Olteniţa, municipiu în judeţul Călăraşi, port fluvial, este situată pe malul stâng al Dunării, în Lunca Dunării, în aval de confluenţa fluviului cu râul Argeş, la 5-15 m altitudine, la 60 km sud-est de Bucureşti.
În perimetrul oraşului Olteniţa, la cca 3 km est de centru, pe movila Gumelniţa, au fost descoperite în 1925 şi 1960 vestigiile unei mari aşezări eneolitice (mileniul IV î.Hr.), aparţinând Culturii Gumelniţa, extinsă pe cca 2 ha, cu mai multe niveluri de locuire. Principala caracteristică a culturii Gumelniţa este dată de vasele ceramice cu forme specifice (vase înalte cu gât dublu, castroane tronconice cu buza înaltă, străchini larg deschise cu buza întoarsă spre interior, vase de provizii cu corp cilindric şi fund tronconic etc.) modelate cu mâna, arse, decorate cu motive spiralice-meandrice, realizate prin incizie sau excizie şi pictate (cu alb, roşu sau grafit), sau cu brâuri în relief, alveolare. Bine reprezentate sunt şi plastica antropomorfă (figurine feminine sau perechi, din teracotă, idoli, figurine cu vas pe cap) şi cea zoomorfă (bovine, păsări etc.).
Se presupune că, în timpul Imperiului Roman, cetatea numită Daphne se afla pe teritoriul actual al oraşului Olteniţa. În timpul împăratului Constantin cel Mare (337-377) aceasta s-a numit Constantiana Daphne şi avea rol în întărirea limesului dunărean. Aşezarea Daphne este menţionată de către Procopius. Săpăturile arheologice din arealul oraşului au mai scos la iveală obiecte de podoabă, tezaure ş.a. datând din Evul Mediu.
Localitatea Olteniţa apare consemnată documentar, prima oară, într-un act emis de domnul Ţării Româneşti Neagoe Basarab (1512-1521) la 13 aprilie 1515, apoi şi într-un hrisov emis de domnul Radu de la Afumaţi (1522-1529) la 1 iunie 1526. Ea apare, de asemenea, notată pe prima hartă a Ţării Româneşti întocmită de stolnicul Constantin Cantacuzino.
Olteniţa a fost martora a numeroase războaie şi lupte duse pe aceste meleaguri în Evul Mediu şi în epoca modernă, precum cele purtate de voievodul Mihai Viteazul (1593-1601), în 1594-1595, împotriva cetăţilor turceşti din dreapta Dunării, sau luptele dintre austrieci şi turci.
Datorită poziţiei sale geografice şi beneficiind de un pământ fertil, vegetaţie bogată, faună diversă, climă temperată etc. şi fiind un vad bun de trecere peste Dunăre, cap de pod şi loc de depozitare de grâne, vamă, punct de carantină şi graniţă, Olteniţa şi-a dobândit un important rol economico-social, lucru ce a determinat fondarea la 23 aprilie 1853 a oraşului Olteniţa.
În timpul Războiului de Independenţă a României (1877-1878), după ce la 12/24 aprilie 1877 Rusia a declarat război Turciei, mai multe oraşe de pe malul românesc, între care şi Olteniţa, au fost bombardate de către turci. Pe teritoriul oraşului s-au desfăşurat lupte şi în timpul celor două Războaie Mondiale.
În 1950, Olteniţa a căpătat statut de oraş raional şi reşedinţă a raionului Olteniţa din regiunea Bucureşti, statut ce s-a păstrat până în 1968, când a redevenit oraş component al judeţului Ilfov (reînfiinţat). În 1981, cu ocazia unei reorganizări administrative regionale, oraşul a fost transferat la judeţul Călăraşi. Oraşul a primit statut de municipiu în 1997. La recensământul populaţiei efectuat în 2011 municipiul Olteniţa număra 24.822 de locuitori.
Dintre obiectivele de interes cultural şi turistic sunt de amintit cele câteva situri arheologice („Gumelniţa”, aflat la 3 km de oraş, situl de la „Valea Mare” şi cel de la „Coada Lupului”, cu aşezări din perioada La Tene, situl de la „Renie”, cu urmele unei aşezări eneolitice atribuită culturii Cernavodă I), Muzeul de arheologie şi istorie (unde sunt expuse unelte din piatră şi os, ceramică, figurine aparţinând culturii Gumelniţa), biserica având hramul „Sfântul Nicolae” (1855), Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, ridicat în 1930, Turnul de apă (începutul secolului al XX-lea); Hotelul Victoria (1900) ş.a. (Text: Agerpres, Foto: radio-oltenita.ro, olteniteanul.ro)
