Slănic Moldova, staţiunea „perlă în coroana turistică a Moldovei”, aşezată într-o vale înconjurată de păduri de fagi şi brazi la o altitudine de 530 de metri, la poalele munţilor Nemira pe râul Slănic, se constituie în prezent într-o „îmbinare fericită” a peisajului mirific şi tradiţiei balneare curative, cu proiecţii viitoriste care au în prim-plan criteriul ecologic, spune primarul localităţii, Andrei Şerban.
Pentru prima dată, denumirea localităţii apare într-un document oficial încă din secolul al XVII-lea, dar adevărata sa bogăţie naturală – izvoarele minerale curative – a fost descoperită în anul 1801 de Mihalache Spiridon, un boier din zona Trotuşului aflat la vânătoare în codrii de pe muntele Nemira. El a observat o apă care izvora dintre două pietre şi care lăsa în urmă o dâră gălbuie. Serdarul Spiridon a luat o mostră din lichid şi l-a dus spre analiză unor chimişti ai timpului. Aceştia i-au relevat faptul că apa minerală descoperită la Slănic, având aceleaşi calităţi, era folosită în vestul Europei pentru „tămăduirea boalelor”.
Aflând de acest miracol pentru sănătate, situat în preajma reşedinţei sale boiereşti, Mihalache Spiridon a încercat să realizeze o cale de acces prin pădurea muntoasă. În acest demers al său a mai descoperit alte cinci izvoare care s-au dovedit a avea proprietăţi curative. Între timp au mai fost captate şi amenajate alte 14 izvoare carbonatate, bicarbonatate, uşor sulfuroase, clorate, sodice, hipertonice, hipotonice ori oligominerale, deosebit de eficiente, prin cure interne pentru o gamă numeroasă afecţiuni digestive, hepatobiliare, dar şi pentru boli reumatismale degenerative şi endocrine, ca uz extern.
Jumătate de secol mai târziu, Slănic Moldova a început să se populeze, localitatea luând un avânt considerabil, mai ales în urma analizelor realizate în laboratoare de renume din Europa acelui timp care au relevat faptul că apele minerale descoperite în zonă aveau calităţi comparative cu acelea Vichy, Spa ori Aix la Chapelle, din Franţa ori Karlsbad, Cehia.
Apele izvoarelor din Slănic au primit, apoi, medalii de aur şi argint la Expoziţia internaţională de balneologie de la Frankfurt pe Main, în 1881, Expoziţia specializată de la Viena, 1883, şi o supremă recunoaştere în epocă la Expoziţia universală de la Paris din 1900.
Cu aceste atuuri, staţiunea s-a dezvoltat odată cu numărul de pacienţi convinşi, din ce în ce mai mulţi, de calităţile miraculoase pentru menţinerea sănătăţii, a apelor, dar şi de aceea a aerului puternic ozonat din zonă, lipsit de praf şi bogat în ioni negativi.
Faima Slănicului a fost amplificată după vizita efectuată în 1891 de Carol I, Rege al României (1839-1914), care s-a declarat „mare admirator” al staţiunii, dar şi de faptul că George Enescu a susţinut acolo primul său concert public în 1889, uimind asistenţa prin virtuozitatea etalată la vioară, atunci având vârsta de 8 ani.
Elegantul hotel „Racoviţă”, construit în 1887 într-o arhitectură barocă specifică staţiunilor montane de renume din Europa timpului, a dat startul ridicării unor vile şi pavilioane cu nimic mai prejos decât cele existente la Karlsbad. Hotelul a fost folosit de trupele germane în timpul Primului război mondial drept comandament al armatei staţionate în zonă, reşedinţa şefului acestui contingent fiind fixat în splendida vilă „Rica”, care poate fi admirată şi astăzi, la fel ca şi hotelul „Racoviţă”, ambele construcţii fiind privatizate după 1992, ca şi cvasitotalitatea hotelurilor, restaurantelor şi vilelor din staţiune.
O altă clădire este Cazinoul, ridicat de meşteri italieni imediat după încheierea primei conflagraţi mondiale. Frumoasa construcţie care domină înălţimea ce străjuie Parcul staţiunii era prevăzută cu săli de teatru, concert şi bal pe lângă cele destinate jocurilor de noroc, fiind în prezent inclusă, împreună cu hotelul ,,Racoviţă”, în grupa A a monumentelor istorice cu valoare naţională şi universală.
