Cele mai frumoase scări din lume (galerie foto)

De diverse culori, mai mult sau mai puţin ornamentate, ridicate în interiorul clădirilor, în curţi interioare sau croite în stânci, monumentale, în spirală, în dublu helix, cu aspect de montagne russe, cu trepte ca nişte carapace de broască ţestoasă sau care, prin jocul razelor soarelui, proiectează imaginea unui şarpe în mişcare, scările pot fi impresionante. Site-ul elviajero.elpais.com prezintă câteva dintre cele mai frumoase scări din lume.

Medicea Laurenziana

Biblioteca Medicea Laurenziana, Florenţa, Italia

Realizată de Michelangelo Buonarroti între 1524 şi 1527 şi continuată de Bartolomeo Ammannati, tripla scară a Bibliotecii Medicea Laurenziana din Florenţa este una dintre cele mai rafinate lucrări create de geniul renascentist. Cu trepte eliptice în aripa centrală, ca nişte nişte carapace de broască ţestoasă, îi invită pe vizitatori să urce şi, în egală măsură, să o admire.

scari-Harbin

Teatrul de Operă din Harbin, China

Acum şase ani, studioul MAD Architects, fondat de arhitectul chinez Ma Yansong, a început să construiască un teatru de operă, un centru cultural şi grădini pentru oraşul chinez Harbin. Vestibulul teatrului de operă este dominat de o structură din lemn care încadrează scara ce duce spre sala de spectacol şi care se evidenţiază prin culoarea deschisă a lemnului de frasin de Manciuria. Harbin Opera House a câştigat în 2016 premiul internaţional de arhitectură „WAN Performing Spaces Award”.

Via-Crucis

Via Crucis din Bermeo, Spania

Pe mica insulă Gaztelugatxe din localitatea Bermeo, provincia spaniolă Vizcaya (sau Bizkaia), se spune că urmele Sfântului Ioan Botezătorul au rămas fixate în piatră. Există tradiţia de a merge la biserica închinată acestuia şi de a atinge de trei ori clopotele pentru a avea noroc. Până acolo sunt însă de urcat peste 240 de trepte croite în stâncile care unesc insula de continent. Imaginile oferite de apa mării care a scobit piatra formând peşteri şi poduri sunt spectaculoase.

Daily Express Building

Daily Express Building, Londra, Regatul Unit

Scara în spirală este unul dintre elementele centrale ale Daily Express Building, clădire construită la Londra în 1932 pentru a găzdui birourile ziarului Daily Express. Întreaga structură configurează o mare piesă „art déco„.

Banca-nationala-Danemarca

Banca Naţională a Danemarcei, Copenhaga

Holul principal al Băncii Naţionale a Danemarcei este dominat de o scară suspendată realizată din fier forjat şi sticlă. Fiecare dintre elementele care o formează are o culoare diferită: roşu, gri sau alb. La baza scării se află fotolii, obiecte de mobilier ale arhitectului Arne Jacobsen.

Bom-Jesus

„Bom Jesus”, Braga, Portugalia

Sanctuarul Bom Jesus din Braga, Portugalia, este un loc de pelerinaj la care anual merg mii de persoane. Până la biserică sunt de urcat treptele unei monumentale scări din secolul al XVIII-lea, formată din trei părţi. Una dintre ele are trei fântâni, care sunt dedicate credinţei, speranţei şi milostivirii, iar alta are fântâni dedicate celor cinci simţuri. Există însă şi un funicular, care facilitează accesul către vârf.

Muzeele-Vaticane

Muzeele Vaticane, Cetatea Vaticanului

Scara în spirală de la Muzeele Vaticane a fost construită în 1932 de Giuseppe Momo. Deasupra ei, o rozetă octogonală din sticlă permite intrarea luminii naturale. Există încă o scară celebră la Muzeele Vaticane, la care publicul nu are acces şi care este uneori confundată cu aceasta. Este vorba despre creaţia lui Donato Bramante (1444-1514), care a constituit o sursă de inspiraţie pentru opera lui Giuseppe Momo.

Kukulkan

Templul lui Kukulkán, Chichen Itzá, Mexic

Patru faţete, fiecare cu câte o scară centrală, formează piramida lui Kukulkán din localitatea mexicană Chichen Itzá. Una dintre scările acestei construcţii maya este flancată de statuia şarpelui cu pene, zeul Kukulkán. În timpul echinocţiilor de primăvară şi de toamnă, jocul de lumini şi umbre simulează un şarpe care coboară de-a lungul peretelui scării principale a construcţiei. În prezent, accesul pe scară este interzis, pentru o mai bună conservare a monumentului.

