Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din centrul municipiului Râmnicu Sărat are o vechime de aproape cinci secole, fiind cunoscută drept “biserica grecilor”. Actualul edificiu brâncovenesc a fost ridicat iniţial în secolul al XVI-lea şi era închinat Muntelui Athos.
În această biserică se află o placă de marmură închinată prinţului Arkadi Suvorov, conte de Râmnic, nepotul celebrului general Alexandru Suvorov.
În anul 1789, la Râmnicu Sărat a avut loc o bătălie între trupele otomane şi cele austro-ruse.
„Placa de marmură aflată în incinta Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, închinată prinţului Arkadi Suvorov, conte de Râmnic, nepotul celebrului general Alexandru Suvorov, devenit „contele Râmniski” în urma unui eveniment tragic – moartea sa în apele învolburate ale Râmnicului – stă mărturie acestei confruntări”, a declarat istoricul râmnicean Mihai Ceauşu.
Bătălia din septembrie 1789 de „pe apa Râmnicului, la patru mile de Milcov” dintre trupele otomane şi cele austro-ruse s-a încheiat cu victoria aliaţilor. Prinţul de Saxa-Coburg şi generalul Suvorov au înfrânt armata turcă, care a lăsat pe câmpul râmnicean de luptă peste 10.000 de oameni, precum şi 68 de tunuri şi 100 de steaguri.
Osemintele tânărului conte de Râmnicu Sărat, îngropate în incinta bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, au fost repatriate la sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind depuse într-o biserică din Moscova.
Ultima şi cea mai semnificativă influenţă se datorează domnitorului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu. Domnul valah a găsit de cuviinţă să consolideze graniţa nord-estică a Ţării Româneşti prin monumente de arhitectură menite să înfrunte veacurile. La sfârşitul secolului al XVII-lea, în plină epocă creatoare, domnul Ţării Româneşti, aflând „loc iscusit”, cum scrie în hrisovul său din 1700, împreună cu velspătarul Mihail Cantacuzino, unchiul său, au ridicat şi înzestat o ctitorie la Râmnicu Sărat a cărei construcţie a fost începută în 1697.
Casa brâncovenească de la Râmnic este compusă dintr-un edificiu central, construit în stilul neoromânesc al secolului al XVII-lea, un pridvor amplu şi ferestre cu chenare largi, care sfârşesc în arc trilobat. Plastica faţadei aminteşte de stilul renascentist, la parter se deschid ferestre în plin centru, iar etajul are geamuri drepte. În sala mare, bolţile arcuite au ca punct central de sprijin statui din piatră, printre care şi celebra piesă „Samson şi leul”, aflată în prezent la Palatul Mogoşoaia.
Complexul brâncovenesc de la Râmnicu Sărat stă mărturie unor vremuri înfloritoare din istoria poporului român, dar şi rolului strategic pe care l-a avut oraşul de pe râul Râmnic.
Mănăstirea brâncovenească de la Râmnicu Sărat a fost zidită în intervalul 1691-1697 şi a avut un rol de apărare în dublu sens, militar şi spiritual. Radu vel logofăt Greceanu în a sa „Viaţă a lui Constantin Vodă Brâncoveanu” face o radiografie exactă a rolului şi rostului ctitoriei de la Râmnicu Sărat. ” … într-acest an al optulea din domnia Măriei Sale, s-au săvârşit şi mănăstirea pe care au făcut Măria sa la târgul Râmnicului, unde se proslăveşte Adormirea Născătoarei de Dumnezeu stăpânii noastre, care iar den pajişte şi den temelie o au zidit împreună cu unchiul Măriei Sale, Mihaiu Cantacuzino vel spătar, însă mănăstire mare şi cuvioasă cu chilii de piatră şi cetate împrejur, pentru ca fiind şi un loc ca acela de este în calea oştirilor şi mai mult a tătarilor. Drept aceea Măria sa au pus nevoinţă împreună cu unchiul Măriei Sale, ce s-au zis mai sus, de o au făcut cu tărie, ce multora scăpare şi apărare să fie, cu mili întărind-o şi cu toate cum se cade împodobind-o, la sfânta şi Dumnezeiască mănăstire de la muntele Sinai o au închinat-o vecinica pomenire”.
Nicolae Iorga venea deseori la Râmnicu Sărat, doar şi pentru simplul motiv de a admira aceste capodopere, pe care marele învăţat le considera „mari amintiri, opere de artă ce nu se pot lăuda îndeajuns”. Iată cum descrie marele savant biserica brâncovenească: „La început un strălucit pridvor. Are şase stâlpi în faţă, câte trei pe laturi. Nicăieri ei nu sunt aşa de frumoşi ca aici. Fiecare aproape îşi are forma originală, pe lângă cei cu flori, frunze, viţe suitoare, sunt alţii pe care se văd foi de dafin ori linii late ca galoanele de aur de pe vechile veştminte. Uşa se deschide într-un cadru sculptat, ca la Colţea, la Sinaia, mai mică aceasta. Iarăşi chipurile animalelor simbolice, care înfăţişează pe Evanghelişti, sfărâmate cu ciocanul, la cele patru colţuri. Inscripţia care cuprinde numele lui Mihai Cantacuzino cu al Brâncoveanului a rămas din cauza acestuia din urmă, căci pomenirea lui Mihai, ucis ca hain, a fost osândită de turci şi Nicolae Vodă Mavrocordat a îndeplinit osânda. În ea se vede înnoire interesantă: slovele nu se înşiră în linii drepte, ci alcătuiesc arcuri ca pe un văl ce s-ar ţine cu mâna de amândouă capetele. Pronaosul, Ťtinda femeilorť, cuprinde chipul lui Brâncoveanu şi altele … naosul e larg şi luminos, strănile au unghiuri de exagon. O catapeteasmă de zid, zugrăvită din nou la 1806 de meşterul călugăr lsaiia din Sinai, desparte de altarul foarte încăpător, care are în dreapta şi în stânga – cum nu mai aflăm aiurea – o proscomidie şi veşmântărie, destul de mari. La amândouă, duc uşi împodobite cu frumoase şi originale sculpturi in piatră”.
