Bonurile fiscale emise în data de 2 ianuarie 2017, cu o valoare de 338 lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 19 februarie.
La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 şi 31 ianuarie 2017. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Potrivit unui comunicat al MFP, selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, 19 februarie, a fost organizată prima etapă, respectiv extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare.
Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile.
Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.
În 2017, Ministerul Finanţelor Publice organizează extrageri lunare în cadrul Loteriei bonurilor fiscale şi două extrageri ocazionale, una de Paşte şi una de Crăciun, fondul anual de premiere fiind de 14 milioane de lei.(Text: Agerpres, Foto: click.ro)