Bisericile de lemn din partea slovacă a zonei montane carpatice, aflate pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, sunt construite între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea.
Grupul este alcătuit din bisericile romano-catolice din Hervartov şi Tvrdosin, bisericile protestante (numite şi biserici articulare) din Hronsek, Lestiny, Kezmarok şi bisericile greco-catolice din Bodruzal, Ruska Bystra şi Ladomirova, la care se adaugă o clopotniţă din Hronsek. Aceste biserici fac parte dintr-un grup ce include alte 50 de biserici de lemn aflate pe teritoriul Slovaciei, aflate în principal în nordul şi estul regiunii Presov.
Potrivit site-ului UNESCO, whc.unesco.org, bisericile de lemn sunt exemplele unei tradiţii locale bogate a arhitecturii religioase, marcată de influenţe latine şi cultură bizantină. Edificiile prezintă unele variaţii tipologice în planurile de etaj, spaţiile interioare şi aspectul exterior datorită practicilor lor religioase respective.
Bisericile poartă mărturie cu privire la dezvoltarea tendinţelor arhitecturale şi artistice majore pe parcursul perioadei de construcţie şi la adaptarea acestora la un context geografic şi cultural specific. Interioarele sunt decorate cu picturi pe pereţi şi plafoane şi alte opere de artă care îmbogăţesc semnificaţia culturală a proprietăţilor, mai notează site-ul citat.
Una dintre aceste construcţii, Biserica Sfântul Francisc de Assisi din Hervartov, este de tip gotic, având o structură înaltă şi îngustă, fapt neobişnuit pentru bisericile de lemn. Datând din a doua jumătate a secolului al XV-lea, construcţia este cea mai veche de acest tip din Slovacia. Duşumeaua este făcută din piatră de râu, un alt fapt neobişnuit. În plină Reformă (1665) au fost adăugate picturi („Adam şi Eva în Rai” şi „Lupta Sfântului Gheorghe cu balaurul”). Altarul datează din anii 1460-1470, fiind restaurat în secolul 20.
Biserica Tuturor Sfinţilor din Tvrdosin este tot de tip gotic, fiind construită în a doua jumătate a secolului al XV-lea. În secolul al XVII-lea a fost modificată în stil renascentist. Altarul dedicat Tuturor Sfinţilor datează de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi este în stil baroc. Altarul original în stil gotic dedicat Sfinţilor Petru şi Ioan Botezătorul se găsesc în Muzeul de Artă din Budapesta.
În patrimoniul bisericii se găsesc mai multe obiecte de cult datând din acelaşi secol — al XVII-lea. Restricţiile arhitectonice ale Congresului din Sopron (1681) au dus la apariţia aşa-zisei arhitecturi articulare. Conform hotărârilor Sinodului, biserica trebuia construită într-un singur an, fără componente metalice şi fără turle.
Construcţia bisericii din Hronsek a început pe 23 octombrie 1725, fiind gata în toamna anului 1726, când a fost realizată şi construcţia clopotniţei. Biserica are o înălţime de opt metri şi formă de cruce romană cu laturile de 23 şi 18 metri. Elementele decorative sunt de inspiraţie scandinavă, ceea ce presupune participarea la construcţie a unor meşteri din Norvegia sau Suedia. Altarul se compune din şase tăblii pictate în 1771 de către Samuel Kialovic.
Biserica evanghelică articulară din Lestiny, regiunea Orava, a fost construită în 1688. Interiorul a fost pictat în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea şi reprezintă un ansamblu valoros. Altarul datează din secolul al XVIII-lea.
Biserica din Kezmarok a fost construită în 1717 şi este probabil cea interesantă din cele cinci biserici articulare existente încă în Slovacia, prin valorosul ansamblu mural conservat, dar şi prin frumuseţea decoraţiilor în lemn. Construcţia este opera meşterului Juraj Muttermann din Popradu şi are lăţimea de 30,31 metri, lungimea de 34,68 metri şi o înălţime de 20,60 metri, având o capacitate de 1.500 persoane, un număr mare pentru o biserică de lemn.
Pictura a început în anul 1717 şi s-a întins pe mai multe decenii. Sunt reprezentaţi apostolii, evangheliştii şi Sfânta Treime deasupra altarului. Acesta este opera meşterului Jan Lerch din Kezmarok, realizat între anii 1718 şi 1727, având în centru scena Calvarului. O mare valoare are şi orga, datând din 1720 şi extinsă în 1729. După restaurarea de amploare din 1990 biserica s-a redeschis cultului.
Biserica greco-catolică Sf. Nicolae din Bodruzal datează din 1658 şi e alcătuită din trei părţi în formă de pătrat interconectate de o axă est-vest, având trei turle. Pe acoperiş mai apar mici turle de formă bulb cu cruci de fier. Stilul bisericii este baroc. Lângă clădire se găseşte cimitirul, un turn clopotniţă din secolul al XIX-lea şi ziduri de piatră.
Se păstrează câteva fragmente murale din secolul al XVIII-lea, iconostasul, precum şi icoane din acelaşi secol. Două din turnuri au fost avariate în timpul Primului Război Mondial, fiind reconstruite în 1920. Între 1968 şi 1990 biserica a fost folosită atât de greco-catolici, cât şi de comunitatea ortodoxă. În prezent, aparţine comunităţii greco-catolice.
Biserica Sfântul Nicolae din Ruska Bystra, construită la începutul secolului al XVIII-lea, are două turle şi o structură asemănătoare locuinţei ţărăneşti tradiţionale. În patrimoniul bisericii se păstrează obiecte liturgice originale.
Biserica Arhanghelului Mihail din Ladomirova, construită în 1742, are aceeaşi formă ca cea din Bodruzal. Este realizată în totalitate din lemn. (Text: Agerpres, Foto: en.wikipedia.org)