O casă tradiţională din lemn, datând din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, aflată pe lista monumentelor istorice şi catalogată de specialiştii în etnografie ca fiind cea mai veche şi mai importantă din Sălaj, este la un pas de colaps, acoperişul din paie fiind distrus în mare parte, iar o parte din tâmplăria de lemn putrezită.
Imobilul cunoscut drept „Casa Lupuţ din Cizer” a avut, de-a lungul vremii, inclusiv destinaţia de biserică, numele fiind legat şi de un alt monument reprezentativ din localitate, biserica de lemn a lui Horea, mutată între timp la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.
În soarele tăios al unei zile de primăvară timpurie, clădirea monument istoric din Cizer se lasă cu greu descoperită, la capătul unui drumeag îngust şi întortocheat, ce duce din şoseaua principală în spatele şcolii ce poartă numele fostului conducător al răscoalei ţărăneşti de la 1784 din Transilvania, Vasile Ursu, cunoscut ca Horea, ce şi-a legat destinul de localitatea sălăjeană prin biserica ce a clădit-o aici către finalul secolului al XVIII-lea.
Dacă e să credem legendele locale, meşterii ce au lucrat la ridicarea lăcaşului de cult sub îndrumarea lui Horea au stat chiar în casa ce este astăzi doar o tristă imagine a clădirii ce a fost odată una din cele mai mari şi mai frumoase construcţii de lemn din sat.
Construită iniţial lângă o vale ce o inunda aproape în fiecare primăvară, casa a fost mutată, pentru a fi salvată, în spatele şcolii noi, în 1987. De atunci stă neîngrijită, degradându-se în bătaia ploilor şi în nepăsarea celor răspunzători. Casa are o valoare arhitecturală deosebită, datorită vechimii, amplorii construcţiei, motivelor decorative din portalul uşii interioare, din cadrele ferestrelor şi din stâlpii târnaţului. Valoarea ei derivă şi din faptul că este una din ultimele case cu paie, fiind reprezentativă pentru toată regiunea de sub Meseş.
„Practic, casa aceea este cea mai importantă casă veche din judeţul Sălaj, în momentul de faţă. Mai existau două case, la Călacea şi la Bezdez, de sfârşit de secol XVIII, iar aceasta este de dinainte de 1750. În plus, şi ca mărime şi ca elemente ornamentale, este unică. Şi ca tehnică de construcţie, din bârne de stejar rotunde, trimite spre prima jumătate a secolului XVIII. Plus tradiţia locală, care spune că în casa aceea au stat meşterii cât timp s-a făcut biserica lui Horea, tot din Cizer, care e din 1773, datată, cu inscripţie. A servit şi ca biserică, fiind casă cu un spaţiu foarte mare. Tradiţia locală aşa spune”, afirmă Augustin Goia, cercetător expert la Muzeul Etnografic al Transilvaniei şi unul dintre cei buni cunoscători ai patrimoniului cultural tradiţional din Sălaj.
Ultimul ei locuitor a fost Lupuţ Ioan a Giurchii Floroaie din Cizer. Casa a fost declarată monument istoric în anul 2004, pusă deci sub protecţia legii, dar de atunci starea ei de conservare nu s-a îmbunătăţit, ci mai degrabă s-a înrăutăţit.
Aflată iniţial în proprietatea Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, ea a trecut în 2009 în posesia administraţiei locale din Cizer, care şi-a dorit punerea în valoare a monumentului istoric prin realizarea într-un nou amplasament a unei gospodării tradiţionale, care să mai includă şi alte construcţii specifice zonei. Până la punerea în practică a proiectului, pentru care nu s-au găsit încă resursele financiare, casa lui Lupuţ se degradează pe zi ce trece, fiind actualmente la un pas de colaps.
„Eu am cumpărat-o pentru muzeul din Zalău şi am adus-o din vale pentru că era inundată în fiecare an. Am cumpărat-o cu condiţia ca proprietarul să rămână până decedează în ea, iar mai apoi să o putem muta lângă şcoală. Problema a fost că am mutat-o cu efort, i-am refăcut şi vatra interioară, care era unică şi aceea. Şcoala, departe de ajuta, a încurcat mai mult. Tot colectivul de profesori nu a putut stăpâni copiii, care au spart uşa, au distrus vatra liberă, şi-au făcut nevoile acolo şi şi-au bătut joc”, afirmă cu o undă de regret în glas Augustin Goia.
Cu regret priveşte spre ruinele casei şi Florica Mureşan, în vârstă de 70 de ani, verişoară a ultimului proprietar, ce îşi aminteşte încă aspectul clădirii din anii copilăriei ei.
„Casa a fost a bunicilor mei. Tatăl meu în casa asta s-a născut şi a crescut. Locul ei a fost la vale. O avut un cuptor cu un horn mare, o boboroancă îngrădită cu nuiele. Era un cuptor de făcut pâine, pe lângă care se putea dormi. În casă a mai stat un unchi de-al meu, frate cu tata, iar mai apoi feciorul lui, care a vândut casa. Păcat de ea că o ajuns în ce hal o ajuns. Trebuia batăr de trei-patru ani, de ce o-început a pica paiele de pă ie, să facă oarice cu ie. Io tăt am zâs cătă primaru: Ferească Dumnezeu de o nenorocire, că vin pruncii de la şcoală, că p-aci e cărare. Fiecare am fost copil şi ştim cum e”, spune Florica Mureşan.
