La o distanţa de 25 de kilometri de Caransebeş, înspre Băile Herculane, pe Drumul European 70, călătorii vor întâlni Mănăstirea Piatra Scrisă, căutată în special de către cei care trec prin diferite necazuri, deoarece se spune că Icoana Sfintei Treimi face minuni.
Aflată în administraţia Episcopiei Caransebeşului, mănăstirea atrage atât prin locul în care este amplasată, cât mai ales prin icoana pictată direct pe stâncă.
Istoricul mănăstirii spune că, atunci când s-a construit calea ferată pe ruta Caransebeş-Orşova, la deschiderea unui tunel într-o stâncă, a fost găsită pictată Icoana Sfintei Treimi. O astfel de descoperire a dus la schimbarea traseului căii ferate, la solicitarea credincioşilor, pentru care o asemenea icoană, apărută de nicăieri, avea o semnificaţie spirituală cu totul deosebită. Prin urmare, inginerul Mihlheisen, cel care a condus lucrările, a fost nevoit să devieze traseul unui tunel, cu câţiva metri.
În acest sens, a rămas în înscrisuri şi o declaraţie făcută la acea vreme de primarul localităţii Armeniş, Grigorie Dragomir, pe raza căreia se afla icoana. „Noi şi mai ales răposatul preot Ilie Sârbu i-am răspuns că acea icoană şi acel loc pentru noi şi pentru toţi trecătorii de lege românească sunt sfinte şi că nu trecem niciodată pe lângă ele fără să ne descoperim capul şi să ne facem sfânta cruce. Cine a fi zugrăvit sfânta icoană, din ce îndemn şi împrejurări şi când, nu avem cunoştinţă deplină. Genunchiul de oameni de astăzi şi părinţii noştri s-au pomenit cu sfânta icoană la loc, unde este acum”, spunea primarul.
Mănăstirea Piatra Scrisă este numită şi „Cozia Banatului”, datorită stâncii şi a icoanei, dar şi a locului în care este amplasată. Practic, denumirea mănăstirii provine de la icoana pictată direct pe stâncă şi care reprezintă Sfânta Treime.
Nici în ziua de astăzi nu s-a descoperit cine şi când a pictat icoana. Sunt foarte mulţi care cred, însă, că icoana nu a fost „zugrăvită” de mână omenească. De aici au luat naştere şi mai multe legende.
Potrivit reprezentanţilor Episcopiei Caransebeşului, o primă variantă susţine că icoana ar avea origine miraculoasă şi că omul nu a avut nicio contribuţie. O altă istorisire vorbeşte despre recunoştinţa şi mulţumirea pe care suntem datori să le arătăm lui Dumnezeu, pentru toate cele venite în viaţa noastră.
Legenda spune că un conducător de oaste creştin, urmărit de otomani, a căzut de pe coasta unui deal până în râul Timiş, cu cal cu tot. Scăpând teafăr, drept mulţumire, el a dat poruncă să se picteze pe stâncă Icoana Sfintei Treimi. Într-o altă descriere, se arată că doi călători din Muntenia ar fi trecut prin Valea Timişului într-o trăsură. La un moment dat, caii s-au speriat şi au luat-o la galop fără control. Călătorii au făcut legământ că, dacă vor scăpa teferi, vor aduce jertfă lui Dumnezeu. Trăsura s-a oprit, iar cei doi călători au cerut ca acolo să fie pictată o icoană pe stâncă.
Istorisirile nu se termină aici. Într-o altă povestire se spune că un negustor de vite a fost surprins în „Duminica Tuturor Sfinţilor” de o furtună puternică, iar un fulger a despicat stânca sub care se adăpostise. Prin minune Dumnezeiască, el nu a păţit nimic, cu toate că venea de la muncă tocmai în „Duminica Tuturor Sfinţilor”. Preotul din sat l-a sfătuit ca în acel loc să zugrăvească Icoana Sfintei Treimi, pentru că a scăpat de primejdie. De atunci, negustorul nu a mai lucrat niciodată duminica.
Toate aceste legende sau povestiri sunt doar mărturii orale, care nu pot fi luate ca dovezi istorice. Cu toate ne arată, însă, evlavia oamenilor, încrederea lor în darurile lui Dumnezeu, recunoştinţa celor care au scăpat din primejdii.
Totodată, se mai vorbeşte şi despre fiul meşterului care ridica biserica din Armeniş şi care a ţinut neapărat să pună el crucea pe vârful turnului, împotriva voinţei tatălui său, dar că a căzut de pe turla bisericii şi a murit. Pentru iertarea păcatelor sale, tatăl îndurerat ar fi zugrăvit icoana de la Piatra Scrisă.
Indiferent, însă, de ce spun legendele, minunile petrecute la Piatra Scrisă au rămas, mai ales după ce sunt persoane care susţin că s-au vindecat, în urma rugăciunilor susţinute la Icoana Sfintei Treimi. De la persoane care au venit în cărucioare şi ar fi plecat pe picioarele lor, până la oameni care în urma rugăciunilor şi-ar fi recăpătat vederea, Icoana Sfintei Treimi ar fi făcut minuni pentru toţi. Iar una dintre minuni este chiar faptul că pictura a rezistat în timp pe acea stâncă.
