Într-un moment în care turismul constituie un fenomen mondial de masă, noţiunea de „patrimoniu mondial”, promovată de UNESCO, dobândeşte o importanţă centrală.
Din 1972, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, prin Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, a creat lista patrimoniului mondial, care cuprinde situri apreciate ca având o valoare excepţională, semnalează site-ul theconversation.com.
Deşi înscrierea pe această listă nu dă în mod automat dreptul la ajutoare financiare pentru protejarea acestor situri, iar UNESCO este neputincioasă în faţa distrugerii unor situri înscrise, cum ar fi distrugerea în 2001 a statuilor din Bamiyan (Afganistan) care-l reprezentau pe Buddha sau distrugerea templului Bel din oraşul sirian Palmira în august 2015, lista patrimoniului mondial nu este o realizare mai puţin importantă a UNESCO, iar patrimoniul este cel mai cunoscut domeniu de activitate al acestei organizaţii.
Listei UNESCO a patrimoniului mondial, care numără în prezent peste 1.000 de situri, i s-a adăugat în 2003 lista patrimoniului imaterial, care reuneşte practici, tradiţii, dansuri, datini şi îndeletniciri tradiţionale.
Aceasta a fost concepută în parte pentru a contrabalansa dezechilibrul listei precedente, care cuprinde o majoritate zdrobitoare de situri europene, în timp ce Africa este subreprezentată. Africa figurează mai ales cu situri „naturale”, în timp ce Europa are o sumedenie de situri „culturale” (biserici, castele… ) care sunt deja bine puse în valoare şi nu au nevoie de o protecţie suplimentară.
În 1995, UNESCO a creat un registru numit „Memoria Lumii”, care cuprinde elemente importante şi, uneori, pe cale de dispariţie sau fragile din patrimoniul documentar al umanităţii, de exemplu „Tapiseria de la Bayeux”.
Or, aceste mecanisme, în aparenţă consensuale şi care pot suscita popoarelor sentimentul că au de păstrat un patrimoniu cultural comun, antrenează, din contră, în numeroase cazuri, dacă nu conflicte, cel puţin lupte pentru putere, rivalităţi care arată cum chestiunile de patrimoniu sunt deturnate în scopuri economice, politice sau geopolitice.
Cel mai flagrant exemplu este conflictul dintre China şi Japonia generat de cererea niponă de înscriere în registrul Memoria Lumii a 333 de scrisori ale unor kamikaze japonezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aceste scrisori de adio pe care ei le adresau părinţilor lor înainte de a se lansa în ultimul lor asalt reflectă deseori mândria de a lupta pentru acel regim. Or, acela era imperialist, rasist şi aliat al Germaniei naziste, scrie theconversation.com.
China, prin urmare, a protestat şi, la rândul ei, a cerut şi a obţinut înscrierea în registrul Memoria Lumii a mai multor documente despre masacrul din Nanking (Nanjing), comis în 1937 de forţele japoneze şi în cursul căruia ar fi fost ucişi 300.000 de chinezi.
Astfel, se vede că registrul Memoria Lumii a devenit scena pe care s-a mutat confruntarea China/Japonia. Memoria celui de-al Doilea Război Mondial este un subiect sensibil pentru aceste două ţări, adaugă site-ul menţionat.
Mai multe cazuri ilustrează caracterul sensibil al mecanismelor de protecţie a patrimoniului instituit de UNESCO. Deseori, noţiunea de patrimoniu cultural mondial a fost deturnată de la scopul său oficial şi a fost utilizată ca un instrument turistic sau în scopuri politice şi economice.
Antropologul David Berliner, care a studiat politicile în materie de patrimoniu ale UNESCO în Luang Prabang (Laos), sit înscris pe lista patrimoniului mondial, vorbeşte despre „unesco-izarea” acestui mic oraş. El arată că o consecinţă paradoxală a protecţiei acordate de UNESCO este intensa promovare a turismului în zonă.
Această promovare a turismului este însoţită de un fel de punere în scenă a unor tradiţii idealizate şi care nu corespund totdeauna realităţii istorice. Anumite elemente ale acestui trecut sunt şterse, ca episoadele războiului din Vietnam sau perioada colonială.
Uneori, ca pe continentul african, rezultatul înscrierii unui sit pe lista patrimoniului mondial poate fi negativ. Saskia Cousin şi J.-L. Martineau au analizat folosirea ca instrument a obiceiurilor, tradiţiilor şi patrimoniului în urma înscrierii pe lista patrimoniului mondial. În studiul lor despre „pădurea sacră” Osun Osogbo din Nigeria, înscrisă pe lista patrimoniului mondial în 2005, ei arată importanţa activităţilor de lobby, cu mize politice şi economice.
În acest caz, scopul politic era de a-i conferi noii capitale a statului nigerian Osun o profunzime istorică, pe care nu o avea, împotriva oraşului rival Ife-Ife, mai ancorat în istorie.
Înscrierea pădurii sacre Osun Osogbo este rezultatul a aproape 15 ani de eforturi depuse de statul Osun pentru a-şi construi o legitimitate istorică şi culturală. Prin intermediul listei patrimoniului mondial, instrument de legitimare, cultura poate fi manipulată, utilizată ca instrument în scopuri politice sau economice.
Înscrierea unor situri pe prestigioasa listă a patrimoniului mondial poate avea efecte negative pentru o parte a populaţiei. Astfel, în Ciudad de Panama, înscrierea pe această listă în 1997 a cartierului său istoric, Casco Antiguo, a antrenat trimiterea celor mai săraci localnici spre periferie, în paralel cu promovarea turismului în cartier.
Pe de altă parte, dată fiind importanţa rolului funcţionarilor şi experţilor occidentali în această activitate a UNESCO privind patrimoniul, acestei instituţii i se poate reproşa că le impune ţărilor din Sud o concepţie „occidentală” a patrimoniului.
În pofida acestor limite, este de salutat acţiunea UNESCO privind prezervarea şi promovarea patrimoniului mondial. Dezechilibrul care se observă pe lista patrimoniului mondial nu este decât reflexul unei inegalităţi economice, sociale şi culturale Nord-Sud, care necesită o soluţionare urgentă.(Text: Agerpres, Foto: facebook.com/UNESCO, Video: youtube.com)
