolo de graniţele Portugaliei, susţinând concerte în întreaga Europă, Japonia, America de Sud şi chiar în SUA. La moartea sa, la 6 octombrie 1999, guvernul a decretat trei zile de doliu naţional, la solicitarea premierului António Guterres (1995-2002). Casa artistei a devenit muzeu. O succesoare de seamă a Amaliei este Mariza, care a propulsat muzica Fado către o audienţă şi mai largă. Alte nume importante din muzica Fado sunt: Maria da Fé, Hermínia Silva, Argentina Santos şi Carlos do Carmo.
În prezent, muzica Fado trece printr-o nouă transformare. Muzicieni contemporani, precum Misia, Cristina Branco şi Mariza, urmează o linie fină între continuarea tradiţiei şi atragerea unui nou tip de audienţă. Dulce Pontes, Camané, Mafalda Arnauth şi Katia Guerreiro sunt alţi artişti sonori care menţin muzica Fado în viaţă şi adoptă o nouă formă a cântecului tradiţional, aducând ocazional la lumină muzica Fado a secolului al XIX-lea.
Cântecele Fado sunt interpretate în circuitul profesionist de concerte, în micile ”case Fado” şi de către amatori în asociaţii comunitare din vechile cartiere ale capitalei portugheze. Pe tot parcursul anului, locul cel mai potrivit pentru audiţia muzicii Fado este, cu siguranţă, o Casă Fado, unde o cină la lumina lumânării acompaniată de aceste cântece reprezintă o experienţă unică şi pentru cei necunoscători de limba portugheză. În plus, anual, se desfăşoară Marea Noapte a cântecului Fado, în Lisabona şi Porto.
În 2009, fostul primar al Lisabonei, Pedro Santana Lopes, a propus ca Fado să intre în patrimoniul cultural mondial. Iniţiativa a fost susţinută de cântăreţii Mariza şi Carlos do Carmo, ambasadori la UNESCO în acest demers. În contextul depunerii candidaturii la UNESCO, Mariza a declarat: ”poate că noi, portughezii, ar trebui să fim mai mândri de ceea ce suntem, în special în aceste vremuri gri în care trăim”, nota publicaţia Portuguese American Journal. În perioada premergătoare depunerii candidaturii la UNESCO, a fost deschis Muzeul Fado la Lisabona, dedicat acestei moşteniri.
Cântecul popular urban al Portugaliei a fost introdus pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural al umanităţii în 2011.
”Reprezintă o sinteză multiculturală portugheză de dansuri cântate afro-braziliene, genuri locale tradiţionale de cântec şi dans, tradiţii muzicale din zonele rurale ale ţării aduse de valurile succesive de migraţie şi de tiparele cântecului urban cosmopolit de la începutul secolului al XIX-lea”, evidenţiază site-ul UNESCO. (Text: Agerpres, Foto: supermusic.sk)
