Din dragoste pentru peştişorul lor roşu, Nemo, doi britanici dintr-un orăşel aflat la nord de Londra au parcurs peste 200 de kilometri să-şi ducă animalul la o operaţie de extirpare a unei tumori la un spital veterinar din Bristol (vest), transmite AFP.
Sonya Miles, medicul veterinar care s-a ocupat de Nemo, un peşte roşu de cinci ani, a declarat pentru AFP că operaţia a durat 45 de minute, timp în care a fost adormit şi scos din apă pentru ca tumora, aproape la fel de mare ca el, să poată fi extirpată.
„Ne-a fost foarte teamă la un moment dat fiindcă inima încetase să îi bată, însă asistenta anestezistă a reuşit să îl reanime”, afirmat Sonya Miles.
De îndată ce a fost pus în apă, peştişorul a început să înoate normal.
Sonya Miles a spus că acest tip de operaţie nu este foarte frecvent, proprietarii ezitând să cheltuiască 200 de lire sterline (260 de euro) pentru un animal de companie pe care nu au plătit prea mult. Ultima operaţie de acest fel la grupul veterinar Highcroft din Bristol avusese loc în 2015.
Povestea a fost amplu relatată în presa britanică de marţi.
„Aş fi făcut acelaşi lucru şi sunt foarte impresionată să aflu că medicii veterinari pot opera vietăţi mici ca acest peştişor”, a scris Martina Watson pe pagina de Facebook a BBC. (Text: Agerpres, Foto: ask.com, Video: youtube.com)