Elveţia sărbătoreşte la 1 august Ziua naţională. Situată în centrul Europei, Elveţia este un stat federal împărţit în 26 de cantoane şi se învecinează cu Germani, Austria şi Liechtenstein, Italia şi Franţa.
Natură
Întinzându-se pe o suprafaţă de 41.285 kmp, este o ţară fără ieşire la mare, cu un relief muntos ce atinge cea mai mare altitudine medie din Europa. Circa 100 de vârfuri montane din Elveţia se apropie de 4.000 m sau depăşesc această altitudine. Cel mai înalt este Monte Rosa cu 4.634 m, urmat de Matterhorn cu 4.478 m.
Teritoriul este împărţit în trei mari zone: Munţii Jura, Mitteland şi Munţii Alpi. Partea elveţiană a Munţilor Jura (altitudine medie de 890 m) formează flancul de nord-vest, ocupând aproximativ 10% din suprafaţa ţării. Între Jura şi Alpi, se întinde un culoar cu o lăţime de 20-60 km, aşa-numitul Mitteland. Este o regiune colinară şi de podişuri (alt. medie de 580 m), fragmentată de numeroase văi străbătute de râuri. Munţii Alpi traversează partea central-sudică a ţării, ocupând 60% din teritoriu, şi cuprind cel mai înalt masiv muntos din ţară, cu vârful Monte Rosa.
Peisajul montan este „condimentat” cu frumoase lacuri. Elveţia are o reţea hidrografică bogată care cuprinde cele mai mari lacuri din Europa de Vest şi Centrală, ce acoperă circa 6% din teritoriul ţării şi conţin 6% din rezervele de apă proaspătă ale Europei. Între cele peste 1.500 de lacuri se remarcă: Bodensee, Maggiore, lacurile glaciare Geneve, Constance, Neuchatel (la graniţa cu Germania), Zurich.
Printre văile înalte din Alpi se găsesc mulţi gheţari din care izvorăsc cele mai multe râuri, printre care Rinul, Innul, Ticino şi Ronul, care curg către cele patru puncte cardinale şi parcurg mare parte din restul Europei. Partea nordică a ţării are peisaje deluroase mai deschise, parţial împădurite, parţial acoperite cu păşuni.
Clima Elveţiei este în general temperată, dar poate varia mult de la un loc la altul, de la condiţii glaciare în zonele înalte de munte din partea de nord a ţării, până la un climat mediteranean în extremitatea sudică. Astfel, pe o distanţă de numai 250 km dinspre nordul spre sudul ţării, temperatura poate varia între 13 şi 22 de grade. Un fenomen meteorologic deosebit ce poate avea loc oricând în timpul anului în această ţară este Fohn, caracterizat printr-un vânt neaşteptat de cald, care aduce la nord de Alpi aer cu umiditate relativ scăzută de pe versantul sudic, în perioadele ploioase, aşa cum arată besttravelsaroundtheworld.
Precipitaţiile tind să fie moderat răspândite pe toată durata anului, ceva mai abundente pe timp de vară, cel mai uscat anotimp fiind toamna. Condiţiile climatice, geologice şi topografice ale regiunilor alpine dau naştere unui ecosistem foarte fragil şi deosebit de sensibil la schimbări climatice.
Zone alpine mari, cum ar fi Graubünden rămân mai uscate decât cele subalpine ca valea principală a cantonului Valais, unde sunt condiţii favorabile pentru creşterea viţei de vie. Există unele văi în zona de sud în care trăiesc şi unii palmieri mai rezistenţi la frig. Verile tind să fie calde şi umede uneori, cu ploi mai abundente, fiind ideale pentru păşunat.
