În urmă cu câteva milenii, între anii 3000 şi 1600 î.H., Cultura Monteoru era una dintre civilizaţiile cele mai avansate la acea vreme, populaţiile monteorene locuind în aşezări amplasate pe înălţimi, cu locuinţe de suprafaţă, realizate din pământ şi lemn în sistem paiantă, cu anexe gospodăreşti (ateliere, cuptoare sau gropi de provizii).
Aşezarea de la Sărata Monteoru a fost descoperită în anul 1895 de arhitectul militar Eduard Honzic, arheolog amator, care coordona construcţia Complexului balnear al familiei Grigore Monteoru. Primele cercetări sistematice au fost efectuate în timpul ocupaţiei germane (1917-1918), de arheologul german Hubert Schmidt, ofiţer în rezervă în armata germană, care l-a invitat la Monteoru pe reputatul savant german Wilhelm Dorpfeld care cerceta vestigiile de la Micene (Grecia). Mare parte din obiectele descoperite au ajuns la un muzeu din Berlin. La Sărata Monteoru, primele săpături româneşti au fost efectuate de Ion Andrieşescu şi Ion Nestor între 1926 şi 1927, continuate de Ion Nestor, între 1937 şi 1958. În perioada 1990-2010, cercetările au fost reluate de reputatul arheolog dr. Eugenia Zaharia.
Comunităţile Culturii Vila familiei au vieţuit aproape 1400 de ani, apogeul dezvoltării lor fiind atins între 2200 şi 1800 î. Hr. Aria de răspândire a culturii Monteoru cuprinde zona Subcarpaţilor de Curbură, sudul şi parţial centrul Moldovei, precum şi zona de sud-est a Transilvaniei. Cele mai importante situri, unde au fost cercetate vestigii, sunt Sărata Monteoru, Năeni, Pietroasa Mică şi Cârlomăneşti.
„Satele populaţiilor monteorene erau plasate pe înălţimi, bine protejate natural, cu largă vizibilitate către câmpie şi în imediata apropiere a resurselor naturale, piatră, apă, lemn şi sare. Trăiau în locuinţe de suprafaţă, realizate din pământ şi lemn în sistem paiantă. În interior se aflau de obicei vetre de foc folosite la prepararea hranei şi la încălzit.”, explică directorul Muzeului Judeţean Buzău, Sebastian Matei.
Vila familiei Monteoru
Principalele plante cultivate de monteoreni erau cerealele (grâul, ovăzul, meiul) si legumele (spanacul, sfecla si loboda). Animalele (vitele, oile şi porcii) erau crescute în gospodării. Vânătoarea ocupa un rol important atât pentru obţinerea blănurilor, cât şi pentru alimentaţie. Cele mai numeroase artefacte sunt vasele ceramice, decorate cu motive geometrice, iar ceştile sau urnele funerare reprezintă adevărate piese de artă. Monteorenii foloseau unelte din piatră, os, corn şi mai rar din metal. Bronzul era utilizat în special la confecţionarea armelor, iar piesele de podoabă se făceau din aur şi argint.
În timpul Culturii Monteoru apar numeroase obiecte din alte părţi ale Europei care nu sunt specifice acestei culturi cum ar fi armele, piesele de harnaşament sau podoabele. Pentru plata obiectelor primite la schimb, monteorenii prelucrau minereul de cupru.
„Minereul de cupru adus în urma schimburilor cu populaţiile din zona Transilvaniei, se topea la o temperatură de 1.000-1.200 de grade în cuptoare şi se turna în forme. Erau foarte inventivi si foloseau procedee interesante de turnare cum ar fi metoda cerii pierdute”, precizează arheologul buzoian.
Se modela o piesă din ceară, cum ar fi un topor, după care aceasta se „îmbrăca” în lut. După ce piesa era încălzită, ceara se prelingea printr-un orificiu, iar prin acelaşi orificiu se turna bronz. Aşa au fost realizate vârfuri de săgeţi, topoare, săbii şi podoabe. Inventarul funerar stă mărturie stadiului ridicat al acestei culturi, alături de recipiente ceramice au mai fost găsite vârfuri de săgeţi, topoare din piatră, podoabe (brăţări din bronz, mărgele din caolin sau chihlimbar, inele din os, cercei de buclă din aur şi bronz).
Arheologul Daniel Costache susţine că ne aflăm în faţa uneia dintre cele mai avansate civilizaţii din Europa.
„Cultura Monteoru este fenomenul cultural-arheologic reprezentativ pentru manifestările din Epoca Bronzului din zona Subcarpaţilor de Curbură, de la Valea Prahovei până în sudul Moldovei. În primul rând, este vorba de varietatea tipurilor de artefacte, în al doilea rând este vorba că acest fenomen cultural-arheologic a avut cea mai mare întindere în timp, aproape 1.000 de ani, ceea ce este foarte mult pentru preistorie”, a precizat arheologul specializat pe Cultura Monteoru.
Potrivit sursei citate, secretul gradului ridicat de civilizaţie este dat de accesul la resursele naturale, sarea şi chihlimbarul, în principal, şi de controlul acestora.
„În această perioadă au apărut vase de o calitate estetică extraordinară, ceşti, cu una sau două toarte, frumos decorate, vase de tip raţă, askos, urne funerare deosebite, care conţineau piese de podoabă, respectiv, arme şi unelte, de înalt nivel tehnic şi artistic”, a mai spus arheologul Daniel Costache. (Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org, citbuzau.ro)
