Municipiului Bacău este situat în zona de nord-est a judeţului Bacău (a cărui reşedinţă este), în zona de confluenţă a râului Bistriţa cu Siretul, la o altitudine de circa 170 m.
Este străbătut de drumurile europene E85 şi E57, artere de circulaţie europene şi naţionale care fac legătura cu Bucureştiul, cu nordul ţării, precum şi cu Transilvania, şi, de asemenea, dispune de un aeroport internaţional, după cum menţionează site-ul Primăriei municipiului.
Cercetările arheologice efectuate aici au scos la iveală o necropolă de incineraţie geto-dacică din secolele II-III î.Hr., precum şi vestigiile unei aşezări din secolele IV-VII d.Hr. (locuinţe, vase de lut, obiecte de podoabă autohtone şi slave). Descoperirile arheologice atestă, de asemenea, faptul că Bacăul era deja un târg la mijlocul secolului al XIV-lea, înainte de întemeierea statului feudal Moldova, iar în secolul al XV-lea era un centru meşteşugăresc şi comercial destul de înfloritor.
Bacăul a fost atestat documentar prima oară la 6 octombrie 1408, ca oraş şi punct de vamă, într-un document emis de domnul Moldovei, Alexandru cel Bun (1400-1432), mai exact un privilegiu comercial acordat negustorilor din oraşul polonez Liov, prin care negoţul acestora era reglementat pe plan intern.
La Bacău s-au stabilit mai mulţi husiţi, refugiaţi din Ungaria şi Polonia, menţionaţi în 1431, faţă de care domnii Moldovei au avut o atitudine tolerantă.
În secolul al XV-lea târgul Bacău este atestat documentar foarte des (1435, 1439, 1453, 1457, 1460 etc). În noiembrie 1467 localitatea a fost incendiată de Matei Corvin în timpul expediţiei întreprinse împotriva Moldovei lui Ştefan cel Mare şi încheiată cu eşecul de la Baia.
Palatul administrativ
Între 1472-1491, Ştefan cel Mare a construit la Bacău o Curte domnească spre a-i servi drept reşedinţă fiului său Alexăndrel. În incinta acesteia a fost ridicată biserica Precista, sfinţită la 1 ianuarie 1491. Curtea a fost extinsă ulterior de Bogdan III, alt fiu al lui Şefan cel Mare. Bacău a fost ales ca loc pentru edificiul domnesc ţinând cont şi de faptul că aici se intersectau principalele drumuri comerciale din centrul şi vestul Moldovei: drumul moldovenesc ce venea dinspre nord pe Valea Siretului şi mergea spre Galaţi, cu ramificaţii spre Ţara Românească; drumurile sării şi păcurii care veneau de la Ocna pe Valea Tăzlăului şi de la Moineşti pe Valea Trotuşului; drumul Oituzului, care ducea în Transilvania.
Important centru comercial şi vamal, prin tradiţie dar şi ca urmare a dezvoltării sale economice treptate, Bacăul apare frecvent menţionat ca târg în secolele XVII-XVIII în diferite documente, având şi rol de târg domnesc, iar în primele decenii ale secolului al XIX-lea se situa între oraşele de frunte ale Moldovei (în 1864 figurează ca oraş pe harta Partenie-Dubău).
Dacă la 1821 Bacăul număra puţin peste 1.000 de locuitori, ulterior s-a înregistrat o creştere demografică constantă. Creşterea numărului de locuitori a avut la bază, cu precădere, fenomenul imigraţiei evreieşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea, dublat, în intervalul 1859-1899, de procesul exodului rural generat de industrializarea localităţii, potrivit site-ului Primăriei municipiului.
În ce priveşte dezvoltarea industriei, amintim ca repere: fabrica de hârtie „Letea” construită în 1881, fabrica de bere construită în 1867, fabrica de cărămidă construită în 1870, o tipografie.
În timpul Primului Război Mondial aici s-a aflat comandamentul Armatei a II-a Române, cantonat în Casa Anania, din strada George Bacovia.
În perioada interbelică, Bacăul se dezvoltă din punct de vedere urbanistic, fiind, după Bucureşti, al doilea oraş asfaltat din vechiul Regat.
Centrul de afaceri
A fost declarat municipiu la 17 februarie 1968. La recensământul populaţiei din anul 2011 Bacăul număra 144.307 locuitori.
Situat în centrul Regiunii Nord-Est, Bacăul de astăzi se distinge prin industria aeronautică, alimentară, prin piaţa materialelor de construcţii, industrie IT.
Compania AEROSTAR Bacău, care a luat fiinţă în anul 1953 (pe atunci Uzina de Reparaţii Avioane Bacău), este unul dintre brandurile industriale ale ţării, cu contribuţii remarcabile în aeronautica românească. Privatizată la 11 februarie 2000, compania este profilată astăzi pe fabricarea de componente de aviaţie şi mentenanţă a aparatelor de zbor de mare capacitate ori militare, continuând, însă, datorită valorii deosebite a proiectelor şi programelor, producerea unor avioane uşoare de antrenament şi şcoală ori de elemente din dotarea militară terestră. În prezent, pieţele AEROSTAR sunt răspândite în Europa, Asia, Africa, Australia şi America de Nord, acoperind spre exemplu, în 2012, 63% din producţia companiei.
Printre monumentele şi obiectivele de interes turistic ale Bacăului amintim: ansamblul Curţii Domneşti (secolele XV-XVI), cu biserica „Precista” sau „Adormirea Maicii Domnului”, în prezent cea mai veche construcţie intactă din municipiu (biserica, în stil moldovenesc, construită în anii 1490-1491, a suferit mai multe lucrări de restaurare şi de refacere a picturii murale în secolele XIX-XX); Biblioteca Judeţeană (clădire construită în secolul al XIX-lea şi care a fost, în timp, sediu al pompierilor, primărie şi bibliotecă); Palatul Administrativ, ridicat la sfârşitul secolului al XIX-lea, realizat în stil eclectic de factură barocă, după proiectul lui Filip Xenopol; Turnul de apă (1890) – azi Observatorul Astronomic; edificii precum cel al Direcţiei Judeţene de Poştă şi Telecomunicaţii şi Teatrul „George Bacovia”, în stil neoromânesc, datând de la începutul secolului XX; Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie „Iulian Antonescu” ; Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii; Casa memorială „George Bacovia”; Filarmonica „Mihail Jora”; statuia lui Ştefan cel Mare (dezvelită la 6 octombrie 1997); bisericile „Sfântul Nicolae” (1840), „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1845), „Sfânta Treime” (1876), „Buna Vestire” (1880); Sinagoga (1906); Catedrala catolică „Sfinţii Petru şi Pavel” ş.a. (Text: Agerpres, Foto: primariabacau.ro)
