Cezar Petrescu s-a născut la 1 decembrie 1892, în casa bunicului său după mamă, Iordache Comoniţă, în satul Hodora, judeţul Iaşi.
A urmat liceul în oraşul natal şi la Roman, pe care l-a terminat în 1911 şi, apoi, Facultatea de Drept din Iaşi, luându-şi licenţa în 1915.
A avut o activitate publicistică intensă, numărându-se printre cei mai prodigioşi jurnalişti din istoria presei. A colaborat la multe gazete şi reviste ale timpului. În revista „Facla” condusă de N. D. Cocea, i-au apărut, în 1912, o suită de articole: „După un Congres”, „Pentru un scrib naţionalist” şi „Răzbunarea lor”, reprezentând debutul gazetăresc al lui Cezar Petrescu.
În 1918, şi-a început activitatea jurnalistică în gazeta „Iaşul”, apoi, a colaborat la ziarul „Depeşa”. În 1919, a apărut revista social-politică „Hiena”, avându-l codirector pe Cezar Petrescu.
Ca scriitor, a debutat, elev fiind, cu nuvela „Scrisori” în revista „Sămănătorul” (1907), iar 
editorial cu „Scrisorile unui răzeş” (1922), publicată în mare parte în „Hiena” şi „Gândirea”.
A fost redactor pentru perioade scurte la cotidienele „Adevărul”, „Dimineaţa”, „Bucovina”. A fondat şi condus revista „Gândirea” (1921-1925), împreună cu Adrian Maniu şi Gib. Mihăescu. Timp de mai bine de două luni a făcut parte, în 1924, din redacţia cotidianului „Neamul Românesc” condus de N. Iorga.
A fost unul dintre fondatorii ziarului „Cuvântul”, în 1924, şi a publicat, aici, până în 1928, fragmente din romanul „Întunecare”, o frescă a societăţii româneşti din Primul Război Mondial, ciclul de foiletoane „Carnet de vară”, „Scrisori din Paris”, precum şi numeroase alte articole şi fragmente literare.
În 1924, a părut şi al doilea volum, „Drumul cu plopi”, ce cuprinde nuvele şi schiţe având drept cadru oraşul de provincie. În anul următor a apărut volumul de nuvele „Omul din vis” iar, în 1927, la Craiova, a apărut prima parte a romanului „Întunecare”, sub titlul „Acolo şezum şi plînsem”, roman care a apărut în întregime un an mai târziu şi a reprezentat una dintre primele cărţi de acest gen din Europa.
Ziarul „Curentul” a apărut în 1928, între fondatori aflându-se şi scriitorul Cezar Petrescu, care a rămas în conducerea acestuia până în 1936. A publicat, aici, un număr impresionant de articole, cronici, lucrări literare etc.
În 1929, au părut romanele „La paradis general”, „Simfonia fantastică” şi volumul de nuvele „Aranca, stima lacurilor”, apoi, în anul următor, au fost editate romanele „Comoara regelui Dromichet” (numit mai târziu „Pământ şi cer”), apoi „Aurul negru” şi „Oraş patriarhal”.
Cezar Petrescu a fost distins pentru opera sa cu Premiul Naţional pentru Literatură în 1931, anul în care au apărut romanul „Baletul mecanic” şi volumul de nuvele „Flori de gheaţă”.
Romanul „Plecat fără adresă”, în a cărui prefaţă scriitorul îşi defineşte pentru a doua oară planul ciclului de romane a părut în 1932, urmat de romanul „Greta Garbo” (o continuare la Baletul mecanic) şi romanul pentru copii „Fram, ursul polar” , în ultimul gen de romane menţionate încadrându-se şi „Omul de zăpadă” (1945) şi „Neghiniţă” (1949).
Activitatea sa scriitoricească este confirmată de apariţia, în anii următori, a romanelor: „Apostol” (1933), „Duminica orbului” (1934), „Cheia visurilor” (1935), „Luceafărul” (1935, intitulat mai târziu „Romanul lui Eminescu” iar, apoi, „Luceafărul – romanul lui Eminescu”), „Nirvana” (1936), „Carmen saeculare” (1937), „Mane, Tekel, Fares” (1937), „Ochii strigoiului” (1942, în trei volume).
Din primăvara anului 1938, a fost directorul ziarului „România” (până în 1940) şi, ulterior, al publicaţiilor anexate: „România literară” şi „România satelor”, ambele interzise în 1940.
În 1928, a fost ales deputat în parlament. Cezar Petrescu a deţinut timp de aproximativ două luni funcţia de secretar general în Ministerul Artelor, în 1936.
Scriitorul s-a stabilit la Buşteni, în anul 1937, pentru tot restul vieţii, după ce la 45 de ani publicase peste 20 de volume şi depusese o vastă activitate în presă. Casa în care Cezar Petrescu s-a statornicit şi a creat cea mai mare parte a operei sale a devenit, la 17 decembrie 1967, Muzeul Memorial „Cezar Petrescu”.
După 1944, a publicat romane, nuvele, articole, eseuri şi reportaje, cuprinse în volume, precum: „Războiul lui Ion Săracu” (1945), „Tapirul” (1946), „Despre scris şi scriitori” (1953), „Vino şi vezi” (1954), „A. Vlahuţă şi epoca sa” (1955), „Scriitorul şi epoca sa” (1956), „Însemnări de călător, reflecţii de cititor” (1958). (Surse: volumul „Întunecare”, vol.I, Editura pentru literatură, 1966; volumul ”Membri Academiei Române – Dicţionar (1866-2003)”, Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003).
Opera lui Cezar Petrescu a fost tradusă în mai multe limbi străine. La 2 iulie 1955, a fost ales membru titular al Academiei Române. Prozatorul, gazetarul şi publicistul Cezar Petrescu a murit la 9 martie 1961.
Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” întâmpină vizitatorul cu o inscripţie semnată de scriitorul Demostene Botez: „Aici, sub cerul acesta pur, Cezar Petrescu a cinstit, ca într-o ceremonie antică, Arta, Munca, Dreptatea şi Omenia. Fie ca poporul românesc să-şi aducă aminte de el, atâta timp cât Caraimanul îşi va întinde în fiecare seară umbra pe casa aceasta, ca pe o imaterială lespede neagră, uriaşă, pe măsura muncii şi operei sale. INTRAȚI! Veţi găsi prezenţa unui om care v-a iubit, … care a iubit pe toţi oamenii.”
Casa lui Cezar Petrescu reprezintă un inestimabil patrimoniu cultural, un locaş de evocare şi aducere aminte, un omagiu al personalităţii şi al operei sale. (Text: Agerpres, Foto: cinemagia.ro, librarie.net, ghidulmuzeelor.cimec.ro)
