Piciorul podului construit de Constantin cel mare peste Dunăre, la Sucidava, un drum de piatră din vremea romanilor ce leagă două cartiere ale oraşului Corabia, balta Potopin din comuna Dobrosloveni sunt câteva din reperele istorice tangibile din legendele ce însoţesc povestea şi drumul Domnului de Rouă de la Dunăre, în sus, spre Romula Malva, capitala Daciei Malvensis.
Şefa Centrului Cultural din cadrul Primăriei Corabia, prof. Mirela Cojoc, dezvăluie adevărul istoric ce se împleteşte cu legenda, de la „podul de aramă” identificat cu podul lui Constantin cel Mare de la Sucidava, din care astăzi se mai păstrează un picior, până la curţile lui Ler-Împărat, pe drumul Domnului de Rouă.
„În secolul al IV-lea, politica de întărire a graniţei nord-dunărene din Imperiul roman (a Moesiei Prima şi a Daciei Ripensis din sudul fluviului) şi raţiunile strategice l-au determinat pe împăratul Constantin cel Mare (306-337) să iniţieze construirea unui pod transdanubian de piatră şi lemn care a fost inaugurat în vara anului 328, chiar în prezenţa, la Dunăre, a primului împărat creştin. Podul, neobişnuit de lung pentru acea dată (2.437,5 m), a fost realizat între cetăţile Oescus (Ghighen, din Bulgaria) şi Sucidava (Corabia, judeţul Olt), într-o zonă care, din punct de vedere geografic, prezenta asemănări cu cea din zona Drobetei”, afirmă Mirela Cojoc.
Aceasta menţionează că principala asemănare între cele două poduri consta în faptul că, în zona Sucidavei, Dunărea curgea pe două braţe, cel principal, sudic, fiind navigabil şi în prezent.
„Braţul secundar, nordic, din care a rămas aşa-zisa gârlă a Bozahuzului, poate fi admirat de pe ruinele anticii cetăţi, cu lanurile verzi şi stânele de oi sălăşluite în albia sa uscată. În antichitate, braţul nordic al fluviului scălda zidurile de sud ale cetăţii Sucidava. Odată cu construirea acestui important edificiu şi din cauza atacurilor goţilor (presupuse de istorici a fi fost prin anul 323), a fost refăcută din temelii şi cetatea Sucidava, situată la circa 130 metri est de portalul nordic al podului”, precizează Mirela Cojoc.
Podul peste Dunăre de la Sucidava unea două regiuni romane, de la sud şi de la nord de Dunăre, printr-un drum numit în folclorul local drumul Domnului de Rouă sau drumul lui Traian, care trecea pe lângă Caracal, prin Romula Malva şi ajungea până în munţi.
„Din punct de vedere strategic, podul lui Constantin cel Mare avea rolul de a uni, nu două orăşele sau ţinuturi, ci o întreagă regiune romană de la nordul Dunării, cu inima Imperiului Roman. Importantul drum ce cobora din Balcani pe valea Iskerului (în Bulgaria) şi terminat pe malul drept al Dunării, se lega, la capătul său nordic, cu marele drum roman ce cobora din Transilvania pe Olt, prin cetatea Romula-Malva, apoi, în continuare peste Câmpia romănăţeană, până la Sucidava”, mai relatează Mirela Cojoc.
Romula, în prezent sit arheologic situat în satul Reşca din comuna Dobrosloveni, este cel mai mare sit arheologic de la sud de Carpaţi, având o suprafaţă de peste 304 hectare şi a fost unul dintre cel mai importante centre economice şi culturale din provinciile romane dunărene. Municipium din primele decenii ale secolului al II-lea d.Hr, colonia Romula din perioada împăratului Septimius Severus sau cel mai târziu a lui Filip Arabul, oraşul a fost reşedinţa guvernatorului Daciei Inferior/Malvensis.
Podul roman de la Sucidava-Celei a fost înregistrat grafic pentru prima dată de către stolnicul Constantin Cantacuzino, pe o hartă redactată la Padova între anii 1694-1699, fără a-i cunoaşte vechimea şi mărimea, menţionând doar că „în acest loc a fost cândva un pod”.
„De la capătul nordic al podului, în celebra sa lucrare «Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor», marele cărturar muntean Constantin Cantacuzino trasa drumul roman ce pornea de la Dunăre spre Valea Oltului, către legendarele curţi ale lui Ler-Împărat de la cetatea Antina (Romula-Malva, lângă Caracal). Cuvântul Ler este destul de cunoscut şi astăzi, întâlnit în străvechile noastre colinde de Anul Nou, provenind de la Aurelian, după cum presupunea şi italianul Luigi Fernando de Marsigli, pasionat cercetător al acestor locuri”, mai relatează Mirela Cojoc.
Aceasta precizează că legendele locale despre Domnul de Rouă au fost culese de către istoricul Nicolae Densuşianu şi toate vorbesc de un drum de la Dunăre spre munţi şi topirea acestuia din cauza razelor soarelui.
„Înaintând în profunzimea legendelor culese de la localnici de către istoricul Nicolae Densuşianu despre legendarul drum, potrivit acestora, exista un crai sud-dunărean, Domnul de Rouă, care, trecând podul de aramă la nord de Dunăre, pleca noaptea, călare, spre curţile lui Ler – împăratul de la cetatea Antina – şi mergea pe drumul de piatră până sub munte, în Ţara Loviştei, la Râmnic, unde avea o ibovnică. Odată, apucându-l zorii zilei, razele soarelui l-au topit, prefăcându-se în râuşorul Potopin (astăzi fiind o baltă, lângă satul cu acelaşi nume care aparţine comunei Dobrosloveni, judeţul Olt).
