O expoziţie inedită, în care fiecare încăpere pare un tărâm de pe o altă planetă, peisajul schimbându-se la fiecare mişcare, iar vizitatorii îşi folosesc toate cele cinci simţuri pentru a interacţiona cu mediul înconjurător virtual, are loc în această perioadă la Tokyo, relatează CNN.
Animaţi de o viziune futuristă, realizatorii DMM. Planets Art 2016 au creat una dintre cele mai mari expoziţii digitale din lume, folosindu-se de un amestec în care tehnologia şi arta se întrepătrund, îmbinând mai multe universuri interactive într-unul singur, prin proiecţii spaţiale şi iluzii digitale alcătuite din lumini, culori şi forme, totul în încercarea de a-i face pe vizitatori să trăiască în ”rama” obiectului de artă expus.
În spatele evenimentului se află TeamLab, un colectiv de artişti ”ultratehnologi’‘, după cum se autointitulează, care au creat patru mari instalaţii interactive, inedite. Printr-o combinaţie de dispozitive mobile, senzori şi redări computerizate, vizitatorii devin parte activă a fiecărei lumi căreia îi trec pragul, experienţa putând fi asemănată cu o călătorie în spaţiu, de pe o planetă pe alta, după cum spune chiar Kudo Takashi, membru al teamLab.
”Conceptul este legat de senzaţia resimţită în corp prin cele cinci simţuri, trăită în acelaşi timp cu alţi oameni. Ne-am dorit ca această instalaţie de peste 3.000 de metri pătraţi să fie una în totalitate captivantă”, a explicat expertul pentru sursa citată.
În ceea ce priveşte comparaţia dintre privitul unui tablou aflat într-un muzeu şi trăirea artei în acest mod futurist, japonezul a declarat că cea mai mare diferenţă constă în faptul că ”îi putem face pe oameni să participe la opera de artă, că îi putem introduce în ea”.
”Dacă văd Mona Lisa la Luvru, relaţia este de tip unu-la-unu. Aici, dacă o văd împreună cu alţi oameni, totul va avea mai mult efect’‘, mai spune Kudo Takashi.
Acesta descrie relaţia dintre artă şi tehnologie ca fiind singura metodă prin care se poate transcende ”rama”.
”Pentru noi, tehnologia este numai un instrument sau un material. La început, este important să avem un concept, ceva ce vrem să realizăm, apoi folosim instrumentul tehnologiei. În comparaţie cu operele de artă clasice, opera noastră de artă este lumina, iar pânza este totul. Vrem să ne extindem dincolo de opera fizică în sine, aşa că atunci când creăm acest gen de spaţiu avem nevoie de noi tehnologii. Nu le putem face noi, avem nevoie de o echipă. De aceea avem 400 de oameni în birou”, a explicat expertul pentru CNN.
În spaţiul numit ”Plimbare prin Universul de Cristal”, membrii echipei teamLab aseamănă opera cu tehnica din pictură numită pointillism (sau divizionism). Aici, structura, culorile şi mişcarea luminilor se modifică permanent, iar vizitatorii îşi pot folosi smartphone-urile pentru a comanda becurile tip LED, ceea ce face ca peisajul să se schimbe la fiecare mişcare.
În domul numit ”Plutind in Universul Florilor Căzătoare”, milioane de flori răsar, trăiesc şi apoi mor, ciclu ce redă schimbarea anotimpurilor. De asemenea, cei care trec pragul încăperii pot elibera fluturi digitali în grădina virtuală, tot cu ajutorul telefoanelor inteligente.
În încăperea numită ”Desenând pe Suprafaţa Apei Creată de Dansul Peştilor Koi şi al Oamenilor — Infinit”, vizitatorii sunt invitaţi să îşi cufunde picioarele în apă şi să pătrundă într-un univers plin de culoare, în care peştii japonezi, digitali, se îndepărtează imediat ce simt mişcarea picioarelor, înotând prin lichidul cu unduiri colorate.
”Gaura Neagră Moale — Corpul îţi Devine un Spaţiu ce Influenţează un alt Corp” reprezintă o încăpere întunecată, dotată cu un material inteligent, ce îşi modifică forma în funcţie de greutatea fiecărei persoane în parte, creând astfel o senzaţie unică.
Animaţi de dorinţa ca experienţa să fie una total captivantă pentru public, realizatorii expoziţiei au mers atât de departe încât au realizat chiar şi mirosuri deosebite pentru fiecare încăpere. De exemplu, în ”Plimbare în Universul de Cristal”, ei au conceput un parfum special, în colaborare cu o astronaută.
”I-am cerut să îşi amintească mirosul din spaţiu şi am încercat să-l reproducem şi să-l implementăm în această operă de artă”, a explicat Kudo Takashi.
Expoziţia poate fi vizitată până la sfârşitul lunii, pe insula artificială Odaiba. (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/ teamLAB, Video: youtube.com)