„Cartea la metrou”

lectura-metrou

Bucureştenii care călătoresc cu metroul şi care vor fi surprinşi, în perioada 18-22 iulie, citind o carte vor fi răsplătiţi cu un volum, în cadrul primei ediţii a campaniei „Cartea la metrou”, desfăşurată de Editura Litera împreună cu Metrorex.

Voluntarii Litera vor fi prezenţi la metrou în săptămâna menţionată, de luni până vineri, în intervalul 9,00-11,00, pe Magistrala 2: Pipera — Berceni — Pipera, a informat editura, prin intermediul unui comunicat.

Printre volumele oferite se numără o selecţie a celor mai bune titluri din colecţiile Litera: Clasici moderni, Clasici contemporani, Agatha Christie, Nobel, Buzz Books, Biblioteca pentru toţi.

Editura Litera arată că locul preferat al românilor pentru cititul cărţilor este acasă (43%), urmat la distanţă semnificativă de cititul în aer liber (17%) sau în faţa calculatorului (10%). Baia şi mijloacele de transport în comun sunt următoarele locuri de citit, în detrimentul bibliotecilor, cafenelelor sau librăriilor, conform unui sondaj realizat pe www.iVox.ro. (Text: Agerpres, Foto: flickr.com)