În vara anului 1985, la finalul celor 16 ediţii ale taberei de sculptură în aer liber, în poienile Măgurei Buzăului au rămas pentru eternitate 256 lucrări de artă monumentală, lucrări reprezentative realizate de 163 de sculptori români.
„Tabăra de sculptură în aer liber de la Măgura este un adevărat fenomen care s-a dovedit un creuzet de talente şi de creaţie liberă, o şcoală de înaltă artă, recunoscută pe plan european. Această tabără constituie un început de drum pentru sculptura românească, dar şi pentru alte tabere asemănătoare care s-au desfăşurat sau se desfăşoară pe plan naţional”, susţine consilierul Ionel Stănuţă de la Direcţia pentru Cultură Buzău.
Cum a luat naştere fenomenul Măgura? Conform tradiţiei orale, iniţiativa aparţine sculptorului George Apostu, dar un aport la fel de important l-a avut şi Complexul funerar Rugăciunea din cimitirul Dumbrava din Buzău, realizat de marele Constantin Brâncuşi pe un soclu din piatră de Măgura. În anul 1969, după o a vizită la o tabără de sculptură în aer liber din fosta Iugoslavie, sculptorul George Apostu s-a întâlnit cu Brăduţ Covaliu, preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, şi i-a propus ca şi în România să fie creată o tabără de sculptură în piatră, asemănătoare cu a vecinilor noştri.
„Brăduţ Covaliu era la acea vreme deputat de Buzău în Marea Adunare Naţională şi a dorit să facă o bucurie alegătorilor săi, mai ales că în colegiul său electoral prim-secretar era Ion Sârbu, un om aplecat spre actul cultural, iar secretar cu problemele de cultură, Lazăr Băciucu, un ziarist cu multiple iniţiative în plan cultural. Aşa s-a născut tabăra de sculptură în piatră de la Măgura”, apreciază scriitorul Gheorghe Petcu.
Pentru că George Apostu a avut iniţiativa înfiinţării Taberei, marele artist a avut onoarea de a deschide Tabăra la ediţia I-a din 1970 cu sculptura nr.1, intitulată „Tatăl şi fiul”. Acesta a mai participat şi a ediţia a VI-a, în 1975, unde a realizat lucrarea „Lapone”.
Cu efortul conjugat al autorităţilor locale, al Uniunii Artiştilor Plastici din România, în august 1970 s-a pus temelia acestei tabere. Dovadă peste timp este „pisania” de început a taberei care consfinţeşte acest fapt. ,,Această piatră s-a înălţat azi ziua 18, luna August, anul 1970, la hotarul de început al acestei aşezări, dăruită sculpturii de judeţul Buzău”.
Urmează în continuare numele celor 16 sculptori care au deschis acest ansamblu monumental.
De la început s-a convenit ca tabăra să se desfăşoare pe durata lunii august, să lucreze mereu alţi 16 sculptori, iar fiecare să-şi conceapă pe loc lucrarea în funcţie de blocul de piatră pe care îl are la dispoziţie. „Singurul sculptor care a lucrat în toate cele 16 ediţii a fost preşedintele filialei UAP Buzău, sculptorul Gheorghe Coman. Cunoscutul artist plastic, veteran de război, a creat la Măgura acea atmosferă de emulaţie, de bună dispoziţie şi efervescenţă creatoare proprie marilor capodopere”, îşi aminteşte Rodica Panaitescu, participantă la ediţia cu numărul 15.
Înainte de sosirea artiştilor la Măgura, cioplitorii de la Ciuta scoteau din carieră 16 blocuri de piatră, de forme şi dimensiuni diferite. Tehnica de scoatere a pietrei este cea tradiţională, cu ajutorul dălţii, a toporului, a ţiului sau a penelor. Blocurile de piatră erau transportate cu utilaje grele într-una din poienile Măgurei şi amplasate aleatoriu, dar grupate ca să formeze un tot unitar, iar în final să se constituie într-o ediţie de sine stătătoare.
Pe lângă cantităţile pantagruelice de băutură, vin, ţuică şi mâncare aleasă pe care artiştii le primeau de la CAP-urile fruntaşe din judeţ, şi le consumau în incinta mănăstirii, ziua cea mare, decisivă pentru creaţia lor şi judecata de apoi a posterităţii, era tragerea la sorţi. Ideile apăreau doar în faţa blocului de piatră care putea să fie darnic sau, dimpotrivă, lipsit de noroc.
