La 18 februarie 2016 s-au împlinit 100 de ani de la moartea primei regine a României, regina Elisabeta (1881-1916).
Ceremonia de încoronare a lui Carol I şi a Elisabetei ca suverani ai României a avut loc la 10 mai 1881, independenţa României, cu statut de regat, precum şi unirea Dobrogei cu România, fiind recunoscute prin Tratatele de pace de la San Stefano (3 martie 1878) şi Berlin (13 iulie 1878).
Prinţesa Paulina Elisabeta Otilia Luiza de Wied s-a născut la 17/29 decembrie 1843, la Neuwied, fiind fiica principelui Hermann de Wied şi a principesei Maria de Nassau.
Educaţia în spirit protestant, dar şi rigorile vieţii princiare au influenţat evoluţia intelectuală a Elisabetei. Viitoarea suverană a studiat limbile clasice, literatura franceză şi engleză, filosofia, istoria, gramatica şi a dovedit un talent deosebit în asimilarea limbilor străine: italiana, franceza, engleza, suedeza şi rusa. A primit lecţii de pian de la Clara Schumann şi Anton Rubinstein, a studiat desenul, acuarela şi pictura, orga şi clavecinul. Și-a desăvârşit cultura urmând cursuri de filosofie la Universităţi prestigioase, precum Budapesta şi Heidelberg, şi talentul, aprofundând pictura la Academia de Belle Arte din Berlin.
Prinţesa Elisabeta l-a cunoscut pe Carol de Hohenzollern, domnitorul Principatelor Române din 1866, la Koln, la 30 septembrie/12 octombrie 1869, cu prilejul unui concert. Chiar în aceeaşi zi, Carol a obţinut consimţământul principesei-mame, pentru a cere mâna fiicei sale. La 4/16 octombrie, la Monrepos, a avut loc ceremonia logodnei, iar căsătoria s-a desfăşurat la Neuwied, la 3/15 noiembrie.
Ceremonia nunţii a avut loc în palatul Neuwied, în prezenţa unei delegaţii româneşti, a reginei consoarte Augusta a Prusiei, trimişi ai împăratului Franţei şi ai ţarului Rusiei. Perechea princiară a pornit, apoi, în călătorie spre România, trecând prin Viena şi Budapesta. Călătoria pe Dunăre a continuat până la graniţa de la Turnu Severin, unde au fost întâmpinaţi de oficialităţile române, dar şi de popor. Călătoria de la Giurgiu până la Bucureşti a fost făcută cu trenul. În gara Filaret au fost întâmpinaţi de întreaga clasă politică, de înalta societate, precum şi de numeroşi bucureşteni. Principesa Elisabeta a primit în dar o diademă cu perle.
La 27 august/8 septembrie 1870 s-a născut principesa Maria, unicul copil al cuplului princiar. Patru ani mai târziu s-a îmbolnăvit de scarlatină şi a murit. A fost înmormântată în grădina Palatului Cotroceni, aproape de biserică. Moartea prematură a copilului, a marcat pentru totdeauna relaţia dintre principele Carol şi principesa Elisabeta. După mai multe încercări eşuate de a da ţării un moştenitor, Elisabeta s-a resemnat. În acest context, potrivit regulilor dinastice stabilite, Ferdinand, nepotul de frate al lui Carol, a fost numit succesor.
Imediat după venirea sa în România, principesa Elisabeta s-a implicat în numeroase proiecte umanitare. A obţinut subscripţii pentru terminarea construirii Azilului ”Elena Doamna”, proiect iniţiat de Elena Rosetti Cuza, soţia domnitorului Al. I. Cuza, în 1862. A fondat, în 1876, ”Societatea Naţională de Cruce Roşie” din România, a cărei preşedintă de onoare a fost.