După anul 1949, în urma naţionalizării, staţiunea devine una preponderent populară. Autorităţile timpului nu se mai îngrijesc prea mult de aspectul vilelor vechi care se degradează încet dar sigur, preferând să înalţe hoteluri noi, proiectate însă într-o manieră proletcultistă, fără distincţie deosebită sau în concordanţă cu tot ceea ce atrăsese strălucirea urbană a staţiunii.
O perioadă şi mai dificilă pentru staţiune a apărut, însă, după 1990, când totul părea că se îndreaptă spre ruină, prin nepăsare şi uitare. A venit însă un moment de inspiraţie pentru autorităţile judeţului care au susţinut, începând din 1993, debutul privatizărilor. De-a lungul ultimilor 20 de ani, ca urmare a acestui demers nu s-a mai construit în Slănic Moldova decât respectându-se nota arhitecturii clădirilor din perioada interbelică, zona izvoarelor a fost complet refăcută, la fel ca şi parcul orăşenesc.
Un proiect al ultimilor patru ani realizat a fost reabilitarea fostei clădiri a Sanatoriului balnear, amplasat în centrul staţiunii, care oferă în spaţii modernizate servicii de calitate în recuperarea medicală pentru adulţi şi copii, în regim de spitalizare şi ambulatoriu, cu predilecţie pe profilele de patologie respiratorie şi hepato-digestivă.
Eficienţa tratamentului balnear oferit de Sanatoriul Balnear Slănic Moldova este susţinută şi de asocierea cu tratamente prescrise de medicii curanţi bazate pe aeroterapie, crenetoterapie, implicând o cură cu apele minerale, mofetoterapie, emisii de gaz terapeutic, având concentraţii de CO2 mai mari de 70%, de utilizat în afecţiuni vasculare, şi speleoterapie în Salina din Târgu-Ocna, situată la 18 km distanţă de staţiune.
Staţiunea Slănic Moldova este locaţia de desfăşurare a numeroase evenimente cultural-artistice anuale, de conservare, protejare şi promovare a tradiţiilor, obiceiurilor şi meşteşugurilor. În fiecare an, în luna august, se organizează „Festivalul judeţean de folclor” şi „Târgul meşterilor populari”, acţiuni la care participă peste 200 meşteri populari şi aproximativ 60 artişti. Tot anual, în perioada iunie-septembrie, în parcul staţiunii, primăria este gazda evenimentului „Anotimpul cultural al Slănicului”, prin care se promovează tradiţiile şi valorile moldoveneşti, cu participarea a peste 80 de ansambluri folclorice.
În intervalul 20-23 iulie al fiecărui an, cu ocazia sărbătoririi patronului spiritual al oraşului, Sfântul Ilie, are loc Festivalul „Zilele Slănicului”, prilej de desfăşurare a unor importante reuniuni ştiinţifice pentru domeniul balnear, din domeniile turismului, literaturii şi fotografiei artistice, dar şi de promovare a valorilor artistice naţionale ori talentele în devenire în cadrul unor spectacole în aer liber ce atrag peste 20.000 turişti şi locuitorii ai oraşului. Pe data de 29 decembrie, are loc anual în parcul staţiunii „Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă de pe Valea Trotuşului”.
Astfel, staţiunea de astăzi nu este doar o oază de recuperare pentru cei suferinzi de afecţiuni respiratorii ori gastrice, ci şi un loc în care clădiri şi spaţii verzi cu parfum de epocă concurează hotelurile şi zonele de agrement edificate în ultimii zece ani.
„Primăria oraşului Slănic Moldova a avut, are şi va avea mereu preocupări pentru a dezvolta cât mai mult această zonă dar respectând întocmai parfumul vremii în concordanţă cu cerinţele moderne ale turismului, în special în zona de agrement mult timp inexistentă în afara priveliştilor oferite de natură, cât şi cu rigorile timpului în ceea ce priveşte costurile de întreţinere ale administraţiei oraşului şi conservarea unui mediu sănătos al aerului şi apei”, spune Andrei Şerban, edilul care conduce oraşul de mai bine de zece ani.