În alte legende, acest Domn de Rouă se identifica chiar cu un domn al Ţării Româneşti, cu scaunul la cetatea Antina şi care mergea în fiecare noapte spre Râmnic la iubita sa. În alte variante, craiul locuia la munte, iar iubita sa locuia la Celei, lângă Dunăre. În toate variantele legendare, moartea i-ar fi ricinuit-o iubita, care ar fi ascuns cocoşii ce vesteau apropierea zilei şi astfel, acest domn s-ar fi topit odată cu răsăritul soarelui. Mitul Domnului de Rouă deţine şi adevăruri istorice, menţionate chiar în acest text, pentru că poveştile bătrânilor, devenite azi legende, ascund mici adevăruri izvorâte din străfundul istoriei”, mai afirmă Mirela Cojoc.
Conform Mirelei Cojoc, podul de aramă din legendă poate fi podul constantinian, denumit „de aramă” după descoperirea, în apele Dunării, în anul 1860, potrivit inginerului Al. Popovici, a unor scoabe de aramă ce fuseseră folosite la fixarea blocurilor de piatră din structura construcţiei. Un alt reper tangibil la care face referire legenda este drumul de piatră roman, realizat din acelaşi tip de piatră ca şi cetatea Sucidava. Din acest drum se poate observa şi în prezent o porţiune, între cartierele Vârtop şi Celei din Corabia.
„Se poate vorbi cu certitudine de existenţa drumului de piatră roman amenajat odată cu edificarea podului şi refacerea cetăţii în timpul domniei lui Constantin cel Mare, drum care lega Sucidava de cetatea Romula-Malva (Antina) şi de acolo urca până în inima Transilvaniei, către capitala provinciei. Acest drum, pavat cu aceeaşi piatră din care este construită cetatea Sucidava, se poate observa uşor şi astăzi pe drumul de ţară care leagă Celeiul de Vârtop (astăzi cartiere ale oraşului Corabia, judeţul Olt). Locuitorii din zonă îi spun drumul lui Traian pentru faptul că tot aceeaşi configuraţie o avusese şi drumul edificat de Traian, între cele două războaie de cucerire a Daciei”, mai precizează Mirela Cojoc.
Despre satul Potopin din comuna Dobrosloveni şi balta Potopin se consideră că au fost numite aşa pentru că acolo s-ar fi „topit” la lumina soarelui, Domnul de Rouă.
„Mai mult, importanţa drumului care lega sudul Peninsuluei Balcanice cu Dacia este reliefată de descoperirea la Sucidava în anul 1913 şi publicarea în anul 1937, de către reputatul arheolog Dumitru Tudor, a unui milliarum (o bornă antică) pe care scrie: Imp(eratori)[ D(omino)] n(ostro) [Fl(avio) Va(lerio) Con-]/ stant(ino Aug(usto) et]/ C(a)es(ari)b(us) no[stris] (duobus) M(ille) p(assume)I, adică «Stăpânului nostru Flavius Valerius Constantin Augustul şi celor doi cezari. O mie de paşi». Din inscripţie rezultă faptul că «Stăpânul», împăratul Constantin şi cu cezarii, cei doi fiii săi, Constantin al II-lea şi Constanţiu al II-lea, au refăcut calea de comunicare, probabil odată cu construirea podului. De la numele lui Va(ler)ius poate proveni şi Ler-Împărat cu legendarele sale curţi de la Antina. Tot aşa se face şi că naşterea denumirii satului Potopin (din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt) nu este deloc întâmplătoare, ea provenind de la «topirea» Domnului de Rouă chiar în dreptul aşezării de astăzi”, mai arată Mirela Cojoc.
Podul lui Constantin cel Mare de la Celei – Sucidava este considerat de istorici drept al doilea ca importanţă după cel de la Drobeta şi a fost o construcţie costisitoare şi grandioasă din punct de vedere tehnic.
„Lăsând deoparte legendele, cert este că podul lui Constantin cel Mare a avut o însemnătate deosebită pentru romanitatea de la Dunărea de Jos. O asemenea construcţie stabilă, costisitoare şi grandioasă ca tehnică, nu se putea ridica dacă Imperiul nu stăpânea importante teritorii la nord de fluviu.
Din repertoriul urmelor arheologice aparţinând veacului al IV-lea, rezultă că întreaga zonă de câmpie a Olteniei şi a Munteniei fusese reanexată Imperiului, având ca limită nordică şi strategică marele val Brazda lui Novac. Nu se ştie exact până la ce dată a rămas în picioare podul de la Celei. În împrejurări puţin cunoscute, dar legate, se pare, de atacurile goţilor la sud de Dunăre, care reîncep în anul 364 d.Hr. şi de răscoala lui Procopius din anii 365-366, podul dintre Sucidava şi Oescus a fost distrus.
După alte informaţii, cauza ruinării ar fi fost revărsările Dunării şi împotmolirile prin bancurile de gheaţă. Dar, indiferent de viaţa lui scurtă, acest pod rămâne cel mai important, după acela de la Drobeta şi a îndeplinit un însemnat rol istoric, în perioada constantiniană, pentru romanitatea nord-dunăreană”, conchide Mirela Cojoc. (Text: Agerpres, Foto: travel.descopera.ro, turism-oltenia.ro)
