Cupa Dobrogei, cel mai mare eveniment velistic transfrontalier din Marea Neagră

Yachting-Cupa dobrogei

Turiştii şi localnicii de Eforie Nord se vor bucura de parcursul a patru zile, începând de miercuri, 8 iunie, de spectacolul inefabil descris de participanţii la cel mai mare regal velistic din bazinul de vest Mării Negre, Cupa Dobrogei la yachting.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatori, miercuri seară, de la ora 19.00, va avea loc festivitatea de deschidere a celui mai mare concurs sportiv de yachting, organizat până acum pe litoralul de Vest al Mării Negre, eveniment nautic oficial compus din Regata Internaţională Cupa Dobrogei, pentru clasele Centreboards şi Regata Internaţională Poseidon — Balcic, dedicată yachturilor din clasa Keelboats.

‘Cupa Dobrogei la yachting, eveniment aflat la a cincea ediţie, se va desfăşura în perioada 8 — 11 iunie 2016, iar prin alăturarea celor două clase de ambarcaţiuni (centerboards si keelboats) în cadrul aceluiaşi eveniment, seria succesivă de regate se constitue în cea mai complexă competiţie sportivă de yachting şi unica transfrontalieră, din Europa, ce aduce laolaltă competitori de toate vârstele, încurajând astfel dezvoltarea sportului cu vele’, se arată în comunicat.

Regata Internaţională Cupa Dobrogei la yachting, deschisă tuturor claselor de veliere sportive din categoria Centreboards, a fost iniţiată de Clubul Nautic Român şi Morski Klub Balcic în anul 2011, fiind înscrisă concomitent în calendarele competiţionale ale federaţiilor de yachting din cele două ţări şi găzduită alternativ de cluburile organizatoare din România şi Bulgaria.

Anul acesta, ajunsă la cea de-a cincea ediţie, competiţia velistică se va desfăşura sub titulatura Cupa Dobrogei, ca urmare a asocierii la Autoritatea Organizatoare a C. S. Black Sea Competition, alături de Clubul Nautic Român şi Morski Klub Balcic, şi a creării secţiunii pentru yachturi (Keelboats) — cu denumirea Regata Internaţională Poseidon-Balcic.

La startul primei regate a Cupei Dobrogei la yachting, programat joi, 9 iunie, în rada Marinei Eforie, participă peste 100 de veliere la secţiunile Centreboards şi Keelboats (Clasele: Optimist, Laser 4.7, Laser Radial, Laser Standard şi 420, Racer, Cruiser şi clasa non-formală — Rally).

Pentru competitorii de la Secţiunea Centreboards, Autoritatea Organizatoare va acorda premii constând în cupe — pentru primul loc adjudecat la clasele şi categoriile de concurs, diplome şi medalii şi pentru primii trei clasaţi la toate clasele şi categoriile competiţionale. Iar pentru cel mai bun rezultat cumulativ calculat la toate clasele şi categoriile de participare de către echipa unui club, se acordă Trofeul transmisibil ‘Cupa Dobrogei’, festivitatea de premiere fiind programată la Tabăra Luminiţa, din la Eforie Nord, sâmbătă 11 iunie, după-amiază, la finalul ultimei curse.

În acelaşi timp, pentru Secţiunea Keelboats (Yachturi), se acordă diplomă şi Trofeul ‘Cupa Dobrogei’ echipajului care obţine cel mai bun cronometraj în timp real pe distanţa de 60 de mile maritime între Eforie Nord şi Balcic, în cadrul unei ceremonii separate, în Municipiul Balcic, vineri, 10 iunie. La finalul zilei de sâmbătă, 11 iunie va fi organizată festivitatea de premiere la Secţiunea Keelboats (Yachturi), ca urmare a participării la toate cursele anunţate a se desfăşura în cadrul Regatei Internaţionale Posedion — Balcic.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi Statul Major al Forţelor Navale Române, cu contribuţia Gărzii de Coastă, Căpitănia Zonală Constanţa, Agenţia Română pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), fiind susţinut de Marina Eforie, Primăria Eforie şi Municipalitatea Balcic.   (Text: Agerpres, Foto: magazin-nautic.ro)