În context, el indică drept prioritate un complex proiect de mediu care vizează, în parteneriat cu oraşul german Rohr, transformarea staţiunii într-o zonă care să beneficieze în cvasitotalitate de energie verde prin crearea unui parc eolian, implementarea unor instalaţii geotermale pentru încălzit clădiri şi apă menajeră, a celor de biogaz ori de panouri voltaice care să asigure producerea de energie pentru miniautomobile destinate turismului în zonă.
Arhitectura în zona izvoarelor cu ape minerale, reabilitarea captării apei potabile din drenuri, reabilitarea, modernizarea şi extinderea sistemului centralizat de colectare, transport şi epurare ape uzate, proiecte aflat în derulare la fel ca şi reabilitarea afluenţilor pârâului Slănic, vor completa o serie de realizări care vor fi finalizate în acest an.
Amatorilor de drumeţii le sunt recomandate Cheile şi cascada Slănicului, traseul numit „300 de scări”, precum şi excursii pe potecile marcate prin Munţii Nemira între care şi una care conduce la Mănăstirea „Ștefan cel Mare şi Sfânt”, situată la o altitudine de 900 metri, pe muntele Bolovanu, la aproximativ două ore de mers plecând din staţiune.
Cheile Slănicului se întind pe o lungime de aproximativ 400 m, paralel cu şoseaua asfaltată şi sunt formate din roci de dimensiuni mari, care coboară în trepte domoale. Cascada reprezintă o porţiune din Cheile Slănicului care stabilesc demarcaţia dintre muntele Pufu, malul stâng, şi muntele Dobru, malul drept. Peisajul Cascadei este completat de pădurea de foioase de pe maluri. O punte construită peste cascadă facilitează trecerea către o aleea cu dale din beton ce se întinde în amonte şi în aval, oferind turiştilor posibilitatea de a surprinde o privelişte deosebit de frumoasă asupra cascadei şi cheilor.
Traseul denumit „300 de scări”, accesibil în toate anotimpurile, permite plimbarea prin pădurile de la poalele muntelui Dobru, deasupra zonei izvoarelor minerale din Slănic-Moldova. Fiind destinat relaxării active drumul marcat nu necesită pregătire fizică deosebită şi nici echipamente specializate pentru drumeţii montane. Pornind chiar din dreapta izvorului denumit „300 de scări”, traseul urcă prin pădure în serpentine. Din loc în loc sunt zone ce oferă imagini panoramice asupra staţiunii şi munţilor Nemira. Traseul, a cărui durată medie la pas obişnuit este de două ore şi jumătate, revine în staţiune prin zona Popasului, aproape de Cascadă şi continuă de-a lungul Cheilor Slănicului până în zona izvoarelor.
Mănăstirea „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, aflată la aproximativ două ore şi jumătate de mers pe jos, are o notă aparte între lăcaşurile de cult din judeţ oferită de faptul că iniţiatorii şi susţinătorii financiari principali ai construcţiei au fost doi cetăţeni americani de religie ortodoxă. Episcopia Romanului şi Bacăului a dat binecuvântarea pentru înfiinţarea mănăstirii cu obşte de călugări şi a întocmit formele necesare în anul 2000, când s-a deschis şantierul pentru începerea lucrărilor.
Nu există informaţii certe că pe acel loc s-ar mai fi aflat în vechime vreun aşezământ monahal. La capătul de răsărit al corpului de chilii este construit paraclisul pentru slujire în toate anotimpurile. Acesta are spaţiul interior repartizat în altar şi naos, lateral adăugându-se un pridvor închis. Catapeteasma bisericii este din stejar sculptat de meşterii din Valea Trotuşului.
Turiştii care vin în staţiune, între care foarte mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova şi Ucrainei, pot efectua excursii cu maşina ori folosind microbuzele locale în Târgu Ocna, la Salină ori complexele de nataţie, palatele Ghika din Comăneşti ori Doftana, Palatul Ştirbei din Dărmăneşti sau pe frumoasa Vale a Uzului la lacul de acumulare străjuit de munţi având creste de peste 1.500 de metri. (Text: Agerpres, Foto: slanic-moldova.info, wikipedia.ro, Video: Romania Video/youtube.com)