Casa Lupuţ în anul 2008
În opinia lui Augustin Goia, salvarea casei are caracter de urgenţă şi s-ar putea realiza prin mutarea ei la Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca, unde se află deja biserica de lemn din Cizer, cunoscută drept biserica lui Horea.
„Înainte de a veni la Cluj, în 1990, i-am mai refăcut o dată acoperişul. Ce nu ştie nici primăria şi nici cei care fac tot felul de planuri fantastice este că un acoperiş din paie nu rezistă mai mult de şase ani. Deci nu văd o primărie care, la fiecare şase ani, să dea bani pentru refacerea acoperişului. Ca să nu vorbesc că au lăsat acolo să se distrugă un teasc de ulei de bostan, adus de mine de la Chieşd, care înţeleg că acum este sub nişte spini. A fost o greşeală din partea muzeului, care a crezut că poate face un proiect în parteneriat cu primăria şi a cedat casa primăriei.
Casa este extrem de valoroasă şi este pe lista monumentelor istorice. Noi am fi dispuşi să o aducem la noi, plătind eventual toate pretenţiile financiare. Tot pe cheltuiala noastră am face la Muzeul Etnografic al Transilvaniei o gospodărie de Sălaj. Sunt numai 13 din cele 40 de zone din Transilvania reprezentate în muzeu. Ar fi o mândrie şi pentru Sălaj să aibă o gospodărie reprezentată, cu o casă care cred că ar fi cea mai veche din Muzeul Etnografic. (…) Problema este că a putrezit tot tavanul, au putrezit toţi căpriorii, leţurile sunt putrede. O talpă, cea mediană, e putredă şi se lasă în jos, ceea ce face ca toate bârnele să se curbeze şi să se deformeze casa. În curând nu se va mai putea face nimic cu ea, nici măcar la muzeu”, avertizează expertul în artă tradiţională.
Părerea sa nu este împărtăşită de primarul comunei Cizer, Liviu Fărcaş, ce şi-ar dori ca imobilul, adevărat „bulgăre de aur”, să rămână în sat, unde să fie valorificat prin proiectul ce propune realizarea unei gospodării tradiţionale, care să includă casa veche, alături de o şură cu gârbe – formă arhaică a şurii cu poiată, o cămară pentru cereale – găbănaş, un coteţ de porci şi un fânar. Intenţiile sale se lovesc însă de lipsa banilor, în ciuda demersurilor făcute la autorităţile judeţene şi la Ministerul Culturii.
Casa Lupuţ în anul 1976
Primăria a declanşat chiar o campanie de strângere de fonduri prin intermediul bisericii, însă, până în prezent, s-au colectat doar câteva sute de lei, în vreme ce numai proiectul de reabilitare a casei este estimat la peste 200.000 de euro.
Valeria Lehene, conductor arhitect în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional (DJCPN) Sălaj, crede că ar fi bine să fie păstrată la Cizer această casă, dar dacă autorităţile locale nu o pot reface şi nici măcar conserva, o soluţie poate fi şi preluarea ei de către Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Până atunci, protecţia provizorie a clădirii este însă obligatorie.
„O soluţie de salvare este o protecţie provizorie. Trebuie luată o măsură acum, cu banii pe care i-au adunat sau cu bani de la primărie sau din altă parte. Eu cred că trebuie făcută acea protecţie provizorie. Şi mie mi-ar părea rău să fie mutată, pentru că, până la urmă, fiecare ţine la monumentele lui, fiecare e valoros acolo unde se află. Casa nu e pe amplasamentul iniţial, dar totuşi provine de acolo şi trebuie să o refaci acolo. Noi, toţi, ne dorim să păstrăm, mai ales dacă e vorba să plece în alt judeţ, dar în condiţiile în care se distruge, trebuie să te gândeşti la salvarea casei. N-aş insista până în pânzele albe să rămână acolo, dacă actualii proprietari nu pot să justifice cu ceva: avem proiectul acesta pentru ea sau o protejăm până avem bani. Oricum, protecţia provizorie trebuie făcută. Primarul poate spune că nu dă casa, dar atunci să arate că e valoroasă. Înţeleg că nu are bani, dar protecţia provizorie nu poate costa aşa de mult”, subliniază Valeria Lehene.
După ani buni de promisiuni, tergiversări, proiecte nefinalizate şi aşteptări neîmplinite, timpul pare a nu mai avea răbdare cu casa monument istoric din Cizer. Dovadă stau, pentru puţinii turişti ce se rătăcesc prin localitate, câteva paie ce atârnă trist din fostul acoperiş, lutul căzut de pe pereţi, bârnele putrezite şi buruienile ce cresc nestingherite chiar în mijlocul odăilor.
După ce a rezistat mai bine de un sfert de secol, înfruntând două războaie mondiale şi alte vitregii ale vremii şi ale vremurilor, casa Lupuţ din Cizer este, astăzi, la un pas de colaps, înfrântă, se pare, de neputinţa cronică a „democraţiei” posdecembriste. (Text: Agerpres, Foto: agerpres.ro. commons.wikimedia.org)
