Bonurile câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale sunt cele din 30 decembrie cu o valoare de 142 de lei

bonuri-fiscale-02

Bonurile fiscale emise în data de 30 decembrie, cu o valoare de 142 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bode duminică.

La această extragere au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 1 — 31 decembrie. Fondul total de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Conform Ministerului Finanțelor Publice, dacă numărul cererilor de revendicare depășește 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, deoarece nu pot fi decât de 100 de bonuri câștigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al C.N. ‘Loteria Română’ (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile. Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.

Vineri, 15 ianuarie, MFP a virat sumele aferente premiilor acordate în cadrul Loteriei bonurilor fiscale din data de 18 octombrie 2015, la care au participat bonurile emise în septembrie 2015. (Text: loto.ro, Foto: click.ro )