Ciobănescul românesc carpatin este o rasă originară din România, un câine caracterizat prin curaj şi devotament absolut faţă turmă şi de stăpân.
Folosit de veacuri de ciobanii din ţara noastră, pentru a le păzi şi a le proteja turmele şi avutul s-a observat la acest câine un simţ al datoriei care îl face să se sacrifice fără ezitare pentru apărarea stăpânului.
Ciobănescul românesc carpatin şi ciobănescul românesc mioritic au devenit, în 2015, primele două rase de câini din România omologate la nivel internaţional. Primul Club naţional de ciobănesc românesc carpatin a fost fondat în 1998.
Animal cu caracteristici bine dezvoltate pentru zona muntoasă, ciobănescul carpatin a devenit din ce în ce mai apreciat şi de oamenii care trăiesc în câmpie, fiind crescut pentru pază, sau chiar ca animal de companie, datorită temperamentului echilibrat. Este afectuos şi docil cu copii, dar necruţător cu duşmanii. Ceea ce îl face fericit este o mângâiere afectuoasă din partea stăpânului său.
Este un câine cu caracter, semeţ şi rustic, care trebuie educat de la trei — patru luni. Unul dintre membrii familiei trebuie să preia controlul în ceea ce îl priveşte pe junior şi să înceapă dresajul, altfel câinele va lua repede poziţia dominantă. Rolul lui este să atenţioneze şi să nu lase să treacă vreun intrus. Carpatinul are o personalitate puternică, pe care o subordonează celui pe care îl recunoaşte ca stăpân. El nu e servitor, ci partener de bunăvoie al omului, pentru tot restul vieţii, potrivit site-ului animalutul.ro. Ca metode folosite pentru dresajul ciobănescului carpatin pot fi folosite recompensele verbale, mângâierile şi mâncarea.
Ciobănescul românesc se poate simţi foarte bine şi într-un apartament dacă îndepărtăm din raza sa de acţiune obiectele casante şi îl scoatem la plimbare de două ori pe zi. În condiţiile în care avem o curte se va simţi foarte bine plimbându-se nestingherit, având libertatea de a intra în casă pentru a-şi vedea stăpânul. Specialişti nu recomandă ţinerea acestuia legat într-o cuşcă.
Carpatinul are un rol în paza turmelor cu precădere şi a gospodăriilor oamenilor. Este un câine de talie mare acoperit în întregime cu o blană deasă şi lungă. Fruntea este lată şi uşor bombată, ochii sunt puţin oblici, spatele este drept, musculos, iar coada este stufoasă. Un mascul sănătos trebuie să aibă între 40 — 50 kilograme. Nu este un mit faptul că ciobănescul românesc se bate cu ursul. În momentul în care este dresat să meargă cu turma, o apără necondiţionat. Sănătatea genetică este foarte apreciată: dantura completă şi corectă, cu nişte canini impecabili. Este un câine de luptă, cu muşcătură în foarfece.
Culoarea este definită în standardele rasei ca „nisipiu-cărbunoasă (lupie)”, cu nuanţe mai deschise pe părţile laterale şi mai închise deasupra trunchiului. Masca închisă la culoare din jurul figurii dă un aspect puţin sever, îndulcit însă de petele mai deschise la culoare din jurul botului. Întregul aspect sugerează vigoare; deşi masiv, carpatinul nu e niciodată greoi. Câinele necesită îngrijire permanentă. Periajul se începe de când este mic şi se face frecvent, intens, mai ales în perioadele de năpârlire când îi cade foarte mult păr.
Hrana indicată carpatinului este atât comercială (hrană uscată) cât şi preparată în casă, ţinând cont de anumite recomandări. Astfel, e bine să se evite pe cât posibil oasele de porc, de peşte sau pasăre (din cauza pericolului de a se sufoca), albuşul de ou (câinii au intoleranţă la proteina conţinută de el), pâinea proaspătă, legumele care conţin o cantitate mare de amidon.
În schimb, câinele se va bucura dacă primeşte oase de vită mari pe care să le poată roade. Pot fi incluse în alimentaţie şi brânza dulce, supa de pui sau vită (nu ciorba), biscuiţi simpli, orez sau arpacaş fiert foarte bine. Trebuie evitat sedentarismul, carpatinului îi prinde bine să facă mişcare în aer liber, să zburde atât cât simte el nevoia, pe iarbă sau pe alt tip de teren aderent.
Faţă de celelalte două ramuri ale ciobănescului românesc (mioritic şi de Bucovina), cel carpatin are cea mai bună rezistenţă la îmbolnăviri. Un rol important în selecţie l-a avut, de-a lungul secolelor, rezistenţa dovedită la îmbolnăviri, disponibilitatea la efort, puterea de muncă etalată. Oricum, recuperarea sa după boli este în general rapidă. E un câine dinamic, dar nu se agită în van, ci îşi dozează optim energia.
În cultura Cucuteni s-au găsit oseminte extrem de asemănătoare cu cele ale ciobănescului românesc de astăzi. Primele indicaţii, date în 1930 de profesorul Gh. Moldoveanu, caracterizau pentru prima dată câinele ciobănesc românesc carpatin. În afară de asta, el a fost caracterizat, în 1937, de profesorul Moldoveanu, din punct de vedere fenotipic şi genotipic, adică felul în care trebuie să arate şi comportamentul său canin. În România sunt peste 40 de crescători de ciobăneşti româneşti carpatini care participă în expoziţii şi concursuri. (Text: Agerpres, Foto: carpatin.info, Video; youtube.com)
