Pământ cu vechi tradiţii în istorie, teritoriul actual al judeţului Călăraşi a cunoscut toate etapele dezvoltării istorice a poporului român. Dovezile materiale scoase la iveală de săpăturile arheologice sistematice sau întâmplătoare, precum şi mărturiile documentare, atestă, pe de o parte, vechimea existenţei populaţiei româneşti pe aceste meleaguri, iar pe de altă parte, unitatea şi continuitatea în timp şi spaţiu a populaţiei autohtone.
Cele mai vechi urme de locuire umană în această zonă, scoase la iveală în arealul localităţilor Olteniţa, Călăraşi, Căscioarele, Radovanu ş.a., datează din Neolitic, şi aparţin Culturii Gumelniţa (mileniile III-IV î.Hr.). Din perioada de trecere de la Epoca bronzului la cea a fierului, reprezentative sunt descoperirile de la Călăraşi şi Coslogeni, aceasta din urmă fiind caracterizată prin aşezări de tip cenuşar, de colibe sau bordeie, cu ceramică simplă cu decor plastic rudimentar, care, de altfel, a dat şi numele Culturii Coslogeni (secolele XIV-XIII î.Hr.).
Continuitatea şi intensificarea locuirii teritoriului actualului judeţ sunt legate de existenţa triburilor trace şi apoi geto-dace, care aveau aşezări întărite şi bine închegate în secolele II-I î.Hr., cum era cea de la Chirnogi. Vestigii romane au fost descoperite în arealul localităţilor Jegălia (secolul al III-lea d.Hr.), Independenţa, Curcani şi Spanţov (secolul al IV-lea d. Hr.). Vetre româneşti de locuire statornică au fost scoase la lumină la Curcani (secolele IX-X) şi Radovanu (secolul X şi secolele XV-XVI).
Intensificarea schimbului de mărfuri a făcut ca, începând cu secolul al XV-lea, să apară la răscruci de drumuri (mai întâi sub formă de sate, apoi târguri şi mai târziu ca oraşe Olteniţa şi Călăraşi) adevărate centre de schimb ale produselor agricole şi meşteşugăreşti. Astfel, la 1515 este atestată documentar Olteniţa şi la 1 iunie 1541 Călăraşi (Crăciani). Însă de la sfârşitul secolului al XIV-lea, în apropiere de vărsarea Mostiştei în Dunăre, se dezvoltă oraşul medieval Cornăţel (Mănăstirea de azi).
În timpul domniei lui Mihai Viteazul (1593-1601), locuitorii acestor meleaguri au fost antrenaţi în lupta antiotomană. „Anonimul Cantacuzinesc” aminteşte că în ianuarie 1595, în timp ce Preda şi Radu Buzescu incendiază Hârşova, banul Mihalcea ardea Dârstorul (Silistra) trecând desigur pe la Lichireşti (azi Călăraşi). Mihai Vitezul, venind dinspre Silistra, atacă Turtacaia, apoi trece Dunărea îngheţată la Olteniţa.
În secolul al XVII-lea, războaiele ruso-turce din 1765-1774 şi cele ruso-austro-turce din 1788-1891 s-au desfăşurat în mare măsură pe teritoriul judeţului Călăraşi. Lupte puternice au avut loc în raza satului Ulmu în 1791, în urma cărora turcii au fost înfrânţi şi alungaţi peste Dunăre.
De asemenea, războiul ruso-turc din 1806-1812 aduce mari pagube acestei zone, turcii fiind înfrânţi succesiv la Ulmu (1806) şi Obileşti (1807). Armistiţiul încheiat pe 24 august 1807, la Slobozia, prevedea evacuarea trupelor ruseşti din Ţara Românească şi Moldova, însă ţarul a refuzat ratificarea acestuia.
Devenit, la sfârşitul secolului al XVII-lea, căpitănie de margine a Ţării Româneşti şi, mai apoi, reşedinţă a Călăraşilor ştafetari ai lui Constantin Brâncoveanu, o categorie aparte a populaţiei care făcea serviciul de curierat pe traseul Bucureşti – Constantinopol, Călăraşiul (Lichireşti cum se numea iniţial) devine târg, în 1734, iar în aprilie 1833, odată cu învestirea sa în funcţia de reşedinţă a judeţului Ialomiţa, este ridicat la rangul de oraş.
Începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, un rol important în activitatea economică a judeţului l-au jucat cele două porturi de la Călăraşi şi Olteniţa, prin care se exportau cantităţi importante de cereale, petrol, cherestea etc.
Olteniţa
Judeţul Călăraşi a fost prezent în evenimentele de mare rezonanţă istorică din secolele XIX-XX: Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859, războiul pentru cucerirea independenţei de stat din anii 1877-1878, unde au participat numeroşi ostaşi călărăşeni, răscoalele ţărăneşti din 1888, începute la Urziceni şi cu ecou în Armăşeşti, Broşteni, Alexeni, Condeeşti, Miloşeşti, Misleanu, Griviţa şi Slobozia, Primul Război Mondial (1916-1918) şi cel de-Al Doilea Război Mondial (1941-1945), în care jertfa a mii de ostaşi din Călăraşi a fost pusă la temelia apărării şi eliberării ţării.
În 1778, o parte din teritoriul actualului judeţ figura ca plasă în cadrul judeţului Ialomiţa. În 1832, oraşul Călăraşi a devenit reşedinţa judeţului Ialomiţa, prin mutarea acesteia de la Urziceni, ca urmare a gravitării hinterlandului cerealier al Câmpiei Române către oraşele-porturi dunărene, funcţie pe care a păstrat-o până în 1950, când a devenit reşedinţa centrului raional omonim din fosta regiune Ialomiţa. Prin reorganizarea administrativ-teritorială din 17 februarie 1968, când au fost desfiinţate regiunile şi raioanele şi au fost reînfiinţate judeţele României, cea mai mare parte a teritoriului actual a judeţului Călăraşi a intrat în componenţa judeţului Ialomiţa, iar o altă parte în judeţul Ilfov.
Ca urmare a modificării Legii nr.2/17.02.1968, în temeiul Decretului Consiliului de Stat nr.15 din 23 ianuarie 1981, au fost înfiinţate judeţele Călăraşi şi Giurgiu, prin desfiinţarea judeţului Ilfov şi modificarea limitelor judeţului Ialomiţa. (Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org)
