Elon Musk, carismaticul CEO al companiilor Tesla şi SpaceX, este aproape sigur că trăim într-un Univers artificial, care de fapt este o simulare pe calculator, la fel ca în seria de filme „Matrix”, conform unui material publicat de cotidianul britanic The Independent.
Mai mult decât atât, în cadrul unei conferinţe pe tema noilor tehnologii, desfăşurată în California, Elon Musk a declarat că există doar „o şansă la câteva miliarde” ca lumea noastră să nu fie inclusă într-o simulare pe calculator. Musk, care a donat sume uriaşe de bani cercetării cu privire la pericolele perfecţionării inteligenţei artificiale (AI), a mai subliniat că speră ca predicţia sa să fie adevărată pentru că altfel ar însemna că lumea va avea un sfârşit.
„Cel mai puternic argument pe care îl putem aduce în sprijinul ideii că trăim într-un univers simulat este, în opinia mea, următorul: Acum 40 de ani aveam doar Pong — două dreptunghiuri şi un punct. Acolo ne aflam. Acum, 40 de ani mai târziu, avem simulări 3D de calitate fotorealistă în care milioane de oameni se joacă simultan şi aceste simulări devin din ce în ce mai bune în fiecare an. Şi în curând vom avea realitate virtuală, vom avea realitate augmentată (…) Jocurile (pe calculator) vor deveni imposibil de deosebit de realitate, pur şi simplu imposibil”, a susţinut el la Code Conference 2016.
El a mai precizat că şi în situaţia în care viteza progresului tehnologic în acest domeniu ar scădea de 1000 de ori, comparativ cu situaţia din prezent, şi tot ne-am îndrepta foarte repede, relativ la o viaţă de om, spre acest viitor. Iar cum acest viitor ne va aduce jocuri care vor fi imposibil de deosebit de realitate şi care vor putea fi jucate de oriunde te-ai afla, „s-ar putea ca şansele să ne aflăm în ‘realitatea de bază’ să fie de ordinul a una la câteva miliarde”.
Apoi, întrebat dacă ar răspunde cu un „da” la întrebarea cu privire la posibila noastră existenţă într-un joc sau într-o simulare pe calculator, Elon Musk a susţinut că răspunsul corect este „probabil”.
În plus, el susţine că o astfel de realitate ar fi şi dezirabilă pentru că altfel, „dacă progresul civilizaţiei umane se opreşte, atunci de vină ar putea fi o calamitate care pune capăt civilizaţiei”. Concluzia lui Elon Musk este că fie ajungem să programăm nişte simulări atât de perfecte încât nu vor putea fi deosebite de lumea reală, „fie civilizaţia umană va înceta să mai existe”. (Text: Agerpres, Foto: squirrelturds.com)