„Copacul cu cărţi”

lectura-parc

„Copacul cu cărţi”, evenimentul care îi ajută pe bucureşteni să redescopere plăcerea cititului în mijlocul naturii, a început vineri, 15 iulie, în Parcul Cişmigiu, pentru al treilea an consecutiv.

„În perioada 15 iulie — 14 august, peluza dintre intrările Rigas şi Victor Eftimiu se va transforma într-o zonă de relaxare şi lectură în aer liber. În tot acest interval, publicul de toate vârstele va avea acces gratuit la peste 500 de titluri de cărţi din toate domeniile, reviste şi publicaţii de specialitate, se va putea relaxa pe fotoliile puf, hamacele şi păturile amplasate pe iarbă, va asculta muzică ambientală şi se va putea distra participând la atelierele şi activităţile programate în fiecare weekend”, potrivit unui comunicat al organizatorului, creart — Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti.

De luni până joi, zona va fi deschisă între orele 17,00 — 22,00 şi va fi dedicată în totalitate lecturii, iar vineri, începând cu ora 18,30, şi sâmbătă — duminică, începând cu ora 11,00, vor fi programate ateliere de creaţie pentru copii. Serile de weekend se vor încheia cu proiecţii de film documentar şi scurtmetraje pentru toate gusturile, pe teme de interes larg.

Vinerea aceasta, începând cu ora 18,30, copiii sunt invitaţi să descopere tehnica picturii pe pietre, iar sâmbătă pe cea a realizării mandalelor din seminţe.

Duminica aceasta sunt programate ateliere de confecţionat zmee din hârtie şi morişti de vânt, în timp ce perioada 22 — 24 iulie vor exersa construcţia de flori şi fluturi din diverse materiale, pictura în puncte, arta colajului sau realizarea tablourilor din nisip şi scoici.

„Prinţesa Clara în căutarea fericirii” şi „Ziua în care a fugit somnul” sunt două poveşti muzicale interactive care le vor pune celor mici imaginaţia la încercare, iar sesiunile de face-painting vor completa distracţia.

Programul de ateliere şi activităţi va fi actualizat din două în două săptămâni. Accesul la eveniment este liber. (Text: Agerpres, Foto: communitylib.org)