marți, august 15, 2023
Perele, gustoase, zemoase şi aromate, denumite şi "darul zeilor", sunt cunoscute ca fiind unele dintre primele fructe cultivate. Nimic nu se compară cu gustul unei pere coapte, care conţine cantităţi importante de vitamine benefice organismului şi în special pentru...
Nucile, o colecţie de minerale şi vitamine, au fost considerate încă din antichitate alimentele creierului din pricina formei pe care o au, iar cercetările moderne au dovedit că aceste fructe conţin nutrienţi esenţiali pentru sănătatea sistemului nervos, dar şi...
Cunoscută pentru valoarea medicinală şi nutriţională de mii de ani, viţa-de-vie este apreciată şi astăzi pentru puterea de vindecare, atât a fructelor, cât şi altor părţi ale sale. În medicina populară europeană este cunoscut un unguent realizat din seva...
Năutul (Cicer arietinum), cunoscut şi sub denumirea de mazărea berbecilor, este o plantă leguminoasă anuală, originară din Asia şi cuprinde mai multe specii. A apărut ca aliment de consum în urmă cu aproximativ 7.500 de ani, cultivat prima dată în...

Stresul şi kilogramele

0
Se întâmplă uneori ca, în perioada în care ţinem o anumită dietă, cu stricteţe chiar, să nu slăbim sau, mai rău, să ne îngrăşăm, acest lucru fiind foarte posibil mai ales dacă parcurgem o perioadă stresantă şi în care...
Din cele mai străvechi timpuri, oamenii au căutat să găsească leacuri pentru bolile care îi chinuiau, în ce aveau mai la îndemână, natura. Căutând, au descoperit şi au înţeles beneficiile plantelor care-i înconjoară. Cunoştinţele s-au îmbogăţit odată cu trecerea...

Leacuri din grădină: HREAN

0
Hreanul, o plantă aromată aflată la hotarul dintre sălbatic şi domestic, cu o istorie de peste 3000 de ani, folosită ca remediu natural încă din preistorie, este recomandat de medicina populară românească în peste o sută de afecţiuni, majoritate...
Deşi au fost şi sunt cultivate masiv pentru folosirea lor în scopuri ornamentale, părăluţele sunt cunoscute şi apreciate şi pentru calităţile terapeutice. Părăluţele (Bellis perennis) sunt plante erbacee ce fac parte din familia Ateraceae. Cunoscute popular sub denumirea de margarete...
Lupinul este o floare perenă, deosebit de frumoasă, cu spice foarte mari, care are şi proprietăţi terapeutice, fiind o plantă consumată de vegetarieni. Lupinul (Lupinus polyphyllus) este o plantă erbacee din familia leguminoaselor, Fabaceae, din care face parte şi...
Salate pline de maioneză, cârnaţi şi carne cu multă grăsime şi cartofi prăjiţi îmbibaţi de ulei sunt ingrediente de nelipsit pentru orice grătar estival care se respectă. Este dificil în asemenea condiţii să poţi mânca dietetic şi, totuşi, nutriţioniştii oferă...
- Advertisement -
Google search engine