Vestigiile unor aşezări omeneşti din Neolitic, cu inventar arheologic bogat (unelte, arme, produse ceramice, podoabe etc.), au fost scoase la iveală în localităţile din jurul municipiului Braşov, iar urme materiale care dovedesc prezenţa unei populaţii locale pe aceste meleaguri, în Epoca bronzului, aparţinând Cultura Noua (secolele XIV-XII î.Hr.), au fost descoperite în cartierul Noua al municipiului Braşov, la Bod, Hărman, Cuciulata ş.a.
Urme edificatoare (monede, obiecte de podoabă etc.) din Epoca fierului (800 î.Hr. – secolele I-III d.Hr.), corespunzătoare perioadei dacice, au fost identificate în arealul localităţilor Braşov, Hărman, Codlea, Râşnov ş.a. Din vremea stăpânirii romane au rămas ca mărturii urmele castrelor de la Râşnov (anticul Cumidava) şi Hoghiz, iar perioada desăvârşirii procesului de formare a poporului român este ilustrată de descoperirile de la Cristian şi Şercaia (secolul al IV-lea), Feldioara (secolele IV-IX), Hărman (secolele VI-XIII), Comana de Jos (secolele VIII-IX), Braşov (secolele IX-XII) ş.a., care dovedesc o locuire intensă în Ţara Bârsei înainte de aducerea şi stabilirea aici a coloniştilor saşi, la mijlocul secolului al XII-lea.
Teritoriul braşovean este amintit în documentele secolelor XIII-XIV ca unitate administrativă aparte, unele dintre districtele româneşti şi comitatele de aici continuând să existe până în 1920, când, după înfăptuirea, în 1918, a statului naţional unitar român, a fost necesară reorganizarea administrativ-teritorială a României Mari.
De remarcat este faptul că o mare parte a teritoriului braşovean se suprapune unor forme vechi de organizare teritorială, numite „ţări”. În acest sens, cea mai veche unitate administrativă distinctă este Ţara Bârsei, amintită documentar, în 1211, cu numele Terra Borza, iar apoi Ţara Făgăraşului sau Ţara Oltului, consemnată documentar, în 1222, cu numele Terra Blachorum.
La sfârşitul secolului al XII-lea şi începutul secolului al XIII-lea, centrele meşteşugăreşti, în special oraşul Braşov, au devenit principalele furnizoare cu produse meşteşugăreşti ale Moldovei şi Ţării Româneşti. Dezvoltarea legăturilor comerciale ale Braşovului cu Ţara Românească şi cu Moldova, înlesnite de existenţa numeroaselor trecători naturale care străbat Carpaţii (Giuvala, Predeal, Predeluş, Bratocea, Boncuţa ş.a.) sunt ilustrate şi de faptul că domnii Ţării Româneşti au stăpânit Făgăraşul până în 1452, iar Mircea cel Bătrân şi fiul său, Mihail I, au stăpânit o perioadă (1395-1425) Cetatea Bran.
Un document important al vremii este scrisoarea adresată de către braşoveni, la 26 aprilie 1479, lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, în care proslăveau victoriile acestuia împotriva turcilor, care salvau interesele celor trei ţări române, şi prin care îl rugau pe bravul domn „…să binevoieşti a te apropia de această ţară spre a o apăra de acei turci prea cumpliţi”.
Din 1541, Transilvania, inclusiv teritoriul de azi al judeţului Braşov, a devenit principat autonom sub suzeranitate turcească.
În timpul luptelor pentru unificarea celor trei ţări române, Mihai Viteazul a locuit în cetatea Făgăraşului, iar după lupta de la Mirăslău (18 septembrie 1600), acesta s-a retras, cu familia sa, la Râşnov, pe care îl considera drept „un oraş al domniei mele”.
În 1688, braşovenii s-au împotrivit pătrunderii armatelor austriece şi încorporării Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic, cerând ajutorul domnului Ţării Româneşti, Şerban Cantacuzino.
Marea răscoală a meşteşugarilor braşoveni împotriva instaurării stăpânirii austriece a fost însă înăbuşită, iar conducătorii revoltei au fost condamnaţi la moarte. Răscoala a marcat, totodată, începutul luptelor antihabsburgice ale populaţiei de pe teritoriul Transilvaniei.
Jumătatea secolului al XIX-lea este marcată de Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania, în timpul căreia peste 3.000 de locuitori din Ţara Făgăraşului, sub conducerea lui Iovian Bradu şi Nicolae Orhidan, au incendiat numeroase case ale nobililor maghiari.
A doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX au fost dominate de continuarea luptei politice şi culturale a intelectualităţii româneşti din Transilvania pentru scoaterea naţiunii române din „situaţia înjositoare de popor tolerat” şi acordarea unor drepturi şi libertăţi democratice egale cu acelea ale altor naţionalităţi.
La Adunarea Naţională a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, judeţul Braşov a delegat 52 de cetăţeni aparţinând tuturor categoriilor sociale. După unirea Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918, viaţa economică şi social-culturală a judeţului Braşov a înregistrat o dezvoltare considerabilă, în cadrul căreia oraşul Braşov a devenit unul dintre cele mai puternice centre industriale şi culturale ale ţării.
Populaţia judeţului Braşov s-a ridicat cu revoltă împotriva Dictatului fascist de la Viena din 30 august 1940. Patru ani mai târziu, după 23 august 1944, când România s-a alăturat coaliţiei Naţiunilor Unite, au avut loc, pe teritoriul judeţului Braşov, puternice confruntări. Corpul vânătorilor de munte staţionat aici şi comandat de generalul Ion Dumitrache s-a implicat cu mult curaj în luptele de eliberare a oraşului. Lupte îndârjite au avut loc şi la Bod pentru apărarea postului de radio-emisie, la Teliu, Prejmer şi în alte localităţi.
În ceea ce priveşte fizionomia judeţului Braşov se remarcă faptul că, în 1854, pe o hartă publicată de E.A. Bielz, în SE Transilvaniei figura, printre altele, districtul (Kreise) Braşovului, alcătuit din zece preturi (Bezirk). În 1876 a avut loc o reorganizare a Transilvaniei, în urma căreia s-a înfiinţat Comitatul Braşov (1.499 km pătraţi), ce cuprindea fostul district Braşov şi o parte din districtul Făgăraşului şi Scaunul Cohalmului.
După crearea României Mari (1918), a avut loc o nouă organizare administrativ-teritorială, în 1921, când a fost înfiinţat judeţul Braşov, în componenţa căruia intrau oraşul Braşov, 3 plase (Bârsa de Jos, Bârsa de Sus, Săcele) şi 23 de comune.
În urma modificărilor intervenite în 1926, judeţul Braşov era format din oraşul Braşov şi 48 de comune grupate în patru plase (Bârsa de Jos, Bârsa de Sus, Săcele şi Zărneşti), menţinându-se în această formă până la 8 septembrie 1950, când a fost efectuată o reorganizare administrativ-teritorială după model sovietic, creând regiunea Stalin (formată din 8 raioane, 20 de oraşe şi comune), a cărei denumire a fost schimbată, la 24 decembrie 1960, în regiunea Braşov.
Prin Legea nr. 2/17 februarie 1968 privind organizarea administrativ-teritorială a României (cu modificările din 23 ianuarie 1981) s-a revenit la împărţirea pe judeţe a ţării, regiunea Braşov devenind judeţul Braşov, între limite mai mici, având în prezent 4 municipii – Braşov, Făgăraş, Săcele şi Codlea. (Text: Agerpres, Foto: brasov.ro, facebook.com/Centrul-Istoric-Braşov)
