Cascada Cailor din Munţii Rodnei

cascada-cailor-02

Cascada Cailor (95 de metri înălţime), situată în Parcul Naţional Munţii Rodnei, la o altitudine de 1.300 de metri, cu o înclinaţie a pantei între 45 şi 100 de grade, considerată cea mai înaltă cascadă din România, este vizitată anual de sute de turişti români şi străini.

” Cascada Cailor e unul dintre punctele de atracţie pentru turişti, indiferent de sezon. Căderea apei de la aproape 100 de metri oferă o imagine spectaculoasă, iar oboseala celor câţiva zeci de kilometri de drum parcurs pe jos sau cu telescaunul pentru a vedea cascada merită din plin efortul”, a declarat, luni, 23 mai, şeful centrului de informare turistică Borşa, Aurelia Anca Sava.

cascada-cailor-01

Conform acesteia, Cascada Cailor face parte dintr-o căldare glaciară extinsă a vârfurilor Pietrosul Rodnei şi Piatra Albă, versanţi care adăpostesc trei astfel de căldări, toate unice prin sălbăticia peisajului.

Înaintea prăvălirii de la cei 95 de metri, apa se adună într-un cerc glaciar, ca apoi să se scurgă peste un perete calcaros abrupt, format din mai multe trepte, cunoscut sub numele de Podul Cailor.

cascada-cailor-03

„Uneori, în iernile cu temperaturi scăzute, cascada îngheaţă, lucru destul de rar întâlnit în ultimii ani, însă atunci imaginea cascadei cu apa îngheţată pe versantul muntos oferă o imagine mirifică. Turiştii români şi străini doresc să ajungă la Cascada Cailor, indiferent de anotimp doar pentru a admira locul şi a asculta căderea apei”, a spus Sava.

Pe durata iernii, primăria oraşului Borşa, prin centrul de turism local, pune la dispoziţia grupurilor de turişti ghizi specializaţi pentru însoţirea acestora pe traseu.

Cascada Cailor din Munţii Rodnei este inclusă în circuitul turistic alături de alte obiective din judeţ, fiind promovată de agenţiile de turism locale şi oficiul de turism din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş. (Text: Agerpres, Foto: primariaborsamm.ro, Video: youtube.com)