Cea mai lungă pictură realizată de copii

cea-mai-lunga-picturaCea mai lungă pictură realizată de copii a acoperit o pânză de peste trei kilometri. Recordul aparţine elevilor români de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza şi a fost omologat de Guinness Book la 18 noiembrie 2006.

Mai exact, pânza pictată a măsurat 3.464,1 metri lungime. Evenimentul a marcat 60 de ani de existenţă a UNICEF.

În Hangarul nr.6 din Romaero Băneasa, locul unde a fost prezentată lucrarea, au fost prezenţi peste 500 de copii, printre care elevi de la Liceul „Nicolae Tonitza” şi de la Palatul Copiilor, care au pictat ultimii metri de pânză, finalizând astfel proiectul început în urmă cu aproximativ două luni.

Cei peste trei kilometri de pânză, cântărind peste două tone, au fost măsuraţi într-un interval de aproximativ cinci ore, la finalul cărora conducerii liceului amintit i-a fost acordat certificatul de atestare a reuşitei. La eveniment a participat şi premierul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, precum şi Pierre Poupard, reprezentantul UNICEF pentru România.

Lucrarea, realizată la iniţiativa lui Wajiha Haris, consultant UNICEF, a reuşit să depăşească fostul record, de 2.878 de metri, stabilit de elevii din Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite. La realizarea pânzei au participat 832 de elevi din clasele V-XII de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, care, în perioada 15 septembrie – 1 octombrie, au pictat uneori chiar şase-şapte ore pe zi, folosind ca spaţii de creaţie atât curtea, cât şi holurile liceului.

Pânzele, având tematică florală, au fost realizate cu ajutorul culorilor acrilice. Toate materialele folosite (suport, pensule, culori) au fost obţinute cu sprijinul organizaţiei UNICEF. După atestarea recordului, pânzele au fost donate spitalelor şi caselor de copii. (Text: Agerpres, Foto: unicef.org)