Blocurile de piatră erau numerotate şi în ziua deschiderii taberei cei 16 sculptori scoteau din „căciulă” un număr care indica blocul de piatră ce îi revenea spre a fi prelucrat. Extragerea era urmată de strigăte de bucurie, când blocul de piatră era generos, sau dimpotrivă, de dezamăgire, când piatra nu era mai mică. Toţi artiştii, fără deosebire, erau satisfăcuţi, căci piatra de Măgura era de calitate, iar tema era lăsată la inspiraţia fiecăruia.
Artiştii făceau înconjurul blocului de piatră, meditau îndelung, după care întocmeau schiţe sau simple crochiuri în urma unor dialoguri cu meşterii pietrari sau cu colegii de breaslă pentru ca, în final, blocul de piatră să capete forma operei de artă şi să intre în rezonanţă cu poiana şi pădurea din proxima vecinătate.
„Mirajul taberei de la Măgura a fost deplina libertate de creaţie, iar motto-ul taberei într-o perioadă de mari constrângeri artistice era Temă liberă, libertate totală de creaţie”, a mărturisit sculptorul Rodica Panaitescu, profesor la Liceul de artă Margareta Sterian din Buzău, participant la tabără.
Cioplitorii de la Ciuta erau prezenţi în tabără în toată această perioadă, ajutând sculptorii să-şi materializeze ideile creatoare, de la degroşatul pietrei până la finisajul propriu-zis.
La cele 16 ediţii au participat toate numele „grele” ale sculpturii româneşti din ultimele decenii şi de aceea o enumerare, fie şi ea aleatorie, se poate face cu greu. Ce a adus nou Măgura în sculptura românească şi mondială?
Jurnalistul Corneliu Ştefan, fost director al cotidianului Opinia din Buzău, comentator pasionat al celor 16 ediţii ale Taberei, consideră că la Măgura s-a creat „un Barbizon-sui generis”. „Cei 16 sculptori care se cunoscuseră destul de puţin urmau să lucreze cot la cot, un timp îndelung, într-un Barbizon-sui generis”, spunea Corneliu Ştefan.
Tabăra de la Măgura a adus nou în sculptura mondială „stilul gigant”. „În al doilea an, nu se mai considera nimeni pionier la Măgura. Totul fusese dovedit ca posibil. Sculptorii Nică Petre, Codre, Mihai Mihai, ei înşişi nişte uriaşi, au lansat atunci «stilul gigant», competiţia cu timpul prea scurt şi volumul ieşit din comun al pietrei”, susţine Corneliu Ştefan.
Cei 163 de sculptori, reprezentativi pentru sculptura românească, au dat pietrei, la Măgura, valori artistice nebănuite care şi astăzi sunt motiv de meditaţie şi reverie.
Singurul artist care a realizat 16 lucrări este sculptorul Gheorghe Coman, coordonatorul celor 16 ediţii. Gheorghe Coman s-a născut la 8 septembrie 1925, la Ploieşti şi a decedat pe data de 9 august 2005, în acelaşi oraş. A fost membru fondator al Uniunii Artiştilor Plastici din România (1951) şi al Filialei Buzău a Uniunii Artiştilor Plastici de la înfiinţare, în 1968, odată cu reînfiinţarea judeţului Buzău. Alături de George Apostu, Brăduţ Covaliu, Ion Sârbu, Lazăr Băciucu este considerat iniţiatorul Taberei de Sculptură de la Măgura.
La toate cele 16 ediţii Gheorghe Coman a realizat câte o lucrare: „Piatră de izvor” (1970), „Zbor” (1971), „Ambient” (1972), „Doamna Neaga” (1973), „Jertfa Brâncoveanului” (1974), „Şipotul” (1975), „Semn pentru o bătălie pierdută” (1976) , „Ţărancă”(1977), „Întâmpinare” (1978), „Vlad Vintilă Vodă” (1979), „Troiţa pentru Pârvu Mutu Zugravu” (1980), „Mioritică” (1981), „Troiţa pentru Ana lui Manole” (1982), „Martiriu” (1983), „Trecere” (1984), „Semne primordiale” (1985).
La toate cele 16 ediţii ale Taberei, el s-a dovedit un bun coleg, mediator şi artist desăvârşit. El a stabilit locul fiecărei ediţii şi a fiecărei lucrări. „Cei care au ajutat la bunul mers al taberei pe parcursul celor 16 ani au apreciat rolul excepţional al lui Gheorghe Coman în menţinerea unui climat de normalitate şi de creaţie. Căci nu era uşor să ai în jurul tău oameni cu o personalitate puternică, complexă, precum sculptorii”, mai spune scriitorul Gheorghe Petcu. (Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org, infopensiuni.ro)