Odată cu izbucnirea Războiului de Independenţă (1877-1878), alături de generalul Carol Davila, inspectorul serviciului sanitar român, a creat ”Serviciul de ambulanţă”, iar implicarea sa i-a adus numele de ”mama răniţilor”. În paralel, au fost înfiinţate spitale de campanie, iar mai mulţi medici militari germani au activat în Principate sub conducerea directă a suveranei. În zona Palatului Cotroceni, au fost construite două barăci pentru răniţi, iar Gara Cotroceni a fost, de asemenea, transformată în spital sub coordonarea doctorului Wilhelm Kremnitz.
”Institutul Surorilor de Caritate” din Bucureşti, fondat în 1879, cu personal recrutat dintre asistentele medicale sau călugăriţe, şi-a desfăşurat activitatea în spitale, îngrijind bolnavii la domiciliu, răniţii de război, etc. ”Societatea Regina Elisabeta”, înfiinţată în 1893, trata anual circa 17 000 de pacienţi, distribuia medicamente gratuite şi monitoriza starea familiilor nevoiaşe.
La Sinaia, unde mersese pentru prima oară în 1871, regina a înfiinţat o şcoală la mănăstirea Sinaia (1892) şi a inaugurat o a doua şcoală primară din oraş (1899-1905). În cadrul complexului Peleş, a fondat ”Atelierele de Artă şi Meşteşug”, unde s-au realizat o parte din valoroasele piese de mobilier din prima fază a construcţiei castelului (1875-1883).
Regina Elisabeta a adoptat portul popular românesc, fiind fascinată de frumuseţea acestuia, pe care l-a impus suitei regale. Datorită iniţiativei sale, România a participat la Expoziţia Universală de la Paris, în anii 1867, 1889 şi 1900 cu articole tradiţionale variate, cu broderii, tapiţerii şi costume populare. În 1912, regina a organizat la Berlin expoziţia ”Femeia în artă şi meşteşuguri”, cu ecouri pozitive în presa occidentală.
Suverana s-a dedicat, de asemenea, serilor de muzică şi literatură, pe care le-a organizat cu regularitate, mai întâi la reşedinţa regală din Bucureşti, apoi la castelul Peleş. În martie 1898, l-a cunoscut pe tânărul George Enescu, pe care l-a numit ”copilul meu de suflet”. Tânărul muzician a mers la Sinaia în fiecare vară, până în 1914. De multe ori au cântat în duet, George Enescu la vioară, şi regina Elisabeta la pian.
Încurajată de poetul şi diplomatul Vasile Alecsandri să scrie, Elisabeta a publicat primele traduceri de poezii româneşti în germană (printre poeţii traduşi s-au aflat Mihai Eminescu şi Vasile Alecsandri) sub pseudonimul E. Wedi (anagramă a numelui său), cu titlul „Rumänische Dichtungen” în revista „Die Gegenwart”, nr. 19 din 11 mai 1878.
Însă, numele literar sub care va fi cunoscută de o lume întreagă, a fost acela de Carmen Sylva, cu care a debutat în 1880. În decursul anilor, regina-poetă a publicat peste 50 de volume, dovedindu-se o prolifică autoare de romane, eseuri, satire, piese dramatice, articole avangardiste, basme pentru copii, dar şi o talentată traducătoare de folclor şi poezie românească. Dintre acestea amintim: ”Poveştile Peleşului” (1882 şi 1883), ”Cugetările unei Regine” (1882), ”Rinul meu” (1884), ”Monrepos” (1884), ”Robia Peleşului” (1888), ”Patria” (1891), ”Meşterul Manole” (1892), ”Poveştile unei Regine” (1901).
Carmen Sylva a fost distinsă în 1888 cu premiul Academiei Franceze şi a devenit, în 1890, membră de onoare a Academiei Române.
După moartea regelui Carol I (27 septembrie 1914), regina Elisabeta s-a retras la mănăstirea de la Curtea de Argeş, unde a încetat din viaţă la 18 februarie 1916, în urma unei duble pneumonii. A fost înmormântată alături de Carol I, la Curtea de Argeş.(Text: Agerpres, Foto: europolitics.ro, totpal.ro)
