Încă din copilărie învăţăm de la părinţi, apoi din şcoală, că formula în care ne adresăm altei persoane diferă de la caz la caz. Copiii, în primii ani de viaţă, nu fac diferenţa, se adresează oricărei persoane cu „tu”, indiferent că este vorba despre un alt copil cu care se întâlnesc la joacă, despre mama respectivului copil sau despre membrii din propria familie.
Mai târziu, ei învaţă că pot folosi această formulă doar în cazul în care vorbesc cu alţi copii, cu fraţii, cu mama, cu tata, dar se schimbă lucrurile când este vorba despre persoane care sunt mai mari (ca vârstă) decât ei, situaţii în care trebuie să se adreseze cu „dumneavoastră”.
Conform DEX ’09 (2009), „dumneavoastră” este un pronume de politeţe pentru persoana a doua (singular şi plural), cu variantele „domnia voastră” sau „domniile voastre”. Motivul pentru care se foloseşte acest pronume de politeţe constă în respectul reciproc dintre persoane, dar cunoştinţele şi aplicarea acestora ţin de nivelul de educaţie şi bun simţ pe care le dobândim fiecare dintre noi.
În ultimii ani, modelul american – care e legat de faptul că în limba engleză nu există pronume de politeţe, la persoana a doua singular şi plural se foloseşte acelaşi „you” – a fost preluat şi la noi, sub varianta „tu”.
Cu consecinţe şi impresii mai mult sau mai puţin bune. Vedem zilnic în jurul nostru angajaţi care se adresează patronului cu „tu”, subalterni care se adresează în acelaşi mod şefilor ierarhici, copii care se adresează persoanelor mature cu acelaşi „tu”.
Cum e bine? Întrebarea are diferite răspunsuri, care se raportează la situaţii strict punctuale. Dacă ne ghidăm după regulile de bune maniere, cu siguranţă trebuie să ţinem cont de următoarele reguli:
* ne putem adresa cu „tu” fără a fi consideraţi lipsiţi de educaţie fraţilor, verişorilor, altor persoane din familie care sunt de vârstă apropiată cu a noastră; colegilor de şcoală, liceu, facultate (chiar dacă îi revedem după mulţi ani); prietenilor din copilărie; părinţilor şi bunicilor, mătuşilor şi unchilor, în cazul în care acest mod de adresare a fost stabilit de când eram copii (există multe cazuri în care părinţii, bunicii, alte rude preferă pronumele „dumneata” sau „dumneavoastră”)
* putem folosi pronumele „tu” între prieteni, dacă e vorba despre persoane foarte apropiate
* ne putem adresa cu „tu” colegilor de serviciu doar în cazul în care stabilim de comun acord acest lucru; un amănunt deloc lipsit de importanţă: bărbaţii vor folosi pronumele „tu” când se adresează unei femei doar atunci când respectiva persoană le va cere acest lucru, niciodată fără permisiunea ei
* nu vom folosi niciodată pronumele „tu” când vom face pentru prima oară cunoştinţă cu o persoană, indiferent dacă e mai tânără, mai vârstnică sau de aceeaşi vârstă cu noi (o excepţie este cazul în care facem cunoştinţă cu un copil); dacă în timp vom ajunge la un nivel de apropiere în care ambele părţi vor hotărî că doresc să folosească acest pronume, ne vom conforma, deoarece a insista în a folosi pronumele de politeţe „dumneavoastră” atunci când o persoană nu-l doreşte poate însemna o încercare de păstrare a unei „răceli” în exprimare şi comportament.
* există în limba română şi pronumele „mata (matale)”, un regionalism, o formulă din limbajul popular, care trebuie folosită cu mare grijă, întrucât uneori poate leza personalitatea, fiind interpretată ca o aroganţă
* apelativul „dumneavoastră” întotdeauna va exprima un nivel de educaţie corespunzător, bun simţ
* aceleaşi reguli se aplică şi în cazul în care ne adresăm mai multor persoane – nu vom spune „voi” în loc de „dumneavoastră” decât în cazul în care ne aflăm în situaţiile amintite când vorbeam despre folosirea pronumelui „tu”
* o persoană vârstnică se poate adresa unui tânăr/unei tinere cu pronumele „dumneata”; e greu de crezut că se va adresa cu „tu”, persoanele vârstnice ştiu, de obicei, regulile de buna cuviinţă
* pot exista situaţii în care o persoană cu care facem cunoştinţă ni se adresează cu „tu”; în funcţie de conjunctură sau de persoană, vom hotărî dacă ne adresăm în acelaşi mod sau dacă folosim apelativul „dumneavoastră” – dacă persoana este mult mai în vârstă, vom accepta/trece cu vederea acest lucru, dar ne vom adresa respectivei persoane cu „dumneavoastră” pentru că ţinem cont de regulile bunelor maniere; dacă persoana este de vârstă apropiată sau mai tânără decât noi, vom adopta formula „dumneavoastră” tocmai pentru a păstra o distanţă şi a atrage atenţia că greşeşte în modul de adresare
* când ne aflăm în spaţii publice nu vom desconsidera postura în care se află o persoană adresându-ne cu „tu” – nu vom spune „tu” ospătarului care ne serveşte la restaurant, nici casierei care ne eliberează chitanţa de plată a unei facturi, faptul că ne fac un serviciu nu înseamnă că sunt mai prejos decât noi, sunt nişte angajaţi care îşi îndeplinesc obligaţiile din „fişa postului”
* există o mare diferenţă între amabilitate şi lipsă de civilizaţie, care uneori stă într-un singur cuvânt – rămâne să alegem care e cuvântul folosit: „tu” sau „dumneavoastră”
Trebuie să respectăm vârsta, funcţia şi ierarhia socială – nu vom spune „tu” unei persoane vârstnice sau unui superior ierarhic – chiar dacă superiorul ierarhic este mult mai tânăr -, nici unei persoane care are o anumită poziţie în ierarhia socială – cum ar fi, de exemplu, să ne adresăm cu „tu” unei persoane cu o funcţie publică, doar pentru faptul este mult mai tânără decât noi? E limpede, ar fi o dovadă de lipsă de bune maniere şi de totală necunoştinţă a regulilor de etichetă…
Argumentul că trăim într-o societate modernă nu e o explicaţie a lipsei de maniere. Ne confruntam zilnic, la orice pas, cu manifestări moderne necivilizate. E în puterea noastră să ne aliniem sau să ne ţinem departe de aceste manifestări care pot avea drept consecinţă degradarea persoanei, a legăturii noastre cu oamenii cu care venim în contact.
Modul în care ne exprimăm sunt moştenirea educaţiei primite, sau, aşa cum spunea Nichita Stănescu, „Fii atent cum vorbeşti, cuvintele atrag faptele!”. (Text: Agerpres, Foto:photosfine.files.wordpress.com, european-americanblog.blogspot.com)
