Ecuatorul din Ecuador

Equator1

Deşi ecuatorul trece prin sute de locuri, ţara care se mândreşte cu poziţia ei geografică unică este Ecuador. De fapt, numele oficial, República del Ecuador, se traduce literal „Republica Ecuatorului”. Capitala sa, Quito, are la mijloc chiar linia imaginară a ecuatorului.

Equator2

Ecuatorul fost descoperit şi cartografiat de o echipă franceză plecată într-o expediţie geodezică, ce a fost condusă de un explorator pe nume Charles-Marie de La Comdamine, în anul 1736. La Condamine a petrecut 10 ani în Ecuador pentru a efectua măsurători şi a dovedit că Pământul nu este perfect rotund şi că este mai umflat la ecuator.

Equator4

Equator3

În 1936, Guvernul din Ecuador a construit un monument pentru a comemora 200 de ani de la prima expediţie geodezică a Academiei Franceze de Ştiinţe. Acest monument a fost înlocuit cu un turn înalt de 30 de metri cu un glob de cinci metri deasupra, în 1979.

Equator5

Monumentul se află în interiorul unui parc numit „Mitad del Mundo” sau „Mijlocul lumii”. O linie groasă de culoare galbenă este trasată pe pământ, presupunându-se că aceasta marchează poziţia precisă a ecuatorului.

Equator6

Cu toate acestea, o unitate GPS modernă arată că ecuatorul real se află la aproximativ 240 de metri mai la nord de linia indicată. Când au fost întrebaţi de această diferenţă, oficialii parcului au declarat că terenul din apropiere prin care trece ecuatorul este traversat de o râpă şi că nu este potrivit să susţină un monument, astfel încât constructorii au ales un alt amplasament.

Equator9

Equator7

Aproximativ o jumatate de milion de oameni vizitează Mitad del Mundo în fiecare an. Deşi mulţi sunt conştienţi de diferenţă, asta nu-i opreşte să se fotografieze cu câte un picior în fiecare parte a liniei de culoare galbenă.

Equator8

Însă la numai două minute cu maşina de Mijlocul Lumii se află o atracţie locală privată, cunoscută sub numele de Muzeul Solar Intiñan. Acolo există un semn pe o poarta despre care se spune că are poziţia „calculată cu GPS-ul”, astfel încât să fie exact la 0 grade latitudine.

Equator10

Ghidul de aici vă va demonstra trucuri care, se spune, sunt posibile numai pe ecuator, cum ar fi că apa curge atât în sens antiorar, cât şi sensul acelor de ceasornic pe un canal de scurgere din cauza efectului Coriolis, ouăle care se menţin în echilibru sau slăbirea muşchilor din cauza latitudinii, deşi acestea au fost demascate ca fiind mituri urbane sau pur şi simplu pseudo-ştiinţă. (Traducere şi adaptare după amusingplanet.com, Foto: commons.wikimedia.org, flickr.com)