Marghita este un municipiu din judeţul Bihor, situat în zona de contact a Câmpiei Barcăului cu Dealurile Viişoarei, pe malul drept al râului Barcău, la 130 m altitudine şi la 57 km NE de Oradea (reşedinţă de judeţ).
Există dovezi arheologice care atestă locuirea aici din Epoca bronzului, pe teritoriul satului Chet, subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului Marghita, sat a cărui primă atestare documentară este din anul 1397. Au fost descoperite şi urme ale locuirii dacilor liberi din bazinul Barcăului, din secolele III-IV d.Hr., pe teritoriul satului Ghenetea, de asemenea subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului, sat a cărui primă atestare documentară este din anul 1332.
Prima atestare documentară a localităţii Marghita datează din anul 1216. Dovezile arheologice atestă că încă de la începutul secolului XIII, pe Dealul Viilor, în partea estică a actualului municipiu, exista un grup redus de case, cu o populaţie mixtă de români şi maghiari.
Din punct de vedere istoric, municipiul Marghita face parte din ţinutul Bihorului (Ţara Crişurilor). După o veche legendă, Marghita ca aşezământ omenesc ar fi existat încă de prin anii 500 d.Hr., fiind situată în spaţiul vechii Dacii libere romanizate. Spre finele primului mileniu, Marghita împreună cu tot ţinutul Bihorului, făceau parte din ţinutul voievodatului lui Menumorut.
Potrivit unor legende, numele aşezării a avut, de-a lungul vremii, trei variante: Marghiurita, Margitfalva şi Marghita. O legendă spune că numele vine de la câmpul cu margarete, iar o alta spune că localitatea, aflându-se vremelnic pe domeniul fiicei regelui maghiar, numită Margit, a luat numele acesteia. Unii istorici susţin că denumirea provine de la o mică bisericuţă cu hramul Sfintei Margareta, care ar fi existat pe aceste meleaguri cu secole în urmă.
În perioada Evului Mediu, Marghita era un puternic centru meşteşugăresc cu târg, unde vinerea se adunau oameni din zona Bistrei, Barcăului, Husasăului şi Ierului, tradiţii care se păstrează şi astăzi. Pe la 1.500, Marghita avea statut de târg.
O mai mare dezvoltare cunoaşte în epoca modernă, când a crescut numărul manufacturilor şi s-a diversificat producţia de piaţă. În localitate îşi desfăşurau activitatea numeroşi meşteşugari: cizmari, fierari, olari şi croitori.
După cel de-al Doilea Război Mondial, a continuat dezvoltarea din punct de vedere economic, Marghita transformându-se într-o comună industrial-agrară, cu ateliere şi fabrici de confecţii îmbrăcăminte şi încălţăminte, mobilă, maşini-unelte şi puternice unităţi agro-zootehnice.
A devenit oraş la 27 octombrie 1967, iar, la 23 decembrie 2003 Marghita a fost declarat municipiu. La recensământul populaţiei din 2011, Marghita avea 15.770 locuitori.
Principalele obiective de interes cultural şi turistic: urmele unei vechi aşezări (sec.II-IV d.Hr.) în locul numit Nisipărie, obiectiv de patrimoniu naţional; Biserica reformată (sec. XVI – XVIII); Biserica romano-catolică cu hramul „Sf. Maria” (1772); Castelul Csaky, în prezent sediul Primăriei (sec. al XVIII-lea).
Din punct de vedere turistic este de amintit faptul că Marghita face parte din binecunoscuta zona etnografică Ţara Crişurilor. Potenţialul turistic al municipiului favorizează practicarea turismului balnear, cultural, a turismului de week-end, de odihnă, recreere şi de agrement.
Marghita este staţiune balneoclimaterică, prin importantele rezerve de apă minerală geotermală. Ștrandul termal reprezintă un important punct de atracţie al oraşului. Izvoarele de ape minerale sunt indicate, între altele, în tratarea unor deficienţe ale aparatului locomotor.
Pădurea Ghenetea din satul omonim şi Pădurea Almaş din satul Chet au o valoare ecologică, peisagistică şi turistică deosebită. (Text: Agerpres, Foto: acomo.ro)
