Cel născut în ziua de 3, 12, 21, 30 a oricărei luni indică o persoană energică, vioaie, cu o bună rezistenţă psihică şi fizică. Are un mare talent de a se exprima în public, unde întotdeauna lasă o impresie bună.
Persoana cu cifra de vibraţie interioară 3, NU consideră că doar gestul contează şi va dori mai degrabă un cadou care să arate că este apreciat la justa sa valoare.
Poţi să investeşti cu încredere în cosmetice de firmă sau alte produse de întreţinere corporală, parfumuri fine de calitate, bijuterii, haine sau alte obiecte decorative, accesorii, pe care va şti cu siguranţă cum să le asorteze astfel încât să iasă în evidenţă atunci când îşi face apariţia în societate.
Sunt persoane sensibile şi cu un spirit artistic dezvoltat, le place să se exprime în scris, prin muzică, pictură sau orice altă formă de artă şi o fac foarte bine… îi puteţi impresiona plăcut oferindu-le o agendă personalizată, cu un aspect exterior plăcut, în care să-şi exprime cele mai diferite sentimente şi trăiri, un set de pictură ori o cameră foto performantă cu care va surprinde cele mai frumoase peisaje în timpul său liber. De altfel, îi veţi impresiona cu orice tip de gadget de ultimă generaţie, un produs tehnologic inovator prin care să fie permanent în contact cu prietenii, cu familia şi cu noutăţile din jurul lor.
Evitaţi obiectele care le pun răbdarea la încercare, lucrurile care cer migală în mânuirea sau întreţinerea lor, cum ar fi un joc de puzzle, un set de cratiţe/tigăi sau un set de cuţite. În schimb, îi veţi putea oferi un cuţit de vânătoare, numai bun de folosit atunci când va merge cu cortul său în drumeţii. De asemenea, îi va face mai multă plăcere o invitaţie/un bilet la o competiţie sportivă, un concert sau un abonament la sala de fitness, decât o piesă de teatru ori un film.
O cină romantică de asemenea îl/o poate flata, atâta timp cât nu vă uitaţi la preţul din meniu… nu sunt persoane gurmande, însă le place să fie răsfăţate şi să se simtă bine, mai ales că este aniversarea lor. Un pachet complet la un salon de îngrijire corporală va fi de asemenea binevenit, la fel şi un tratament la spa.
Spre deosebire de alţii, un 3 se va simţi şi mai bine dacă îl vei însoţi în jacuzzi sau în camera de masaj, unde va putea să-ţi împărtăşească sentimentele de plăcere şi împlinire, nu va căuta să se bucure de unul singur. În acelaşi timp, vor fi impresionaţi dacă vor fi trataţi cu toată atenţia cuvenită unei personae importante, indiferent de vârstă, statut social sau intelectual, le va face plăcere ca (cel puţin) în acea zi să fie în centrul atenţiei.
Culoarea care i se potriveşte cifrei de vibraţie 3 este bleu, deci dacă obiectul pe care îl vei face cadou va avea această culoare va veni cu un plus de energie pentru persoana respectivă. De asemenea, un lănţişor, o brăţară, o broşă sau orice alt accesoriu care să conţină o piatră de safir sau turcoaz o va energiza şi proteja. (Text: secretulnumerelor.ro, Foto: themenic.com)