În ce priveşte vegetaţia Elveţiei, pădurile ocupă o suprafaţă de 30 % din suprafaţa ţării. În zona alpină domină răşinoasele ca bradul, molidul, pinul, în timp ce la altitudini sub 1.000 de m se întâlnesc păduri de foioase, iar în Tessin ca o caracteristică regională s-au extins pădurile de castan comestibil, servind în trecut ca resursă de hrană a populaţiei. De asemenea, pot fi întâlnite de la plante tropicale precum palmieri, în est până la flori de colţ, orhidee sălbatice şi covoare de plante mici, pe pajiştile montane de la 800 la 3.000 de metri altitudine.
Peisajul variat oferă condiţii ideale pentru specii diverse de animale, astfel că în Elveţia trăiesc aproximativ 40.000 de specii de animale din care 30.000 sunt insecte, iar 83, mamifere. Trăiesc aici cocoşul de munte, pisica sălbatică, râsul european, marmota şi capra sălbatică.
Parcul National Elveţian din Engadine (cantonul Graubunden) e un sanctuar unde natura e protejată de orice intervenţie a omului şi unde întreaga floră şi faună sunt lăsate sa se dezvolte în ritmul lor natural.
Datorită cadrului natural deosebit Elveţia reprezintă un pol de atracţie pentru turişti. În ghidurile turistice, se află în clasamentele ţărilor cu cele mai frumoase rute de cale ferată din lume, cele mai frumoase telegondole din lume, topul vacanţelor la schi, al destinaţiilor de shopping şi cu cele mai inedite hoteluri.
Printre principalele atracţii se numără: cascada Rinului, Matterhorn, cel mai faimos vârf al Alpilor elveţieni, Lacul Lugano, unde climatul este apropiat de cel mediteranean. Pe teritoriul ţării se află cea mai abruptă care ferată din lume – Pilatus, ce face legătura între localitatea Alpnachstad, lângă Lacul Lucerna, şi o staţie de pe muntele Pilatus, aflată la altitudinea de 2.073 m. Secţiunea, cu o diferenţă de nivel de 1.600 m, are o lungime de 4,6 km, iar unghiul pantei variază între 38 şi 48 de grade.
Cultură şi turism
Această ţară mică şi muntoasă din mijlocul Europei a ajuns în cei peste 700 de ani de existenţă, una dintre cele mai bogate ţări din lume din punct de vedere al produsului intern brut pe cap de locuitor, astfel că poate fi considerată un adevărat model de democraţie şi bunăstare. De asemenea, este cunoscută la nivel mondial drept una dintre cele mai pacifiste ţări din lume cu un dezvoltat spirit al binefacerii, fiind şi locul de naştere al celei mai mari mişcări umanitare din lume, Crucea Roşie Internaţională.
Supranumită Ţara Cantoanelor, este împărţită din punct de vedere administrativ în 26 cantoane, iar religiile cele mai întâlnite sunt romano-catolicismul (43%) şi protestantismul (35). Reprezentând o intersecţie lingvistică şi culturală a Europei ţara are patru limbi oficiale: germana, franceza, italiana, retoromana. Aproximativ două treimi din populaţie vorbesc germana, o cincime vorbeşte franceza şi aproximativ 7% italiana. Retoromana este o limbă romanică vorbită de aproximativ 35.000 de persoane în cantonul Graubünden, care reuneşte mai multe dialecte cu deosebiri mari între ele: sursilvan, sutsilvan, surmiran, puter şi vallader.
Fiecare cultură îşi imprimă propriile trăsături celor care trăiesc în mijlocul ei, de aceea în Zurich precizia, rigurozitatea sau punctualitatea sunt calităţi apreciate, pe când în Tesin, canton din partea italiană, ordinea trece pe locul doi, devansată fiind de o stare generală de veselie.
Această ţară a produs câteva forme de artă extrem de inovativă în ultimii 100 de ani. Dadaismul în literatură a luat naştere în Zürich la 6 februarie 1916, fiind fondat de poetul de origine româna Tristan Tzara. Dintre scriitori, mai cunoscuţi sunt Herman Hesse şi Max Frisch.
Neutralitatea acestei ţări a atras oameni de valoare din toate timpurile, de toate genurile. Pe tărâm elveţian s-au născut Si Le Corbusier, unul dintre cei mai influenţi arhitecţi ai secolului trecut, precum şi actriţa Ursula Andress.