LIbraria-Lello

Librăria Lello, Porto, Portugalia

Frumuseţea scării interioare a Librăriei Lello din Porto a depăşit graniţele Portugaliei după ce saga Harry Potter a ales-o pentru filmarea câtorva scene (autoarea, J. K. Rowling, locuise la Porto, unde predase limba engleză). De doi ani, cine doreşte să o vadă trebuie să plătească trei euro, pentru că gazdele nu mai fac faţă numărului mare de vizitatori.

Casa-della-Memoria

„Casa della Memoria”, Milano, Italia

O uriaşă scară galbenă conectează holul multidisciplinar cu birourile şi biblioteca din „Casa della Memoria” din Milano. Construcţia găzduieşte sediile unor asociaţii dedicate păstrării memoriei istorice a Italiei. Casa Memoriei a fost inaugurată la 24 aprilie 2015, când oraşul sărbătorea 70 de ani de la sfârşitul fascismului.

Tigru-testoasa

„Tigrul şi broasca ţestoasă”, Duisburg, Germania

Este vorba despre o structură în aer liber din oraşul german Duisburg. Numele său face aluzie la relaţia dintre mişcare şi repaus, evocate de formele acestei scări cu aspect de montagne russe. Autorii săi, Heike Mutter şi Ulrich Genth, au realizat din oţel acest obiect care aminteşte de trecutul industrial al regiunii. Noaptea se aprind zeci de lumini LED care îi conturează silueta. Turistul poate urca la circa 45 metri înălţime, pentru a vedea peisajul.

Castelul-Chambord

Castelul Chambord, Franţa

Scara în dublu helix de la Castelul Chambord permite ca un turist care urcă să nu se ciocnească niciodată cu unul care coboară. Deşi drumurile lor nu se întretaie, ei se pot vedea prin mici ferestre care creează impresia că se află pe aceeaşi scară. Se crede că scara şi o mare parte din acest castel (din secolul al XVI-lea) de pe Valea Loarei ar fi putut fi concepute de Leonardo Da Vinci.

Castelul-Hartnefels

Castelul Hartnefels, Torgau, Germania

Oraşul german Torgau, situat pe Elba, este dominat de Castelul Hartnefels, din secolul al XVI-lea, care era folosit drept reşedinţă de vânătoare, după cum arată un tablou de Lucas Cranach expus la Muzeul Prado. Renaşterea îşi pune amprenta pe scara în spirală semideschisă. Este vorba despre o creaţie a lui Korad Krebs ce părea imposibil de realizat.

Palatul-Barberini

Palatul Barberini, Roma, Italia

Galeria Naţională de Artă Veche a Italiei este o operă de artă în sine. Situată în Palatul Barberini din Roma, are două scări interioare concepute de doi maeştri. Cea din imagine, realizată de Francesco Borromini, este de tip helicoidal, ceea ce creează o senzaţie de mai mare adâncime. Cea de-a doua a fost creată de Bernini. În filmul „Vacanţă la Roma” (1953), acest palat o găzduieşte pe prinţesa interpretată de Audrey Hepburn.

KPMG

Clădirea KPMG, Munchen, Germania

O călătorie fără capăt se poate numi ceea ce oferă creaţia lui Olafur Eliasson aflată în curtea interioară a clădirii KPMG din München. Este vorba despre două scări în spirală care se împreunează ducând de la una la cealaltă. Înălţimea treptelor diferă pentru a echilibra curburile structurii.

Tunul-de-apa

Turnul de apă, Sint Jansklooster, Olanda

Studioul de arhiteţi Zecc a transformat un vechi turn de apă într-un mirador. O scară urcă la 45 de metri înălţime pentru a oferi o vedere panoramică prin patru ferestre. Primul tronson, din oţel, exista deja de-a lungul peretelui; al doilea, din lemn presat, se înalţă în zig-zag în mijlocul turnului, iar al treilea tronson se află în vârf şi duce la observator.

