Vara e vremea vacanţelor, a călătoriilor, nu doar în ţară, ci şi în străinătate. Pentru această din urmă variantă, cel mai utilizat şi rapid mijloc de transport este avionul. În acest caz, trebuie să ţineţi cont de câteva reguli nu doar de siguranţă şi confort, ci şi de bun simţ.
Nu uitaţi că rezervările se fac din timp, dar acum nu e deloc dificil, datorită sistemelor internaţionale computerizate de rezervări, care permit accesul agenţiei de turism la bazele de date ale companiilor de transport aerian şi rezervarea locurilor pentru o anumită cursă.
Odată cu efectuarea rezervării, pasagerul va primi de la agenţie informaţii referitoare la preţul zborului, la condiţii, restricţii şi reguli aplicabile biletului de avion ce poate fi cumpărat în baza respectivei rezervări.
Trebuie să ţineţi cont că bagajele de mână (care pot fi luate în avion) au următoarele dimensiuni: 55/35/25 cm. Bagajele mai mari vor merge în cală. Nu trebuie să puneţi în bagajul de cală obiecte de valoare, bani, medicamente, documente importante sau bijuterii.
Sunt interzise în avion obiectele ascuţite (cuţit, foarfecă), spray paralizant, obiecte contondente şi explozibile. Trebuie să ţineţi cont de greutatea bagajului de cală, care în funcţie de destinaţie poate fi 20kg/persoană – pentru Europa (clasa Economy) sau 32 kg/persoană pentru SUA/Canada. La îmbarcarea în avion trebuie să aveţi la îndemână paşaportul, biletul de avion şi asigurarea medicală, precum şi o sumă de bani necesară pe durata călătoriei.
În avion veţi ocupa locul specificat pe bilet şi veţi respecta indicaţiile însoţitoarei de bord. Este politicos să salutaţi vecinii de scaun şi personalul navigant. Se poate conversa, dar discuţia va fi cât mai scurtă şi pe un ton cât mai jos, pentru a nu deranja alţi pasageri. În cazul, în care aveţi bagaj de mână îl veţi aşeza în spaţiul special destinat acestui scop, care se află deasupra scaunelor.
Dacă la decolare vi se solicită să închideţi telefoanele mobile sau alte echipamente electronice, trebuie să vă conformaţi.
Scaunul va fi reglat într-o poziţie care să nu incomodeze alţi pasageri. Dacă se aduc mâncare sau băuturi, veţi folosi tava care se află pe spătarul scaunului din faţa dumneavoastră. Nu uitaţi să mulţumiţi însoţitoarei de bord când vă serveşte cu ceva sau când vă ajută ori vă oferă un sfat.
Când călătoriţi cu copii, trebuie să aveţi grijă ca aceştia să nu facă gălăgie, să nu părăsească locul. În cazul în care vor să folosească toaleta, e necesar să-i însoţiţi.
Ajunşi la destinaţie, veţi lua bagajul de mână cu grijă din spaţiul în care a fost depozitat, veţi aştepta să vă vină rândul să coborâţi, veţi saluta echipajul la plecare. Aşteptaţi cu răbdare bagajele de cală când vin pe banda rulantă, nu alergaţi dacă v-aţi zărit bagajul venind. Va ajunge în dreptul dumneavoastră. (Text: Agerpres, Foto: telegraph.co.uk)