Episcopia Caransebeşului susţine că o primă menţiune documentară despre Piatra Scrisă apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecut „Stânca Sfintei Treimi”. Icoana a fost restaurată în anul 1822 de pictorul Moise Buru Scriitorul, din Caransebeş. În anul 1929, familia Ana şi Vasile Dragomir din Slatina Mică a ridicat o capelă în amintirea unicei lor fiice, care a decedat la doar vârsta de 26 de ani. Capela avea opt metri lungime în exterior şi patru metri înălţime, iar în interior de 3,5 metri lungime, trei metri lăţime şi 3,50 metri înălţime. În anul 1930, Episcopia Caransebeşului a venit în ajutorul mănăstirii, construindu-i o casă cu etaj pentru personalul monahal şi o clopotniţă, astfel apărând aşezarea monahală numită Schitul de la Piatra Scrisă.
După anul 1990, s-a refăcut capela, s-a construit un altar de vară pe dealul din apropiere, iar din cauza poziţionării la marginea drumului european, la iniţiativa părintelui ieromonah Hristofor Bucur, s-au amenajat în vecinătatea altarului de vară un nou corp monahal şi o nouă biserică. Biserica este ridicată în stil bizantin, având 30 metri lungime, 12 metri lăţime şi aproximativ 20 metri înălţime.
În fiecare an, la praznicul „Duminicii Tuturor Sfinţilor”, atunci când se sărbătoreşte hramul mănăstirii unde sunt şase vieţuitori, credincioşii din zonă participă la un pelerinaj la Icoana Sfintei Treimi de la Piatra Scrisă. Cu această ocazie, chiar şi credincioşii romano-catolici vin în pelerinaj, aici, în „Duminica Tuturor Sfinţilor”.
Prin grija Centrului Eparhial al Episcopiei Caransebeşului şi prin aportul întregii obşti, condusă de părintele stareţ, protosinghelul Paisie Sadici, la noua biserică a mănăstirii s-au făcut lucrări de finisaj. De asemenea, s-a introdus încălzirea centrală şi s-a amenajat un pangar (masă pe care se vând lumânările în biserică).
La terminarea acestor lucrări a avut loc târnosirea bisericii, pe data de 22 iunie 2008, la sărbătoarea „Duminica Tuturor Sfinţilor”, de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului.
„După Dobrogea, în mod cronologic, Banatul este a doua regiune din România unde s-a dezvoltat viaţa monahală. Şi cum spun izvoarele istorice, Sfântul Andrei a fost întâiul apostol care a ajuns la Marea Neagră, pentru a-i creştina pe daco-romani. Pentru credinţa sa, Sfântul Apostol a fost bătut şi răstignit pe o cruce în formă de X, în oraşul Patras din Grecia. Apoi, ucenicii lui s-au dus de-a lungul Dunării până în Banat şi au răspândit creştinismul încă din primul secol după Hristos”, susţine prof.univ. Gheorghe Popovici, în cartea sa „Banatul Montan – Ghid turistic”.
Cu toţii ar trebui să cunoaştem atmosfera de evlavie a unei mănăstiri din Caraş-Severin, chiar dacă nu sunt atât de cunoscute ca cele din Moldova. Pe lângă Mănăstirea de la Piatra Scrisă, sunt multe altele cărora credincioşii ar trebui să le treacă pragul.
Cu siguranţă, o dată ajunşi în Caraş-Severin, turiştii ar trebui să viziteze cea mai veche mănăstire ortodoxă românească din Banatul Montan, cu un trecut neîntrerupt al vieţii monahale. Aceasta este Mănăstirea Călugăra, aflată în inima muntelui şi a codrilor seculari, încă de la întemeierea sa, în anul 1859. Mănăstire poartă hramul Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie) şi se spune că şi în ziua de astăzi, credincioşii pot asculta îngerii cântând pe Valea Călugărului. Corul îngerilor s-a auzit prima dată în 1830, iar din evlavie, oamenii au dus icoane şi le-au agăţat în copacii din apropiere stâncii. Interesant este că şi în prezent, într-un fag bătrân, de peste o sută de ani, se poate vedea încrustată icoana Sfântului Prooroc Ilie, fără a fi acoperită de scoarţă.
Printre acestea, se află şi Mănăstirea Teiuş, aflată într-un peisaj de poveste, aflat la doar trei kilometri de municipiul Caransebeş. Aici, în dimineaţa praznicului de Sfânta Maria Mare, la data de 15 august, femeile din Ţara Gugulanilor vin la mănăstire cu flori şi cu ciorchini de struguri din soiuri văratice şi le dau oaspeţilor credincioşi „coliva de struguri”. Tot atunci, bărbaţii îşi schimbă pălăriile cu căciuli, semn că vara a trecut şi că se apropie toamna.
Printre lăcaşele de cult vizitate des din Caraş-Severin se regăseşte şi Mănăstirea Almăj-Putna, cea care îşi serbează hramul „Schimbarea la faţă”, la data de 6 august.
Mai pot fi vizitate şi Mănăstirile Vasiova, Slatina Nera, Brebu, Gornea-Sicheviţa, Băile Herculane, ori schiturile de pe Muntele Semenic, Muntele Mic şi Bogâltin, toate aflate sub „rânduiala” Episcopiei Caransebeşului. Şi toate sunt amplasate în locuri retrase, în mijlocul naturii, unde şoaptele rugăciunilor sunt mai aproape de Dumnezeu şi unde îţi regăseşti, de fiecare dată, liniştea interioară. (Text: Agerpres, Foto: episcopiacaransebesului.ro)