Camino-Inca

„Camino Inca”, Peru

Drumul incaşilor care ajunge la Machu Picchu traversează văi şi păduri şi, în unele locuri, trece peste ameţitoare trepte de piatră. Ruta aparţine unui sistem de 30.000 kilometri de poteci care au format reţeaua Tawantinsuyo, care porneşte din sudul Columbiei şi ajunge în centrul Republicii Chile, trecând prin Ecuador, Peru, Bolivia şi Argentina.

Trollstigen

Trollstigen, Norvegia

Drumul Trollstigen este literalmente drumul trolilor. Acest spaţiu natural situat în Norvegia şi protejat de UNESCO poate fi străbătut pe ruta turistică de 106 kilometri care şerpuieşte pe munţi spectaculoşi ca Trollveggen. Pe unul dintre cele mai întortocheate tronsoane, Reiulf Ramstad a creat o platformă cu scări. Drumul este închis iarna din cauza ninsorii.

Pailon-del-Diablo

Cascada Pailón del Diablo, provincia Tungurahua, Ecuador

Natura sălbatică insuflă forţă cascadei Pailón del Diablo, situată în provincia ecuadoriană Tungurahua şi înaltă de circa 100 de metri. Drumul până la cascadă străbate o zonă plină de vegetaţie. Treptele cioplite în piatră, care ajung până la apele cu temperaturi în jur de 23 de grade, sunt impresionante.

Ribbon Chapel

Ribbon Chapel, Hiroshima, Japonia

Două scări în spirală unite în vârf formează Ribbon Chapel, capelă pentru căsătorii aflată într-un complex hotelier din Hiroshima, simbolizând uniunea matrimonială, îmbrăţişarea.

„Cei doi care mergeau pe căi separate se unesc devenind unul”, explică arhitectul Hiroshi Nakamura pe pagina sa web. De sus, de la 15 metri înălţime, se vede marea interioară a Japoniei, Marea Seto.

Torre del Mangia

Torre del Mangia, Siena, Italia

Torre del Mangia, veche clopotniţă din oraşul Siena, domină Plaza del Campo. Poartă acest nume în amintirea primului clopotar, din secolul al XIV-lea, Giovanni di Balduccio, poreclit Mangia sau Mangiaguadagni din cauza vitezei cu care cheltuia banii. Are 87 metri înălţime, 102 până la paratrăsnet. Pentru a vedea cele mai frumoase imagini din Siena, turistul trebuie să plătească o intrare de 10 euro şi să urce treptele din interior. Este opera fraţilor Francisco şi Minuccio Arezzo Rinaldo, sub îndrumarea lui Agostino di Giovanni.

Abatia-din-Melk

Abaţia din Melk, Austria

La ceva mai mult de 80 kilometri distanţă de Viena, pe malul Dunării, se află localitatea Melk şi maiestuoasa sa Abaţie (Stift Melk) benedictină, în landul Austria Inferioară. Această construcţie a servit ca sursă de inspiraţie pentru romanul „Numele trandafirului”, de Umberto Eco. O scară în spirală bogat ornamentată, concepută de arhitectul Jakob Prandtauer, duce la bibliotecă şi la Sala Împăratului.

palazzio Contarini del Bovolo

Palazzo Contarini del Bovolo, Veneţia, Italia

Veneţienii îşi ornamentau cu grijă faţadele palatelor, în special pe cele care dădeau spre canal, ca o dovadă a statutului lor social. Scara în spirală a Palatului Contarini, Bovolo, constituie o excepţie pentru că se află într-o curte interioară. Atât de semnificativă a fost această scară încât familia a devenit cunoscută de atunci drept Contarini del Bovolo. S-a construit în secolul al XV-lea, cu o combinaţie de stiluri: renascentist, care se poate observa la capiteluri, veneţiano-bizantin, în ceea ce priveşte forma şi piatra folosită, precum şi gotic.

Museo do Pobo Galego

Museo do Pobo Galego, Santiago de Compostela, Spania

Mănăstirea Santo Domingo de Bonaval din Santiago de Compostela (nord-vestul Spaniei), fondată în secolul al XIII-lea, găzduieşte „Museo do Pobo Galego” şi „Panteón de Galegos Ilustres”, în care odihnesc rămăşiţele pământeşti ale unor personalităţi precum poeta Rosalía de Castro. Arhitectul Domingo de Andrade (1639 — 1712) a conceput tripla scară helicoidală ale cărei ramificaţii conduc spre diversele niveluri. (Text: Agerpres, Foto: elviajero.elpais.com, Video: youtube.com)