Elveţia găzduieşte multe festivaluri de film, fiecare mare oraş se mândreşte cu o Kunsthaus – galerie de artă, iar muzica şi dansul (modern sau popular) sunt bine văzute. În muzica lor populară se folosesc multe instrumente cunoscute şi la noi precum acordeonul sau fluierul, dar au şi solişti sau coruri. Costumele populare sunt spectaculoase ca şi o parte din obiceiurile vechi păstrate până azi.
Numeroase obiective din Elveţia se află pe lista patrimoniului mondial UNESCO, între care se află: Mănăstirea benedictină de la St. Gallen (1983), Mănăstirea benedictină Sf. Ioan din Val Müstair (1983), Centrul vechi istoric din Berna (1983), Cele trei cetăţi din Bellinzona (2000), Regiunea alpină „Jungfrau” (2001, 2007), „Monte San Giorgio” lângă Lacul Lugano (2003), Terasele viticole din districtul Lavaux (Cantonul Vaud) (2007).
”Oraşul Vechi” sau Centrul vechi istoric din Berna este cea mai atractivă zonă a capitalei Elveţiei. Aspectul medieval a fost păstrat cu grijă atât de autorităţi cât şi de specialităţi, restaurările fiind făcute de fiecare dată conform cu arhitectura originală. Labirintul de clădiri datând din epoca Renaşterii este îmbogăţit cu turnuri, fântâni frumos decorate, poduri şi trotuare acoperite de arcade. O caracteristică a caselor de aici o reprezintă folosire la construcţii, pe lângă lemn, a pietrei şi gresiei.
Centrul oraşului Berna este aşezat pe o peninsulă formată pe râul Aare, dar începând cu secolul al-IX-lea, cartiere noi s-au ridicat dincolo de râu, accesul fiind posibil cu ajutorul podurilor înalte, precum: Nydegg (190 m, construit în 1843), Kirchenfeld (229 m, construit în 1883), Kornhaus (382 m, construit în 1898), Lorraine (178 m, construit în 1930), Monbijou (337,5 m, construit în 1962).
Printre obiectivele turistice cele mai vizitate în Berna se află: Turnul cu Ceas, Catedrala Sf. Vincent sau Catedrala Münster, Muzeul de istorie, Palatul Federal, în prezent sediul guvernului, Einstein Haus, casa unde a locuit marele fizician transformată, peste ani, în muzeu, Muzeul Alpin, Muzeul de Arte Frumoase, Grădina Zoologică, Grădina cu trandafiri, Parcul urşilor, Fântânile.
Turnul cu Ceas (Zytglogge), situat în centrul Oraşului Vechi, este simbol al Bernei. Acesta a fost construit în mare parte din lemn (1218-1220), dar a ars în 1405 şi a fost reconstruit din piatră. Pe turn a fost montat în 1530 şi un ceas proiectat de Caspar Brunner, care funcţionează şi astăzi.
Catedrala Münster din Berna este cea mai importantă din oraş fiind construită în 1421. În portalul interior se află scena Judecăţii de Apoi, alcătuită din sute de figuri pictate sau sculptate. Turnul catedralei are 250 de trepte şi oferă una dintre cele mai frumoase privelişti din oraş. S-au păstrat unele elemente originale, precum şi mai multe statui ale sfinţilor. În turn se află cel mai mare clopot din Elveţia, turnat în 1611, cu o greutate de peste 10 tone.
Una dintre cele mai vechi şi renumite atracţii turistice din Berna este Parcul urşilor, un parc natural, adăpost pentru urşi, situat la periferia estică a oraşului vechi. La câteva minute de mers, se află Grădina trandafirilor (Rosengarten).
