Siturile incluse în patrimoniul mondial UNESCO din Drumul mătăsii sunt secţiuni ale acestei rute istorice. La 22 iunie 2014, UNESCO a inclus în lista sa o fâşie cu o lungime de 5.000 de kilometri din Drumul mătăsii, din centrul Chinei până în regiunea Zhetsyu din Asia Centrală, denumită „Drumurile mătăsii: reţeaua de rute din coridorul Chang’an-Tianshan”.
Coridorul se întinde din China, până în Kazakhstan şi Kîrgîzstan. În august 2006, UNESCO şi Administraţia patrimoniului cultural a Republicii Populare Chineze au organizat o conferinţă la Turpan, Xinjiang, pentru a coordona înscrierea obiectivelor din Drumul mătăsii în lista patrimoniului mondial. În cadrul evenimentului, China şi cinci republici din Asia Centrală (Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan şi Turkmenistan) au convenit să depună o aplicaţie comună în 2010.
Obiectivul care include reţeaua de rute din coridorul Chang’an-Tianshan a fost inclus în patrimonial mondial cultural în 2014 şi cuprinde 33 de situri din China, Kazakhstan şi Kîrgîzstan. Între acestea se numără oraşe de reşedinţă, edificii din timpul mai multor imperii şi regate, aşezări comerciale, rute istorice, trecători montane, faruri şi turnuri, segmente din Marele Zid chinezesc, fortificaţii, cripte şi clădiri religioase.
Coridorul Chang’an-Tianshan, care trecea prin Chang’an (Luoyang) – capitala centrală din timpul dinastiilor Han (206 î. Hr. – 220) şi Tang (618-907), a prins contur între secolele al II-lea î.Hr. şi I şi a fost utilizat până în secolul al XVI-lea. Calea a unit numeroase civilizaţii şi a facilitat schimburi în activităţile comerciale, credinţele religioase, ştiinţă, tehnică, practici culturale şi artă, notează sursa citată.
Drumurile mătăsii reprezentau o reţea de căi ce legau civilizaţiile din Asia, subcontinentul indian, Asia Centrală, Asia de Vest şi Orientul Apropiat. În timp ce unele rute erau folosite de milenii, în secolul al II-lea î. Hr. volumul de schimburi a crescut substanţial. Căile deserveau în principal transportul de materii prime, hrană şi bunuri de lux. Unele zone deţineau monopol în anumite transferuri, cum era cazul Chinei, care aproviziona Asia Centrală, subcontinentul indian, Asia de Vest şi zona Mediteranei cu mătase.
Coridorul Tian-shan a început să se extindă între imperiile chineze şi romane şi a atins apogeul între secolele al VI-lea şi al XIV-lea. Comisia de evaluare UNESCO a evidenţiat că extremele geografice atinse de aceste rute ilustrează provocările acestei lungi căi comerciale: de la 154 de metri sub nivelul mării până la o altitudine de 7.400 metri, rutele traversau râuri şi fluvii, lacuri alpine, platouri, deşerturi, munţi acoperiţi de zăpadă şi preerii. Schimbările de relief însemnau şi variaţii climatice, de la secetă extremă până la umiditate crescută.
Conform documentelor UNESCO, coridorul Tian-shan se îndrepta spre vest, traversând munţii Qin şi Qilian şi pasul Yumen din Dunhuang. Din Loulan, rutele continuau de-a lungul versanţilor de nord şi sud ale muntelui Tian-shan pentru a ajunge pe văile Ili, Chuy şi Talas din regiunea Zhetysu, Asia Centrală (în Kazahstanul de astăzi). Astfel, coridorul facilita legătura dintre două din cele mai importante puteri care coordonau comerţul pe Drumul Mătăsii.
Pagodele budiste şi templele ample construite în peşteri, regăsite din Kucha (în prezent, judeţul Kuqa din Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang), în vest, până în Luoyong, în est, reprezintă dovezi ale răspândirii budismului din India prin Karakorum.
Alte lăcaşuri de cult evocă existenţa mai multor religii, precum şi a mai multor grupuri etnice de-a lungul coridorului, cum ar fi zoroastrismul, principala religie a unui popor din regiunea Zhetysu, maniheism în văile Chuy, Talas, în Qocho şi Luoyong, creştinismul Nestorian în oraşul Qocho, în jurul regiunilor Xinjiang şi Chang’an şi islamul în Burana.
Coridorul Tian-shan este un exemplu remarcabil în istoria universală pentru modul în care un canal dinamic de legătură, de-a lungul continentului euroasiatic, a realizat cel mai amplu şi durabil interschimb între civilizaţii şi culturi.
În plus, evidenţiază influenţa vizibilă a budismului în China antică, care a exercitat un impact semnificativ asupra culturilor din Asia de Est. Multe dintre oraşele şi metropolele situate de-a lungul coridorului reflectă impactul ideilor care au circulat pe aceste rute în domenii precum valorificarea energiei hidrologice, arhitectura şi planificarea urbană. (Text: Agerpres, Foto: fodors.com, unesco.org)