În anul 1700, Constantin Brâncoveanu dă un hrisov prin care închină Mănăstirea Râmnicului Sfântului Munte Sinai. Hrisovul, conceput împreună cu boierii divanţi, include două principii care, volens nolens, vor fi urmate de-a lungul timpului şi de ceilalţi domnitori, poate şi datorită crudului blestem cu care este întărit. În actul fundaţional, Constantin Vodă Brâncoveanu aruncă asupra urmaşilor săi, care nu vor respecta această închinare, următorul înfricoşător blestem: „Domnul Dumnezeu să-i judece la înfricoşata lui venire!”.
Primul principiu prevedea că Mănăstirea Râmnic se închină Muntelui Sinai, care va primi din venitul general două părţi. Cel de-al doilea, scuteşte mănăstirea râmniceană de toate dăjdiile, numeroase şi înrobitoare în acele vremuri, fiind investită totodată cu numeroase privilegii.
Istoricul Mihai Ceauşu consideră că „istoria medievală a Râmnicului va fi influenţată în mod fundamental de acest aşezământ religios, călăuzindu-se după privilegiile şi prestigiul de care se bucura orice mănăstire domnească închinată Sfântului Munte. Fundaţiunea Brâncovenească a atras, la rândul său, numeroase danii din partea boierilor mari şi mici din zonă, dar a grăbit şi stabilirea definitivă a reperelor oraşului actual. Decenii de-a rândul, de privilegiile domneşti acordate călugărilor, „mănăstirii nedajnice”, vor încerca să profite şi localnicii, negustori sau meşteşugari, care-şi vor stabili vadul în apropierea fundaţiunii domneşti”.
Ridicarea unei ctitorii în partea răsăriteană a ţării, cu rădăcini la Sfântul Munte, va avea o influenţă covârşitoare asupra culturii şi civilizaţiei locale, un impact benefic la trei secole după actul de ctitorire a marelui domn valah. Este, de departe, cea mai iscusită „bătălie” purtată aici, hotărâtoare pentru configuraţia europeană, prezentă şi viitoare a Slam Râmnicului.
În anii 90 ai secolului al XX-lea, sub fumul gros care acoperea cea mai mare parte a pereţilor, s-a descoperit pictura originală a celebrului zugrav Pârvu Mutu. O lucrare veche de 300 de ani, conservată în proporţie de 60%, la care nu s-a umblat niciodată, au constatat restauratorii.
În 1999 s-a dat undă verde lucrărilor de restaurare a picturii bisericii din cadrul Complexului brâncovenesc. O echipă de restauratori, condusă de cunoscutul pictor Gheorghe Nicolae, preşedintele secţiei de Artă plastică şi religioasă din cadrul UAP, a început lucrările „de sus în jos”.
Restauratorii au constatat că, în decurs de 300 de ani, cupola a suferit două cataclisme – un incendiu, uşor vizibil, pentru specialişti, şi o operaţiune de curăţare a pompierilor militari. Dacă incendiul este de dată incertă, intervenţia pompierilor este datată în anii „60. Din cauza fumului gros de lumânare care acoperise pictura, preotul paroh le-a solicitat pompierilor militari „să spele fiecare sfânt în parte”. Urmele jetului de apă se văd şi acum. Figura centrală, „Maica Domnului cu Fiul”, a fost puternic lovită de jet iar culoarea s-a degradat pe porţiuni mari. Au rezistat doar sfinţii de rangul al II-lea, aşezaţi discret pe la colţuri.
Restauratorii au mai constatat că etuva maşinii de pompieri nu fusese curăţată, motiv pentru care particulele de nisip s-au fixat în suprafeţele de culoare.
În urma noilor operaţiuni de înlăturare a fumului, pictorul restaurator Gheorghe Nicolae a constat că este vorba de celebra tehnică tip „giornato” a zugravului Pârvu Mutu. „Lucrările lui Pârvu Mutu sunt inimitabile”, a declarat unul din pictorii restauratori. „I s-a zis Mutu pentru că era taciturn şi avea foarte puţini ucenici. Spre deosebire de colegii săi de la 1700, care în semicalota pronaosului executau fără excepţie scene de mari dimensiuni, la Pârvu Mutu fiecare scenă biblică reprezintă o icoană migălos executată. Din câte se poate constata, întreaga lucrare de la această biserică este făcută de o singură mână”, a mai declarat acesta în momentul începerii lucrărilor de restaurare.
Descoperirea pictorilor restauratori are importanţa sa. Palatul brâncovenesc, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, stăreţia şi, mai nou pictura, aparţin în întregime stilului neoromânesc de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Odată cu restaurarea picturii, Complexul brâncovenesc de la Râmnicu Sărat îşi merită pe deplin, la fel ca Palatul Mogoşoaia, titlul de „bijuterie a civilizaţiei Evului Mediu românesc”. (Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org. citbuzau.ro)
