Târgul Drăgaica este o sărbătoare tradiţională din zona Buzăului, care are loc în fiecare an între 12-24 iunie, cu ritualuri agrare şi războinice ce fac trimitere la zeiţa fecundităţii, Ceres. Această sărbătoare ancestrală poate fi privită în triplă ipostază.
Întâi de toate, este sărbătoarea închinată debutului strângerii recoltelor, un prilej de sărbătoare şi de bucurie pentru belşugul holdelor. Drăgăicile sau Sânzienele sunt un fel de vestale care amintesc riturile protecţiei şi fecundităţii agrare a zeiţei Ceres. În cursul zilei de 24 iunie aveau loc ritualuri care începeau în zorii zilei şi durau până la răsăritul soarelui. Fete îmbrăcate în ii şi fote de sărbătoare, cu capetele acoperite cu marame albe şi coroniţe de flori de drăgăicuţă, încinse la brâu cu cordoane din aceleaşi flori, se îndreptau spre câmpul cu rodul cel mai bogat, vesele şi jucăuşe. De acolo, cu spice în mână, se întorceau în sat la locul de horă, unde începeau adevărata petrecere.
În al doilea rând, este târg, iarmaroc, mare bâlci atestat din secolul al XV-lea, cu rol foarte important în comerţul cu lână. Ziua Drăgăicii este 24 iunie, după ce se tund oile. Era situat la întretăierea drumurilor comerciale care legau Dobrogea cu Braşovul şi Transilvania, aşa-numitul drum al transhumanţei, Moldova cu capitala Ţării Româneşti – Târgovişte, şi lega comerţul dunărean cu zonele de munte. Târgul, amintit pentru importanţa lui de Dimitrie Cantemir în “Descrierea Moldovei”, este menţionat ca aducător de mari venituri într-un document din 26 august 1778, de la Alexandru Ipsilanti.
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, târgul „Drăgaica” este mutat la marginea Buzăului, la Bănceşti, sat aparţinător comunei Simileasca, Alexandru Ipsilanti încredinţându-l, printr-un hrisov domnesc, datat august 1778, Episcopiei, când i se acordă vama târgului odată cu scutirea de oierit, cu toate veniturile sale obţinute, în principal, din desfacerea produselor agricole, dar şi a altor mărfuri ale crescătorilor de vite ori ale meşteşugarilor veniţi pe ruta Lemberg – Cernăuţi – Bacău – Buzău – Silistra – Constantinopole, cunoscută ca Drumul Bogdanului sau Drumul Mare.
În al treilea rând, este o sărbătoare creştin-ortodoxă, Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, numit Înaintemergătorul, pentru că a anunţat venirea lui Iisus.
Cele două sărbători – profană şi creştină – şi-au dat mâna într-un târg-bâlci unde se întâlnesc producători din toată ţara şi din toate domeniile. Prin tradiţie, în această zi de mare sărbătoare, familii întregi, de la copii la bunici, merg împreună la bâlci pentru a mânca mici sau gogoşi, halviţă ori baclava, a bea bere şi vin şi a cumpăra obiecte exotice cum ar fi pălării de pai, ochelari de soare, şi a se da în lanţuri, aşa-zisele comedii.
„Niciun document istoric, până în jurul anului 1500, nu indica o dată precisă referitoare la naşterea Drăgăicii sau a Sânzienelor, dar este cert că apariţia unui cult al roadelor, în opinia etnologilor, este vechi de milenii, fiind motivată, în acest areal, de aşezarea geografică a zonei, aflată la intersecţia drumurilor de transhumanţă într-un loc aidoma celui din balada Mioriţa„, susţine publicistul Viorel Frâncu, autorul unei lucrării dedicate acestui târg.
Sărbătoarea de Sânziene, din 24 iunie, de ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cel care a avut menirea de a-l vesti lumii întregi pe Mesia, este imperios legată de cultul recoltei, al vegetaţiei, fecundităţii. Vechimea şi complexitatea sărbătorii explica polisemantismul cuvântului Drăgaică, un amestec între păgânism, vrăjitorie şi creştinism primar. Sânzienele sau Drăgăicile sunt catalogate de mitologia românească drept nişte zâne rele – iele, care se manifestă în ziua Sfântului Ioan Botezătorul de Vară, numele acestora fiind preluate în basme şi legende cum ar fi Ileana Cosânzeana. Mircea Eliade este de părere că Sânzienele provin dintr-un cult roman al zeiţei Diana, acceptat şi de populaţia din Dacia Romană: „Numele unui grup special de zâne, Sânzienele, derivă probabil din latinul Sanctae Dianae, Sânzienele, zâne mai curând binevoitoare, şi-au dat numele importantei sărbători a Sfântului Ioan Botezătorul”.