O clădire modernă, inteligent proiectată, un adevărat paradis pentru iubitorii artei, este Muzeul de Arte Frumoase, care deţine cea mai mare colecţie Paul Klee din lume, cu peste 2.000 de piese variate, majoritatea desene. Pe de altă parte Muzeul Alpin Elveţian prezintă toate aspectele vieţii în munţi, de la locuitori, faună şi floră până la turism şi aspecte ale impactului industriei asupra munţilor Alpi.
Gastronomie
Cele mai multe preparate din bucătăria elveţiană se bazează pe ingrediente simple, precum cartofi, produse lactate şi carne potrivit www.dietetik.ro, dar se consumă din belşug şi ciuperci, spanac, conopidă, fasole. O mare varietate de brânzeturi şi de caşcavaluri precum Emmentaler (cunoscut la noi sub denumirea de „şvaiţer„), Appenzeller, sau celebra Gruyere (caşcaval alpin) sunt oferite în contrapartidă cu o serie de mezeluri, salamuri şi cârnaţi printre care Kalbsbratwurst şi Cervelat.
Ce mai puternică ramură a industriei alimentare elveţiene este producerea de specialităţi de brânzeturi şi caşcaval, 99% dintre acestea fiind pe bază de lapte de vacă, diferenţierea între produse făcându-se în funcţie de perioada de maturare.
Ca în orice altă ţară europeană şi aici carnea consumată este cea de porc, pui, vită, peşte proaspăt sau curcan. Elveţienii sunt experţi în cărnuri afumate, în special cârnaţi, însă cea mai apreciată este carnea de viţel, preparată la cuptor şi servită alături de sos de ciuperci şi de cartofi copţi. Cartofii reprezintă aproximativ un sfert din ingredientele folosite în bucătăria elveţiană, fiind urmaţi de ciuperci, varză, usturoi. De asemenea, extrem de importante pentru elveţieni sunt cerealele, aceştia fiind producătorii a nenumărate specialităţi de pâine din cereale integrale, mult mai sănătoase. În zonele în care bucătăria a suferit influenţe italieneşti se consumă regulat mămăliga (polenta).
Printre felurile renumite de mâncare elveţiană se numără: Rosti – un fel tradiţional servit doar la micul dejun ce reprezintă cartofi daţi prin răzătoare şi gratinaţi, fie la tigaie, fie la cuptor, sub forma unei chiftele sau a unei clătite; Fondue – un amestec de minimum trei tipuri de caşcavaluri, din care nu lipsesc Emmentaler şi Gruyere, topite la foc, într-un vas înalt, alături de vin alb, usturoi, verdeaţă, care se serveşte mereu fierbinte cu bucăţi de pâine. Un alt fel de mâncare tradiţională este Raclette, considerat fast-foodul elveţian, ce reprezintă un tip de caşcaval semimaturat servit fierbinte, peste cartofi. De asemenea, Papet vaudois este un fel de mâncare consistent, pe bază de cartofi, praz şi cârnaţi, preparat la cuptor.
Dintr-o varietate mare şi inedită de dulciuri, pe lângă renumita ciocolată (Nestle, Lindt, Sprungli sau Frey), unul dintre principalele deserturi este Bündner Nusstorte, miez de nucă uşor caramelizat, învelit în aluat de biscuiţi. Fructele, în special cele de pădure, se regăsesc din belşug la deserturi. De asemenea, apreciate sunt Zuger Kirschtorte, o prăjitura cu cremă de unt şi rachiu de cireşe, bezelele sau Zabaglione, o cremă caldă din multe ouă şi vin, specifică zonei Ticino.
La capitolul băuturi, cea mai populară este Rivella, o bătură răcoritoare pe bază de caimac de lapte, cu conţinut mare de lactoză, servită rece. Alături de aceasta se regăsesc sucul natural de mere, care în multe cazuri este fermentat şi comercializat sub formă de cidru. Printre vinurile elveţiene, necunoscute pe plan mondial, dar considerate de calitate, se remarcă cele albe. De altfel, fără vinul alb elveţian nu ar exista Fondue-ul. (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/ My Switzerland, Video: youtube.com)
