Concurs de idei: Brăila – Capitală Culturală Europeană 2021

BRAILA2021Primăria Brăila organizează concurs de idei pentru a găsi sigla, tema şi sloganul candidaturii Brăilei la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. În acest scop, a fost înfiinţată Asociaţia „Brăila – capitală europeană a culturii 2021”, iar câştigătorul va primi titlul de membru de onoare al asociaţiei, va fi cooptat în echipa care va finaliza dosarul de candidatură şi va fi premiat de Primăria Brăila cu un „premiu surpriză”.

Iniţiatorii proiectului îşi doresc ca dosarul de candidatură să fie întocmit cu sprijinul larg al tuturor brăilenilor, de aceea se adresează nu doar profesioniştilor în domeniu, dar şi tuturor celor interesaţi să susţină această iniţiativă. Propunerile trebuie trimise, până cel târziu marţi, 31 martie 2015, ora 23:59, pe adresa de email contact@braila2021.ro

Potrivit organizatorilor, sigla trebuie să conţină simboluri legate de minim unul dintre următorii termeni: Europa, Brăila, Dunăre, 2021, cultură, poduri (punţi), arte, cetate, trecut-viitor, comunităţi (greci, evrei, lipoveni, italieni şi altele). Sloganul poate avea maxim patru cuvinte, iar fişierul ataşat (imagine, desen) să nu depăşească 4 MB. De asemenea, Asociaţia „Brăila – capitală europeană a culturii 2021” a dat startul campaniei de recrutare a voluntarilor pentru proiectul cu acelaşi nume.

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Viorel Mortu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că „este greu, dar nu imposibil”, ca Brăila să câştige titlul de Capitală Culturală Europeană, proiect în care a intrat pe ultima sută de metri.

„CJ Brăila aderă la această idee şi mă voi implica în toate proiectele specifice acestui demers, care este unul lung şi greu, declanşat cu o anumită întârziere, în comparaţie cu celelalte oraşe cu care rivalizăm în câştigarea acestui titlu. E greu, dar nu imposibil să devenim Capitală Culturală Europeană până în 2021. Chiar dacă dosarul se depune în toamnă, cred că Brăila are suficiente resurse pentru a oferi un dosar foarte bun”, a declarat Viorel Mortu.

Brăila organizează anual festivaluri naţionale şi internaţionale care ating aproape toate genurile muzicale şi artistice, printre care Festivalul Internaţional de Canto „Hariclea Darclee”, Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară „George Grigoriu”, Festivalul „Zile şi Nopţi de Teatru European”, Festivalului Internaţional de Jazz „Johnny Răducanu”, Festivalul Naţional de Folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, Festivalul Naţional de Folk „Chira Chiralina”, Festivalul Internaţional al Muzicilor Militare, Concursul Naţional de Pictură şi Grafică „Vespasian Lungu”, Concursul Naţional de Pian „Virtuozii”, Festivalul Poeţilor din Balcani şi Festivalul Internaţional de Caricatură.

Centrul Istoric al Brăilei este rezervaţie de arhitectură şi urbanism, inclusă în lista naţională a monumentelor istorice, iar hrubele, unice în România prin lungimea şi reţeaua în care au fost construite încă de pe vremea ocupaţiei otomane, dau o notă distinctă acestui oraş cosmopolit de la Dunăre. (Text: Agerpres, Foto: braila2021.ro)