Legat de originea şi semnificaţia originară a obiceiului de Drăgaică, etnologul Ovidiu Bârlea spune că „Drăgaica pare o rămăşiţă din practicile antice, prin care zeităţile protectoare ale recoltelor erau solicitate să apere lanurile”, astfel că „fetele drăgaice continuă rolul preoteselor Ceres şi Diana”. Existenţa serbărilor populare la vremea recoltării grâului este atestată, pentru prima oară, de monezile din secolul IV î.Hr., descoperite la Tomis şi Callatis, care aveau pe revers chipul zeiţei Demeter – zeiţa belşugului, cu o coroniţă pe cap şi în mână cu spice de grâu.
„Numeroşi bătrâni din comunele Gura Teghii, Costeşti, Verneşti, Săhăteni, Pietroasele şi Lopătari ne-au certificat că jocul Drăgaicei este executat numai de fete şi că, uneori, apare şi un băiat, care duce un steag împodobit cu grâu, flori de câmp, în special drăgaică, pelin, ceapă, usturoi şi panglici colorate”, afirmă publicistul Viorel Frâncu.
Începutul recoltării se pregăteşte şi se realizează prin rituri şi ceremonii. Personajul principal, o fată de măritat cu o sabie în mână, însoţită de celelalte drăgăicuţe, cu cununi de spice de grâu, colindă satele pentru ca în final să ajungă în târg.
„Şi-au venit Drăgăicile,
Să culeagă spicele,
Spicele sunt măricele (bis),
Drăgaicele frumuşele (bis).
Şi-au venit Drăgăicile,
Să reteze spicele,
Grâu în spic ca vrabia (bis),
Şi în pai ca trestia (bis).”
De aceea, la Drăgaică sau Sânziene, începe recoltarea plantelor care îşi încheie ciclul biologic: sânziana sau drăgaica, cicoarea, sulfina, iarba „Sfântului Ioan”, secara şi grâul.
În acelaşi sens, italianul Anton Maria del Chiaro completează, la 1718, descrierea Drăgăicii făcută de Cantemir, de data aceasta localizând-o în zona Munteniei: „Este curios, de asemenea, şi spectacolul pe care obişnuiesc să-l facă în ziua de Sfântul Ioan, când câteva fete se îmbracă bărbăteşte, iar una dintre ele, rămânând în haine de fată, ţine în mână o sabie goală şi colindă în felul acesta, ca să strângă bani, pe la casele boierilor, jucând şi reprezentând pe Irodiada şi pe călăul Sfântului Înaintemergător. Acea fată care joacă cu sabia în mână e numită la români «Drăgaica»”.
Deşi spiritul tradiţional al târgului Drăgaica a apus, numărul celor ce trec pragul acestuia, în care comerţul se îmbină cu distracţia, rămâne în continuare ridicat. 200-300 de comercianţi din nouă judeţe sunt prezenţi la Buzău în perioada 13-24 iunie, la fiecare ediţie a târgului Drăgaica.
Pe lângă comercianţii tradiţionali de turtă dulce sau pălării de pai, cel mai cunoscut târg de la Curbura Carpaţilor vreme de cinci secole este un prilej de a face cunoscute mărcile tradiţionale ale regiunii de la poalele Munţilor Carpaţi – cârnaţii de Pleşcoi, covrigii de Buzău, vinul Tămâioasa de Pietroasele, ţuica de Pătârlagele, precum şi nelipsiţii mici, „udaţi” cu bere. La deschiderea oficială participă, an de an, cântăreţi de muzică populară cunoscuţi, precum şi ansamblul folcloric Plaiurile Mioriţei din Buzău.
Fănică Bârlă, viceprimarul municipiului Buzău, a declarat că, „în pofida crizei economice, la fiecare ediţie sunt prezenţi mulţi comercianţi şi producători din 10-15 judeţe ale ţării, media numărului persoanelor care-i trec pragul fiind, conform datelor oficiale, de circa 100.000”. (Text: Agerpres, Foto: jurnaluldebuzau.ro,newsbuzau.ro)
