Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în august 2010. Lăcaşul de cult, calificat de istoricul de artă francez Paul Henry drept „testamentul artei moldoveneşti”, nu a suferit modificări semnificative de-a lungul istoriei şi şi-a păstrat în totalitate integritatea structurii arhitecturale şi a picturii murale din secolele XV-XVI.
La cele opt biserici din Moldova incluse în Patrimoniul cultural UNESCO, construite din ultima parte a secolului al XV-lea până la sfârşitul secolului al XVI-lea, comisia de evaluare UNESCO evidenţiază pereţii exteriori acoperiţi cu picturi realizate prin tehnica frescei, considerate capodopere inspirate din arta bizantină.
Picturile formează un strat ce acoperă toate faţadele, înfăţişând cicluri complete ale unor teme religioase. Compoziţia lor excepţională, graţia chipurilor înfăţişate, armonia culorilor se îmbină perfect cu peisajul rural din împrejurimi – remarcă reprezentanţii UNESCO.
Lucrările de restaurare efectuate începând din anii ’70 s-au concentrat pe respectarea autenticităţii. Restaurarea acoperişului a însemnat redefinirea aspectului original, rezultat al documentării din surse iconografice. Zidurile interioare şi exterioare ale bisericii de la Mănăstirea Suceviţa sunt în întregime decorate cu picturi murale din secolul al XVI-lea, iar această biserică este singura care înfăţişează o reprezentare a scării Sfântului Ioan din Sinai, numită „Scara cerurilor” sau „Scara virtuţilor”.
Conform paginii manastirea-sucevita.ro, realizată de Fundaţia Culturală Artex, „pictura exterioară a bisericii din partea răsăriteană, în cele trei abside, desfăşoară un singur, dar uriaş, ansamblu pictural, numit «Cinul», (…) împărţit în şapte registre orizontale care ilustrează ierarhiile cereşti şi cele pământeşti: serafimii, îngerii, profeţii, apostolii, episcopii, martirii, pustinicii şi călugării”.
Pe faţada sudică a bisericii, de la extremitatea absidei, se desfăşoară un alt ansamblu pictural amplu, care se numeşte „Arborele lui Ieseu” şi „reprezintă simbolic genealogia fizică şi spirituală a lui Hristos – strămoşii şi toţi cei care i-au prorocit venirea pe Pământ”.
Potrivit „Îndreptarului de monumente istorice ‘Mănăstirea Suceviţa”, autor Ana Maria Musicescu (1967), „în complexul artistic pe care îl reprezintă mănăstirea Suceviţa – arhitectură religioasă, monastică, de apărare şi civilă, pictură, sculptură în piatră (…) – sunt îmbinate armonios două epoci de artă: una care continuă marea tradiţie a veacurilor XV şi XVI, cealaltă care deschide viitorul, indicându-i câteva din trăsăturile caracteristice”. Zidită la răspântie de veacuri, Suceviţa este ctitoria „primilor mari boieri urcaţi, fără tradiţie voievodală, pe tronul Moldovei”.
Conform aceleiaşi lucrări, Grigore Ureche a povestit în cronica sa că, sub pretextul de a merge să-şi sfinţească ctitoria – mănăstirea Suceviţa – „vlădica Gheorghe al Rădăuţilor, vornicul Ieremia şi paharnicul Simion, fiii lui Ioan Movilă, pârcălab de Hotin sub Petru Rareş, şi mai târziu mare logofăt, s-au bejenit în 1581, împreună cu alţi mari boieri, spre a scăpa de «răotăţile» lui Iancu Vodă Sasul (1579-1582)”.
Aceasta este cea mai veche ştire documentară despre mănăstirea Suceviţa. Începând cu 1586, hrisoavele vorbesc de „bogate danii-pământuri, sate, locuri de prisacă etc. – făcute de întreaga familie a Movileştilor «nou ziditei» mănăstiri Suceviţa, cu hramul «Sfintei Învieri»”. De data aceasta, este vorba despre monumentul pe care îl vedem şi în prezent.
În opera „O samă de cuvinte”, cronicarul Ion Neculce a povestit că „Ieremia Vodă a pus multă avere la mănăstirea Suceviţa într-un beci sub curţile domneşti. Iară dupa moartea lui vinit-au doamna cu ginerii ei din Ţara Leşască şi au luat ace avere toată, de s-au dus cu dânsa de au făcut oaste în Ţara Leşască şi au vinit în Moldova”.
Cu înfăţişarea unei cetăţi medievale, datorită zidurilor fortificate ce delimitează perimetrul complexului, Mănăstirea Suceviţa îşi întâmpină în zilele noastre vizitatorii cu „ecoul unei istorii multiseculare”.
„Întregul complex pe care îl reprezintă mănăstirea Suceviţa impresionează prin îmbinarea armonioasă dintre arhitectură (religioasă, de apărare şi civilă), pictură, sculptură (în piatră şi lemn) şi exemple ale artei decorative religioase”, arată siteul dedicat aşezământului.
În muzeul mănăstirii este păstrată o capsulă de argint aurit cu părul Elisavetei, soţia lui Ieremia Movilă. Istoria spune că „în anul 1617 Elisaveta împreună cu al său fiu, Alexăndrel, a fost prinsă de turci şi dusă în robie la Constantinopol, iar în semn de nemărginită durere, şi-a tăiat părul şi l-a trimis la Suceviţa”. (Text: Agerpres, Foto: manastirea-sucevita.ro, Video: Turism Land/youtube.com)
